René Angélil, soţul lui Celine Dion, a suferit o amputare parţială a limbii

René Angélil, soţul şi fostul manager al cântăreţei canadiene Celine Dion, a suferit, în decembrie 2013, o intervenţie chirugicală prin care i-a fost amputată parţial limba, după ce în noiembrie a fost operat de cancer la gât.

4683 afișări
Imaginea articolului René Angélil, soţul lui Celine Dion, a suferit o amputare parţială a limbii

René Angélil, soţul lui Celine Dion, a suferit o amputare parţială a limbii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

René Angélil, în vârstă de 72 de ani, a suferit o amputare parţială a limbii, iar organul a fost înlocuit cu o proteză, potrivit informaţiilor publicate de Las Vegas Sun. "Operaţia a reuşit şi recuperarea lui René este perfectă", a declarat pentru tabloidul american unul dintre asociaţii muzicianului, potrivit lefigaro.fr.

Celine Dion a anunţat în august că îşi anulează toate concertele pe care trebuia să le susţină în perioada următoare în cadrul turneului din Asia. Cântăreaţa, care suferă de o inflamare a gâtului, a explicat că doreşte să ia o pauză "de la toate activităţile profesionale" pentru a se dedica familiei şi în special soţului său.

TITLURILE ZILEI

René Angélil a fost managerul cântăreţei timp de 30 de ani, înainte de a ceda acest rol "vechiului său prieten", Aldo Giampaolo, în luna iunie.

Celine Dion şi Rene Angelil s-au căsătorit în 1994 şi au împreună trei copii: Rene-Charles, în vârstă de 13 ani, şi gemenii în vârstă de patru ani Eddy şi Nelson.

Celine Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie melomană cu 14 copii. Céline Dion a cucerit apoi, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În scurt timp, vocea sa a devenit cunoscută şi iubită în întreaga lume. În cei peste 25 de ani de carieră, Céline Dion a primit nenumărate premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici