Priscilla Presley, la 67 de ani: Cum arată acum fosta soţie a lui Elvis - FOTO

Priscilla Presley, care a fost căsătorită cu regele rock'n'roll-ului, Elvis Presley, între anii 1967 şi 1973 se menţine într-o formă fizică deosebită la 67 de ani.

36797 afişări
Imaginea articolului Priscilla Presley, la 67 de ani: Cum arată acum fosta soţie a lui Elvis - FOTO

Priscilla Presley (Imagine: Hepta)

Priscilla Presley va apărea în pantomima "Wicked Queen", ce va reprezenta un debut pentru ea într-o astfel de piesă de teatru, informează dailymail.co.uk.

Vedeta a mărturisit că a avut nevoie de ajutor pentru a înţelege scenariul: "Ca să fiu sinceră, nu am înţeles scenariul atunci când l-am citit pentru prima dată. Una dintre replicile mele este: «Dă-i drumul şi huiduie. Huiduie tot ce îţi place». M-am gândit: «Ar trebui să îi conving pe oameni să mă huiduie?»", a declarat Priscilla Presley pentru The Telegraph.

Actriţa a susţinut că îi plac mai mult rolurile negative decât cele pozitive: "Rolurile negative sunt întotdeauna mult mai distractive decât cele pozitive. Regina mea rea va fi spirituală şi cu adevărat plină de sine", a precizat Priscilla.

Pantomima va fi pusă în scenă la Londra, acolo unde locuieşte fiica Priscillei şi a lui Elvis Presley, Lisa Marie. Actriţa va avea astfel mai mult timp la dispoziţie pentru a sta cu fiica şi cu cei patru nepoţi ai săi.

Cu toate acestea, Priscilla va avea o misiune grea în Londra, fiind nevoită să joace în "Wicked Queen" de 12 ori pe săptămână. În afară de scenă şi de timpul petrecut cu familia, Priscilla vizitează muzee şi galerii de artă din capitala Angliei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici