Poliţia britanică: Moartea cântăreţei Dolores O'Riordan nu este considerată suspectă. Aşteptăm raportul legiştilor

Poliţia britanică a anunţat, marţi, că decesul cântăreţei Dolores O'Riordan, luni, la vârsta de 46 de ani, nu este considerat suspect şi că medicii legişti urmează să afle care au fost cauzele morţii, potrivit presei internaţionale.

894 afişări

Imaginea articolului Poliţia britanică: Moartea cântăreţei Dolores O'Riordan nu este considerată suspectă. Aşteptăm raportul legiştilor

Poliţia britanică: Moartea lui O'Riordan nu este considerată suspectă; aşteptăm raportul legiştilor

Iniţial, poliţia britanică a anunţat că a fost chemată la un hotel din Park Lane, în centrul Londrei, luni, la ora 09.05 GMT şi că decesul cântăreţei irlandeze este considerat "inexplicabil".

Dolores O'Riordan, solista trupei The Cranberries, se afla la Londra pentru a înregistra o nouă versiune a hitului "Zombie" împreună cu trupa hard rock Bad Wolves, după cum au declarat membrii formaţiei într-un mesaj publicat pe Facebook luni seară.

Producătorul muzical Dan Waite, un prieten al lui O'Riordan, spune că aceasta i-a lăsat un mesaj vocal pe telefon cu puţin timp înainte să moară, "în care spunea că îi place mult versiunea «Zombie» a trupei Bad Wolves şi că abia aşteaptă să îi întâlnească în studio şi să înregistreze partea vocală".

"Părea plină de viaţă, glumea şi era bucuroasă să ne vadă pe mine şi soţia mea săptămâna aceasta. Vestea despre moartea ei este una devastatoare", a mai spus acesta.

Pe de altă parte, apropiaţi ai cântăreţei au declarat pentru site-ul de ştiri mondene tmz.com că aceasta era "groaznic de deprimată" de mai multe săptămâni şi că suferea şi de dureri de spate severe. De altfel, un turneu care urma să aibă loc anul trecut a fost anulat din cauză că Dolores suferea de astfel de dureri.

În 2013, Dolores O'Riordan a încercat să se sinucidă prin supradoză de droguri, spunând ulterior că suferea de depresie şi că a avut o cădere psihică.

O'Riordan a fost diagnosticată cu tulburare bipolară în mai 2017.

Dolores era de părere că problemele sale emoţionale au drept cauză faptul că a fost abuzată când era copil.

Dolores Mary Eileen O'Riordan, născută pe 6 septembrie 1971, în Irlanda, era cântăreaţă şi compozitoare. A fost solista trupei rock The Cranberries timp de 13 ani, înainte ca aceasta să ia o pauză, în 2003, până în 2009, când membrii formaţiei s-au reunit.

Primul său album solo, "Are You Listening?", a fost lansat în mai 2007 şi a fost urmat de "No Baggage", în 2009.

De asemenea, O'Riordan a făcut parte din juriul emisiunii difuzate pe postul RTÉ "The Voice of Ireland", în sezonul 2013/14.

Dolores O'Riordan a fost căsătorită cu tour managerul trupei The Cranberries, Don Burton, timp de 20 de ani, în perioada 1994 - 2014. Cuplul a avut trei copii, Taylor Baxter, născut în 1997, Molly Leigh, născută în 2001, şi Dakota Rain, născută în 2005.

Trupa irlandeză The Cranberries, printre ale cărei hituri se numără "Dream", ''Linger" şi "Zombie", a dominat anii 1990, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins şi Nirvana.

Trupa The Cranberries are în palmares peste 40 de milioane de discuri vândute la nivel mondial, 4 albume în Billboard 200 ("Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?", "No Need To Argue", "To the Faithful Departed and Bury the Hatchet") şi opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
DOLORES O'RIORDAN ,
DECES ,
THE CRANBERRIES
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.