Replici pentru agăţat, pe Twitter

Utilizatorii români de Twitter au publicat, luni, o serie de "reţete" pentru agăţat, după ce o temă specială - "#replicideagăţat" - a fost lansată de unul dintre internauţi.

282 afișări
Imaginea articolului Replici pentru agăţat, pe Twitter

Replici pentru agăţat, pe Twitter

De la replici care să împingă la exact contrariul, de tipul "Nu eşti genul meu!" ori "mda, bănuiesc că ai un suflet mare şi frumos!", la "Ai avut o copilărie fericită", "Îmi stau bine sprâncenele", "Ştiu că mă vrei" sau "mă duc la #recitiri, ne vedem după aia?", utilizatorii români de Twitter s-au prins în joc şi au oferit sfaturi şi replici mai mult sau mai puţin serioase ori decente care să garanteze "agăţatul".

TITLURILE ZILEI

În acelaşi timp, "Te fac un cico?" şi "Hai să îţi arăt colecţia mea de discuri!" rămân replici clasice, care au trecut de perioada comunistă şi au ajuns şi la noua generaţie.

Bineînţeles, şi cei mai populari bloggeri sau cele mai citite bloguri din România pot fi o scuză pentru a suscita interesul - "Sunt prieten cu @bobbyvoicuro pe Facebook (…)", "Bună, scriu pe adrianciubotaru.ro", "Citeşti refresh.ro de eşti aşa fresh?" sau "@adihadean poate găti doar pentru noi doi".

Replicile ironice nu au lipsit din registrul celor care ar putea determina cealaltă persoană să reacţioneze: "Crezi în dragoste la prima vedere sau e nevoie să mai trec odată?", "Prietenii mei îmi spun că am faţă de traficant de droguri. Tu ce crezi?", "Got milk ?", "Te fac o liniuţă", "Vezi că-i cineva în spatele tău care se dă la tine", "Ai cont de hi5? Adaugă-mă pe Facebook! Dă-mi mess-ul tău!".

Au fost publicate şi câteva replici mai fără perdea, cum ar fi: "La mine sau la mine? Că am mai multe case", "Mie îmi place mai mult deasupra!", "Bună, eşti bună!" sau "Vrei să vii pe la noi să ne jucăm pe Wii? Şi dacă treci pe lângă benzinărie, iei tu şi nişte prezervative?".

Nici dulcegăriile nu lipsesc, pentru că "vorba dulce" are mereu efect: "Vrei să ne dăm follow pentru tot restul vieţii?", "Te ştiu pentru că sunt fan Miss World", "Ai cumva o hartă? Cred că m-am pierdut în ochii tăi", "How you doin'?" (probabil în stilul lui Joey din "Friends") ori "Ştii... semeni leit cu viitoarea mea prietenă" sau "Cafea? Ceai? Căpşuni? Eu?".

Nu au lipsit nici replici de tipul "Bună, sunt... ştii cine sunt, nu?", care atrage răspunsuri variate, inclusiv "Bună, sunt un tip disperat".

Concluzia e simplă, trasă tot pe Twitter: "Practic nu există #replicideagatat, contează doar să spargi gheaţa şi apoi fiecare se descurcă cum poate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici