Premieră medicală bizară: Medicii au găsit ALBINE în ochiul unei femei, insectele hrănindu-se cu lacrimile sale | FOTO

Medicii din Taiwan au găsit patru albine în ochiul unei femei, insectele hrănindu-se cu lacrimile ei, transmite dailymail.co.uk.

7436 afişări
Imaginea articolului Premieră medicală bizară: Medicii au găsit ALBINE în ochiul unei femei, insectele hrănindu-se cu lacrimile sale | FOTO

Medicii au găsit patru albine în ochii unei femei, insectele hrănindu-se cu lacrimile sale | FOTO

Pacienta numită doamna He, în vârstă de 20 de ani, culegea buruieni cu o rudă atunci când insectele i-au intrat în ochi.

Aceasta s-a dus la Spitalul Universitar Fooyin din sudul Pingtung din Taiwan, unde medicii au descoperit că paraziţii se hrănesc cu lacrimile aflate sub pleoapele umflate.

Dr. Hung Chi-ting,  şeful secţiei de oftalmologie a spitalului susţine că acest caz este „primul din lume", conform dailymail.co.uk.

„Aceste insecte trăiesc în apropierea mormintelor şi a copacilor căzuţi, deci este uşor să le întâlniţi în timp ce faceţi drumeţii prin zonele forestiere", afirmă dr. Hung.

Doamna He, care este din oraşul Kaohsiung, afirmă că a fost „în vizită într-un cimitir, iar în timp ce curăţa mormântul unei rude se afla ghemuită aproape de sol, culegând buruieni”.

„Am simţit când vântul a suflat puternic în faţa mea, apoi am simţit ceva în ochi. Mi s-a părut că era nisip sau mizerie”, adaugă He.

„Mi-am curăţat ochii cu apă, dar a început să doară foarte mult în timpul nopţii”, adaugă aceasta.

Dr. Hung a declarat într-o conferinţă de presă că doamna He a dezvoltat o infecţie cutanată bacteriană, precum şi o inflamaţie a corneei , ca urmare a faptului că albinele pur şi simplu „mâncau” din ochii ei.

„Am văzut sub microscop ceea ce păreau a fi picioarele unor insecte, aşa că le-am scos una câte una, fără a le deteriora corpul”, adaugă medicul.

„Halictus scabiosae” sau „Albinele de transpiraţie” sunt cunoscute pentru atracţia lor faţă de transpiraţie, acestea „tratând oamenii ca un drob de sare”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici