Noaptea Muzeelor 2019 | Peste 1 milion de vizitatori la nivel naţional la a 15-a ediţie a evenimentului

Ediţia de anul acesta a Nopţii Muzeelor a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite instituţii muzeale, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de organizatori.

233 afișări
Imaginea articolului Noaptea Muzeelor 2019 | Peste 1 milion de vizitatori la nivel naţional la a 15-a ediţie a evenimentului

Noaptea Muzeelor 2019

Anul acesta, în Bucureşti au fost şi spaţii nou intrate în circuit, printre care se numără Muzeul de Artă Recentă (MaRe), Muzeul Recordurilor Româneşti, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit de Qreator, dar şi cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Cameră "Marin Constantin".

În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150. Această ediţie, a 15-a organizată în România, a stat şi sub semnul unei serii de proteste manifest care au avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă în legătură cu lipsa de finanţare din segmentul cultural.

TITLURILE ZILEI

"Ministerul Finanţelor şi cel al Culturii au decis că nu este nevoie de cultură şi că finanţarea ei nu este prioritară. 30% din bugetul legitim al AFCN a fost tăiat şi, astfel, 70 de proiecte au pierdut finanţarea după ultimul apel de proiecte deşi, teoretic, ele erau proiecte câştigătoare. Printre «beneficiarii» acestui abuz al celor două ministere se numără şi muzeele.

Cerem 100% cultură pentru toţi aşa cum aţi văzut de Noaptea Muzeelor scris pe cele 10.000 de programe distribuite şi pe stickerele oferite de noi. Oamenii au nevoie de cultură, au nevoie de muzee. Am demonstrat asta de Noaptea Muzeelor, atunci când oraşele şi localităţile mai mici din ţară înfloresc şi se transformă. Părinţi cu copii, oameni de orice fel, unii aflaţi pentru prima oară în viaţa lor într-un muzeu, toţi cu programul în mână, vorbesc despre artă, colecţii, muzee, muzică, dans, experimente, spectacole. Ceea ce noi, muzeele şi prietenii noştri, reuşim să facem împreună demonstrează cum cultura schimbă vieţi şi scoate tot ceea ce este mai frumos din oameni. Pentru toate acestea, solicităm public Guvernului ţării să investească în cultură, să investească în muzee, să investească în sectorul cultural independent. Este una dintre cele mai sigure investiţii pentru că înapoi noi oferim ceea ce nimeni nu poate oferi, o societate vie şi umanizată, ţinută departe de orice formă de alienare", a declarat managerul Nopţii Muzeelor, Dragoş Neamu.

Noaptea Muzeelor este un eveniment european desfăşurat la nivel internaţional. Iniţiata de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, manifestarea adună mii de muzee şi instituţii culturale din zeci de ţări europene care îşi păstrează deschise porţile în aceeaşi noapte. Potrivit organizatorilor, cu această ocazie, milioane de europeni sărbătoresc cultura ieşind pe străzi în aceeaşi noapte, însoţiţi de prieteni şi familii.

Anul acesta, evenimentul a fost sărbătorit în toată Europa sâmbătă. Cu toate acestea, există unele ţări, precum Luxemburg, care serbează acest eveniment într-o altă dată, deşi principiile şi scopul rămân aceleaşi.

În România, evenimentul este organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor Network of European Museum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici