O piesă nelansată a lui George Michael va fi introdusă în filmul ”Last Christmas” în noiembrie

O piesă inedită a lui George Michael va fi lansată pe coloana sonoră a filmului ”Last Christmas” arată Smart Radio, păstrând un loc special pentru muzica muzicianului britanic în playlistul zilei.

472 afișări
Imaginea articolului O piesă nelansată a lui George Michael va fi introdusă în filmul ”Last Christmas” în noiembrie

O piesă nelansată a lui George Michael va fi introdusă în filmul ”Last Christmas” în noiembrie

Pelicula “Last Christmas”, inspirată de muzica fostei trupe Wham! va include mai multe piese celebre interpretate de George Michael dar şi o melodie întreagă pe care fanii nu au avut ocazia să o audă până acum.

Piesa se va auzi în întregime la finalul filmului, a declarat regizorul Paul Feig, citat de BBC.

Comedia romantică are la bază un scenariu semnat de Emma Thompson iar în rolurile principale sunt Emilia Clarke şi Henry Golding.

“Pregătea un album atunci când a murit”, a declarat regizorul. ”Una dintre noile piese este pe coloana noastră sonoră şi e un cântec aşa de special că sunt incredibil de entuziasmat că lumea îl va auzi pentru prima dată acum”.

TITLURILE ZILEI

“E un cântec cu aer de sărbătoare”, a afirmat Feig, “şi am putut să facem să se audă piesa în întregime, aproape şase minute din film”, a explicat cineastul.

Regizorul a spus că, în ciuda faptului că muzica lui George Michael are legătură cu povestea, ”filmul nu este unul muzical. Dar creaţia starului pop străbate toată intriga”.

Melodia începe în ultima scenă a filmului şi continuă pe generic.

Pelicula ”Last Christmas”, care preia titlul unei melodii celebre interpretate de George Michael în perioada înc are alcătuia alături de Andrew Ridgeley duo-ul Wham!, se va lansa pe 15 noiembrie.

George Michael, care a murit în ziua de Crăciun a anului 2016, la vârsta de 53 de ani, a vândut peste 120 de milioane de albume pe plan internaţional, din care 80 de milioane solo şi restul ca membru al duoului Wham!, iar printre piesele sale se numără hituri precum "Careless Whisper", "Faith" şi "Last Christmas". Michael a fost recompensat de-a lungul carierei cu numeroase premii, printre care trei Brit Awards, patru MTV Video Music Awards şi două Grammy din opt nominalizări. După ce a făcut public faptul că era gay, a militat pentru drepturile comunităţii LGBT şi a ajutat la strângerea de fonduri pentru asociaţii anti-SIDA.

Piesele lui George Michael se regăsesc pe 14 august la Smart Radio. Ascultă Smart Radio aici smartradio.ro

Taguri:
george michael,
radio,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici