Prima ieşire a duceselor de Cambridge şi Sussex împreună cu toţi copiii, la un meci de polo | FOTO

Ducesele Catherine de Cambridge şi Meghan de Sussex au avut prima ieşire cu toţi copiii, la un meci de polo în interes caritabil la care au participat soţii acestora, prinţii William şi Harry, potrivit bfmtv.com.

2261 afișări
Imaginea articolului Prima ieşire a duceselor de Cambridge şi Sussex împreună cu toţi copiii, la un meci de polo | FOTO

Prima ieşire a duceselor de Cambridge şi Sussex împreună cu toţi copiii, la un meci de polo | FOTO

Ducesa Catherine a mai ieşit în public cu cei trei copii pe care îi are cu prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Catherine şi William sunt căsătoriţi din aprilie 2011 şi au trei copii, prinţul Louis, în vârstă de 1 an, prinţesa Charlotte, în vârstă de 4 ani, şi prinţul George, în vârstă de 5 ani.

În schimb, a fost pentru prima dată când ducesa Meghan a ieşit cu Archie, bebeluşul de două luni pe care îl are cu fratele mai mic al lui William, prinţul Harry. Archie, al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi al şaptelea în ordinea succesiunii la tron, a fost botezat la sfârşitul săptămânii trecute, iar evenimentul a fost unul privat. Ducii de Sussex, care s-au căsătorit în mai 2018, vor să protejeze cât mai mult dreptul la viaţă privată al bebeluşului.

Deşi presa britanică vorbeşte despre relaţiile tensionate care ar exista între cele două ducese, Meghan şi Catherine au zâmbit pe tot parcursul evenimentului caritabil, însă nu s-au apropiat prea mult una de cealaltă.

Pe terenul de polo, prinţii William şi Harry au fost în echipe adverse, într-un meci caritabil, la care s-au colectat fonduri pentru peste 15 asociaţii susţinute de cei doi.

Taguri:
ducese,
copii,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici