Palawan, desemnată ”cea mai frumoasă insulă din lume” - FOTO

Insula Palawan din Filipine a fost desemnată recent ”insula de top din lume” de către cititorii publicaţiei Conde Nast Traveler's Reader. Insula spectaculoasă oferă condiţii pentru drumeţii, scufundări, dar şi peisaje deosebite.

1356 afișări
Imaginea articolului Palawan, desemnată ”cea mai frumoasă insulă din lume” - FOTO

Palawan, desemnată ”cea mai frumoasă insulă din lume” (Imagine: HEPTA)

Deşi turiştii şi-ar dori să viziteze toate insulele din Filipine, una singură atrage atenţia în mod deosebit – ascunsul colţ de rai numit Palawan.

Minunatele ape albastre se împletesc cu cele de un verde smarald, munţii împăduriţi răsar din apele oceanului, iar întreaga insulă este presărată cu mici sate pescăreşti, notează huffingtonpost.com

TITLURILE ZILEI

Această insulă, împreună cu cele din apropiere, formează provincia Palawan.

Considerată “ultima frontieră”, Palawan deţine artefacte vechi de 50.000 de ani. Pe insulă se poate ajunge cu vaporul sau cu avionul (se află la o oră şi jumătate de zbor de Manila). Cea mai bună perioadă pentru vizite este între lunile octombrie şi mai.

Turiştii sunt întâmpinaţi de stânci, coline şi lagune, în jurul arhipelagului Bacuit, de delicii culinare, în Puerto Princesa şi de hoteluri desprinse din altă lume, în Coron.

Specii rare, neobişnuite, pot fi întâlnite pe insulă. Între ele se numără şoarecele-căprioară , pangolinul, pisica-urs, crabul purpuriu, dar şi mulţi fluturi deosebit de frumoşi.

Scufundările sunt recomandate, mai ales în Golful Coron, unde pe fundul apei sunt multe epave, dar şi baracude.

Dacă nu sunteţi amatori de scufundări puteţi merge la râul subteran din Palawan, plasat de UNESCO între locurile unice din lume, sau puteţi să navigaţi printre insule cu bărcile abangka.

Odată ajunşi pe ţărm, puteţi încerca tricicleta, un mijloc de deplasare îndrăgit în Palawan.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici