Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii Spotlight, între 23 şi 25 aprilie, în Bucureşti

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii Spotlight va avea loc între 23 şi 25 aprilie, în Bucureşti, ca urmare a hotărârii UNESCO prin care 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internaţional al Luminii.

645 afișări
Imaginea articolului Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii Spotlight, între 23 şi 25 aprilie, în Bucureşti

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii Spotlight, între 23 şi 25 aprilie, în Bucureşti

Scopul acestei acţiuni este acela de a se promova o mai bună înţelegere la nivel public şi politic a rolului central al luminii în lumea modernă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti organizează, prin ArCuB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, prima ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii Spotlight.

Festivalul va fi lansat printr-un concert susţinut de Robin and the Backstabbers şi Alternosfera, pe 23 aprilie, de la ora 20.00, pe strada Franceză din centrul istoric al Bucureştiului.

TITLURILE ZILEI

Timp de trei zile, de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piaţa Naţiunilor Unite, Calea Victoriei se va aprinde, transformându-se într-o expoziţie-gigant, iar spaţiile publice vor fi revitalizate prin intermediul instalaţiilor interactive şi al spectacolelor de lumini.

Pentru a le prezenta bucureştenilor cele mai captivante instalaţii şi a le oferi o experienţă unică, ArCuB a lansat la începutul lunii martie un "call for projects" pentru tineri artişti, arhitecţi şi designeri. Au fost înscrise aproximativ 30 de proiecte inovatoare ce au la bază lumina şi tehnologii bazate pe lumină, cu accent pe interacţiunea publicului cu lucrarea.

După procesul de jurizare, în cadrul căruia au fost analizate toate proiectele, s-a desemnat instalaţia câştigătoare: "Urban Neon Forest", aparţinându-le lui Antonio Păun şi Thomas Herrera, studenţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu".

Proiectul câştigător îşi propune să transpună o simplă plimbare prin Centrul Vechi într-o experienţă neobişnuită: o promenadă printr-o "pădure de lumină". Instalaţia va fi compusă din 80 de stâlpi de neon, dispuşi aleatoriu în faţa clădirii Băncii Naţionale a României, oferindu-le trecătorilor atât prilejul de a interacţiona cu obiectele arhitecturale, cât şi un spectacol urban original.

Ideea festivalului a apărut din nevoia alinierii la manifestările similare din marile oraşe şi îşi propune să includă Bucureştiul în circuitul celor mai importante festivaluri de profil şi, în acelaşi timp, să îi ofere publicului larg un spectacol unic în România.

De asemenea, Spotlight se bucură de un parteneriat puternic cu unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de acest tip din Europa - Signal Festival din Praga, care, în acest an, va asigura prezenţa unor instalaţii inedite, cu dimensiune internaţională.

Programul final şi harta Spotlight vor fi făcute publice în cel mai scurt timp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici