Noi detalii despre starea de sănătate a lui Kevin Hart. Un apropiat al vedetei, Dwayne Johnson, spune că actorul este „un om norocos"

Dwayne Johnson spune că actorul Kevin Hart - care a suferit trei fracturi ale coloanei vertebrale într-un accident de maşină produs pe 1 septembrie - "se simte foarte bine" şi este "un om norocos", potrivit BBC.

602 afișări
Imaginea articolului Noi detalii despre starea de sănătate a lui Kevin Hart. Un apropiat al vedetei, Dwayne Johnson, spune că actorul este „un om norocos"

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Kevin Hart. Dwayne Johnson spune că actorul este „un om norocos"

Johnson şi Hart au jucat împreună cu Jack Black în cea de-a treia parte a francizei "Jumanji", care a fost lansată în 2017.

Într-un interviu pentru emisiunea online "The Kelly Clarkson Show", Johnson a declarat: "Totul este bine. Am vorbit cu Kevin, astăzi (marţi, n.r.)".

"Şi ştiţi ce? Lucrurile acestea se întâmplă în viaţă şi, din fericire, purta centura de siguranţă", a mai spus Johnson, care a anunţat şi că Hart va fi externat curând.

De altfel, platforma de ştiri TMZ a scris, citând surse apropiate lui Kevin Hart că acesta ar putea fi externat miercuri.

TITLURILE ZILEI

Hart va avea nevoie de mai multe săptămâni de fizioterapie după intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o la spate, pe 2 septembrie, pentru a fi remediate cele trei fracturi produse la nivelul coloanei vertebrale.

În accident, care a avut loc în Calabasas, statul american California, au fost implicate trei persoane, potrivit poliţiei locale.

Kevin Hart şi şoferul maşinii, Jared Black, au suferit "grave răni la spate". Cel de-al treilea pasager, Rebecca Broxterman, antrenorul personal al familiei lui Hart şi logodnica lui Black, a scăpat cu răni minore.

Black se afla la volanul automobilului lui Hart, un model vintage 1970 Plymouth Barracuda, când a pierdut controlul maşinii, care a ieşit de pe şosea şi s-a rostogolit.

Poliţiştii, care au deschis o anchetă, au stabilit că Black nu consumase alcool. În prezent, poliţia analizează dacă accidentul a fost provocat de viteza excesivă.

Hart a fost primul scos din maşină, a mers pe picioarele lui ajutat de o gardă de corp, a fost transportat la reşedinţa sa din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale, dar apoi a fost dus la spital, după ce s-a constatat că a suferit leziuni majore la spate.

La mai puţin de 24 de ore de la accident, Kevin Hart a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, iar soţia acestuia, Eniko Hart, a declarat ulterior că actorul este conştient şi se recuperează.

La rândul lui, Jared Black a fost transportat cu avionul la UCLA Medical Center, dar nu există alte informaţii despre starea acestuia.

În vârstă de 40 de ani, Kevin Hart este actor şi scenarist. Născut şi crescut în Philadelphia, Pennsylvania, Hart şi-a început cariera câştigând câteva competiţii de actori de comedie amatori în cluburi din New England, culminând cu primul său rol, în 2000, când a jucat rolul lui Judd Apatow în serialul TV "Undeclared". Acesta este şi producător cunoscut pentru filme precum "Kevin Hart: Let Me Explain" (2013), "Ride Along" (2014) şi "The Wedding Ringer" (2015). În 2017, a jucat în "Jumanji: Welcome to the Jungle".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici