NASA a ascuns faptul că extratereştrii au contactat Terra

Edgar Mitchell, unul dintre reputaţii astronauţi care au luat parte la misiunea Apollo 14, spune că extratereştrii au contactat Pământul de mai multe ori, dar că NASA a ascuns acest lucru timp de 60 de ani.

16665 afișări
Imaginea articolului NASA a ascuns faptul că extratereştrii au contactat Terra

NASA a ascuns faptul că extratereştrii au contactat Terra

Edgar Mitchell a fost pilotul modulului lunar în cadrul misiunii Apollo 14, care a avut loc în 1971, şi, totodată, al şaselea om care a păşit pe Lună, informează thisislondon.co.uk.

TITLURILE ZILEI

Acesta spune că extratereştrii au contactat de mai multe ori Pământul în timpul carierei sale la Agenţia spaţială americană (NASA), însă acest lucru nu a fost făcut public.

Mitchell, în vârstă de 77 de ani, a declarat într-un interviu pentru postul de radio american Kerrang!, că surse din NASA care au avut contact cu extratereştrii i-au descris pe aceştia drept nişte fiinţe "de înălţime mică, ce păreau bizare oamenilor".

El spune că extratereştrii ar arăta aşa cum sunt cei descrişi în cultura populară, de înălţime mică, cu ochi şi cap mari.

Mitchell a explicat că tehnologia noastră "nu este nici pe departe atât de sofisticată" ca a lor şi că, "dacă ar fi fost ostili", "am fi dispărut până acum".

Mitchell, împreună cu comandantul misiunii Apollo 14, Alan Shepard, deţine recordul pentru cea mai lungă ieşire pe Lună - 9 ore şi 17 minute.

"Am fost destul de privilegiat încât să aflu că am fost vizitaţi şi că fenomenele OZN sunt reale", a spus Mitchell. "Am făcut parte din cercurile militare şi ale serviciilor secrete, care ştiu că, dincolo de ceea ce se cunoaşte public, am fost vizitaţi. Citind ziarele recent, îmi dau seama că s-a întâmplat chiar de mai multe ori", a adăugat acesta.

Mitchell, doctor în aeronautică şi astronautică, spune, referitor la celebrul incident de la Roswell, în New Mexico, din 1947, că a fost locul prăbuşirii unei navete extraterestre reale şi că fenomene similare sunt în curs de investigare.

Armata americană a susţinut întotdeauna că în acest loc s-a prăbuşit un balon de cercetare top secret.

Oficialii NASA au reacţionat rapid printr-un purtător de cuvânt: "NASA nu se ocupă cu depistarea OZN-urilor. NASA nu este implicată în acoperirea urmelor de viaţă extraterestră de pe această planetă sau din univers".

"Doctorul Mitchell este un mare american, dar nu îi împărtăşim opiniile despre acest subiect", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici