Persoane care au postat videoclipuri pe Instagram, ARESTATE în Iran. O tânără a "provocat revoltă" pentru că s-a filmat dansând

Iranul a arestat mai multe persoane pentru postări de videoclipuri pe Instagram, printre care o tânără care a "provocat revoltă" pentru filmările în care apare dansând, scrie The Guardian.

8774 afișări
Imaginea articolului Persoane care au postat videoclipuri pe Instagram, ARESTATE în Iran. O tânără a "provocat revoltă" pentru că s-a filmat dansând

Persoane care au postat videoclipuri pe Instagram, ARESTATE în Iran. O tânără a "provocat revoltă" pentru că s-a filmat dansând

Potrivit activiştilor, Maedeh Hojabri, o adolescentă de 17-18 ani, a fost una dintre mai mulţi utilizatori de conturi populare pe Instagram care au fost arestaţi. Identitatea celorlalţi deţinuţi nu a fost dezvăluită.

Contul ei avea o popularitate consacrată, cu mai mult de 600.000 de fani.

 

 

Hojabri a apărut ulterior la o emisiune a televiziunii de stat, alături de alţi deţinuţi. Tânăra a făcut ceea ce activiştii numesc "confesiuni forţate", o tactică adesea folosită de autorităţile iraniene.

Televiziunea de stat a difuzat o înregistrare cu o femeie tânără, cu faţa blurată, plângând şi tremurând în timp ce descria motivaţia ei pentru realizarea videoclipurilor.

"Nu a fost pentru atragerea atenţiei", a spus ea. "Am avut mai mulţi fani şi aceste videoclipuri erau pentru ei. N-am avut intenţia să-i încurajez pe alţii să facă acelaşi lucru ... Nu am lucrat cu o echipă, nu am primit nici o pregătire. Fac gimnastică", a mărturisit tânăra. 

 

 

Se ştiu puţine lucruri despre viaţa personală a lui Hojabri sau din ce oraş din Iran provine, dar de la arestarea ei, videoclipurile au fost sharuite de sute de oameni, oferindu-i astfel o acoperire dincolo de contul ei personal

Tânăra s-a filmat cu ajutorul unei camere în dormitorul ei, în timp ce dansa pe muzică pop şi rap, fără a purta un hijab, care este necesar în public.

Hossein Ronaghi, un blogger, a declarat: "Oamenii ar râde de tine dacă le-ai spune că [în Iran] se arestează tineri de 17 ani şi 18 de ani pentru că dansează, sunt fericiţi sau frumoşi, iar în schimb pedofilii sunt liberi".

Mulţi oameni cred că autorităţile vor interzice Instagram, care rămâne una dintre puţinele aplicaţii neblocate, în timp ce Facebook şi Twitter sunt filtrate.

În 2014, un grup de fani ai lui Pharrell Williams a fost arestat după ce aceştia s-au filmat singuri dansând pe cântecul Happy pe acoperişurile Teheranului .

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici