Se lansează Editura MEDIAFAX

Editura MEDIAFAX se lansează marţi, de la ora 17.00, ocazie cu care au loc lansările cărţilor semnate de jurnalistul Ion Cristoiu.

858 afișări
Imaginea articolului Se lansează Editura MEDIAFAX

Se lansează Editura MEDIAFAX

De aproape trei decenii, MEDIAFAX îţi înfăţişează lumea în care trăieşti în cel mai obiectiv şi autentic mod posibil. Şi cum nimic nu e imposibil pentru agenţia de ştiri numărul unu din România, MEDIAFAX te provoacă la o nouă citire a brand-ului său!

Astfel, din 21 mai, prestigioasa news-agency îşi îmbogăţeşte portofoliul cu un nou şi spectaculos brand-extension, fără precedent pe piaţa de profil: EDITURA MEDIAFAX!

Şi, pentru că de 28 de ani setează trendurile în ştiinţa şi arta de a consemna istoria clipei prin jurnalism de calitate, lansarea oficială a editurii va fi realizată în prezenţa unui invitat aparte, nimeni altul decât însuşi ”Istoricul Clipei”, inepuizabilul Ion Cristoiu!   

TITLURILE ZILEI

Odată cu lansarea editurii, are loc şi lansarea următoarelor volume:

• Lansarea cărţilor semnate de Ion Cristoiu, acestea fiind primele apariţii ale editurii: • “Statul versus Corneliu Zelea Codreanu” • “De la Fondul Antonescu, la conturile lui Ceauşescu”
• Lansarea volumului semnat de Ion Traian Ştefănescu, intitulat: • „Întâlniri cu Nicolae Ceauşescu”
• Lansarea colecţiei de discursuri semnate de I.C. Brătianu: • „Cuvintele unui mare român”

Urmăreşte LIVE evenimentul de lansare a Ediurii Mediafax, de la ora 17.30 pe www.mediafax.ro, www.gandul.info, www.descopera.ro, Facebook Mediafax.ro, Facebook Gandul si Facebook Descopera.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici