Spice Girls a schimbat versurile unui cântec pentru a-şi arăta susţinerea faţă de o comunitate. Dezvăluiri înaintea turneului din luna mai | VIDEO

Membrele trupei britanice Spice Girls au decis să schimbe două dintre versurile piesei "2 Become 1" pentru a-şi arăta susţinerea faţă de comunitatea LBGTQ, care a fost alături de formaţie de-a lungul anilor, relatează contactmusic.net.

458 afișări
Imaginea articolului Spice Girls a schimbat versurile unui cântec pentru a-şi arăta susţinerea faţă de o comunitate. Dezvăluiri înaintea turneului din luna mai | VIDEO

Spice Girls a schimbat versurile unui cântec pentru a-şi arăta susţinerea faţă de o comunitate.

Decizia a fost dezvăluită de Emma Bunton, într-un interviu pentru publicaţia Gay Times. Fragmentul pe care cele patru membre actuale ale trupei l-au modificat "any deal that we endeavour/ boys and girls feel good together" (orice lucru pe care încercăm să îl realizăm/ băieţii şi fetele se simt bine împreună), care a devenit "once again if we endeavour/ love will bring us back together" (încă o dată dacă vom încerca să realizăm ceva/ iubirea ne va aduce împreună).

TITLURILE ZILEI

În acelaşi interviu, cântăreaţa a declarat că le este recunoscătoare fanilor din comunitatea LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, queer) pentru sprijinul acordat.

Trupa Spice Girls va demara o serie de 13 concerte în luna mai. Victoria Beckham nu va lua parte însă la turneu, care va debuta la Dublin, în Irlanda, pe 24 mai.

Girl Power

 

Formaţia Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, "Wannabe", în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări. Albumul de debut, "Spice", a fost vândut în peste 31 de milioane de copii la nivel mondial. Acesta este, de altfel, cel mai bine vândut album al unui grup muzical feminin din istorie.

Astfel s-a născut un fenomen internaţional similar Beatlemaniei, "Girl Power".

Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase - Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm - au lansat un al treilea album în 2000, "Forever", iar trupa s-a destrămat în februarie 2001. Ultimul album de studio al trupei, "Forever", a avut mult mai puţin succes decât primele două, în parte din cauza schimbării genului muzical abordat, din pop adresat adolescenţilor înspre R&B.

În 2007, cântăreţele s-au reunit pentru o scurtă perioadă de timp, pentru turneul "Return of the Spice Girls", care s-a bucurat de un enorm succes.

De asemenea, Mel B - Scary Spice, Victoria Beckham - Posh Spice, Emma Bunton - Baby Spice, Geri Halliwell - Ginger Spice şi Melanie C (Chisholm) - Sporty Spice s-au reunit pentru un scurt recital în anul 2012, la ceremonia Jocurilor de Vară de la Londra. Mai târziu în acelaşi an, un musical, "Viva Forever", a avut premiera în capitala britanică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici