- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (11.02.2012, 16:19)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Târguri de cadouri şi seri la cinema, în club şi la concerte, de Valentine's Day
Indiferent că ţin să sărbătorească sau nu Valentine's Day, bucureştenii pot alege, începând cu acest weekend, dintre zecile de evenimente pe această temă, de la târguri de cadouri la seri speciale în cinematografe, concerte şi petreceri în cluburi, profitând de reducerile speciale.
587 afișări
Târguri de cadouri şi seri la cinema, în club şi la concerte, de Valentine's Day (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
La Sala Dalles are loc, ca în fiecare an, Valentine's Day Fair, cu o variată ofertă de cadouri - bijuterii din argint şi pietre semipreţioase, creaţii handmade ale artiştilor plastici, măşti veneţiene, parfumuri, dulciuri deosebite, ceasuri elegante, cărţi, muzică şi jocuri de cuplu.
Sun Plaza Shopping Center găzduieşte Love Expo - târg de creaţii handmade, bijuterii vintage, tricouri pictate manual, butoni eleganţi, săpunuri bio, dar şi mii de diverse obiecte decorative în formă de inimioare, presărate cu mesaje de amor.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 14:56
-
astăzi, 13:49
-
astăzi, 13:34
-
astăzi, 12:08
-
astăzi, 11:46
-
astăzi, 10:45
-
astăzi, 10:36
• Rafila, despre achiziţiile centralizate pentru spitale: Mi se pare o idee foarte bună
-
astăzi, 08:29
• Memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare, semnat de România şi Coreea de Sud
-
astăzi, 09:40
-
astăzi, 12:30
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 792. Zelenski avertizează că Rusia plănuieşte să perturbe summitul de pace de la Elveţia / SUA confirmă că au trimis rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina / Papa Francisc face apel la o pace ,,negociată" în Ucraina
-
astăzi, 07:57
• Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
-
-
astăzi, 07:24
• Veneţia introduce o taxă de intrare de 5 euro începând de joi
-
ieri, 21:31
• Premierul spaniol îşi suspendă îndatoririle publice: Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc
-
ieri, 20:55
• Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara
În weekend, îndrăgostiţii care sunt pregătiţi să facă pasul cel mare sunt invitaţi să spună "«Da» în stil disco" la Băneasa Shopping City şi vor pleca acasă cu certificate de căsătorie. Fotografiile cu cuplurile proaspăt căsătorite de probă vor fi postate pe Facebook, iar cuplul care primeşte cele mai multe "Like-uri" va fi premiat cu un inel.
Nici muzeele nu se dau înapoi de la a oferi posibilităţi de petrecere a acestei sărbători sau idei de cadou. În apropierea Zilei îndrăgostiţilor, Muzeul Naţional de Geologie recreează atmosfera specifică iubirii, de vineri până duminică, la Expo Love-Crystal - expoziţie cu vânzare de cristale, bijuterii, pietre preţioase şi semipreţioase. Cu ocazia sărbătorii îndrăgostiţilor, este recomandat cuarţul roz - recunoscut de cristalo-terapeuţi ca piatră a păcii şi a iubirii.
Sfântul Valentin va fi sărbătorit la Muzeul Satului duminică, pe ritmuri de muzică jazz şi un târg handmade. Cu două zile înainte de "tradiţionalul Valentin", Muzeul Satului este gazda unui program de zile mari: muzică jazz, muzică aromână, dansurile Europei, concursuri cu premii şi carte. Cei mai îndrăzneţi dintre vizitatori vor face declaraţii de dragoste, iar cele mai frumoase declaraţii vor fi premiate din oră în oră cu cărţi, vin, ciocolată, vouchere pentru o cină romantică, produse de design vestimentar semnate de Andreea Boariu, precum şi produse cosmetice. Toţi cei ce poartă numele Valentin/ Valentina şi cei născuţi pe data de 12 februarie vor avea acces gratuit, cu buletinul la purtător. Muzeul Satului îşi invită vizitatorii şi în ziua de 19 februarie, la un eveniment de Dragobete.
Pentru iubitorii de film, la Hollywood Multiplex sunt oferite pachete pentru două persoane (de 100 de lei), incluzând avanpremierele "Să fie război" şi "Jurământul", un concert susţinut de Ştefan Stan, câştigătorul concursului "Vocea României", şi un meniu romantic. Totodată, cuplurile care achiziţionează acest pachet pot câştiga, prin tragere la sorţi, o excursie la Paris. Pachetul este valabil pe 14 februarie, de la ora 19.00, la Hollywood Multiplex.
Multe cluburi organizează petreceri de Valentine's Day, cu muzică şi alte manifestări speciale, dar şi cu reduceri la bar. Acestora li se adaugă numeroase concerte, ca cele susţinute de Direcţia 5 la Sala Palatului şi Taxi în Jukebox, în seara de 14 februarie. Concerte pline de romantism se anunţă a fi şi cele oferite de When Violin Meets Guitar - în Fire Club - şi Vogue Quartet şi Marius Bălan - la Kafeterya.
Nu lipsesc din cluburi petrecerile Anti-Valentine's Day - cu Ţapinarii în Club A, pe 14 februarie, E.M.I.L, H8, Up to Eleven şi Ska-nk - la Fabrica, pe 18 februarie.
Cântăreţul Pepe, care cunoaşte o perioadă de revigorare a carierei sale, va susţine două recitaluri cu prilejul Zilei Îndrăgostiţilor. Iubitorii muzicii latino îl vor putea asculta pe Pepe sâmbătă, de la ora 23.00, în clubul Bamboo din Braşov, şi marţi, de la ora 23.00, în Bamboo din Bucureşti.
Şi pentru că în februarie se serbează iubirea, nu lipsesc nici petrecerile pentru cei aflaţi în căutarea acesteia. Reţeaua socială Let's Meet organizează două petreceri, "exclusiv pentru singles" în luna îndrăgostiţilor. Celibatarii cu vârste între 25 şi 40 de ani sunt invitaţi pe 18 februarie să petreacă împreună Ziua îndrăgostiţilor, dansând pe ritmurile anilor '80, în timp ce cei cu vârste între 38 şi 60 de ani se vor putea distra la petrecerea de Dragobete, pe 25 februarie.
Cei care nu ţin să sărbătorească Valentine's Day nici cu perechea, nici în căutarea ei, nu se entuziasmează pentru această sărbătoare, dar nici nu o resping cu ironii se pot bucura la rândul lor de evenimente şi oferte speciale valabile pentru oricine.
Astfel, pot afla mai multe despre această sărbătoare şi călători prin istoria exprimării iubirii la conferinţa "Sfântul Valentin - legende şi tradiţii", organizată de Fundaţia Calea Victoriei şi susţinută de Monica Neaţu, la Grand Hotel Continental, luni, de la ora 19.00. "Călăuze ne vor fi «doamnele şi eroii lor» care au inventat ritualurile, plăcerile şi chinurile dragostei, oferindu-ne astăzi, în postmodernitate, o moştenire de care noi uităm uneori", spun organizatorii. Costul accesului la conferinţă este de 30 de lei, respectiv 25 de lei pentru studenţi.
British Council îi invită pe cititori să îşi aducă cartea preferată la o întâlnire pe 14 februarie, în bibliotecile consulatelor de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Cartea trebuie frumos împachetată şi însoţită de un bilet pe care să scrie de ce este preferata posesorului şi poate fi schimbată în bibliotecile British Council cu cartea preferată a altcuiva. Alte surprize sunt în pregătire la bibliotecile British Council în perioada 13 - 25 februarie.
Între Valentine's Day şi Dragobete, în noaptea de vineri spre sâmbătă - 17 - 18 februarie -, The Light Cinema găzduieşte o noapte albă cu filme şi petrecere. Cu un bilet de 25 de lei/ persoană, pot fi vizionate de-a lungul nopţii peliculele "Face toţi banii", cu Katherine Heigl, "Descendenţii", cu George Clooney, "Jack şi Jill", cu Adam Sandler, Al Pacino şi Katie Holmes, şi "Avem un Zoo", cu Matt Damon şi Scarlett Johansson.
Totodată, editura Art sărbătoreşte iubirea toată luna februarie, oferind opt pachete speciale cu reducere de 40%, ce includ titluri ca "Madame Bovary", de Gustave Flaubert, "Scrisoare de dragoste", de Mihail Drumeş, "Poeme erotice", de E.E. Cummings, "69", de Ion Barbu şi Şerban Foarţă, "Gelozia", de Alain Robbe-Grillet, "Scrieri pornografice", de Boris Vian, "Iubire 13", volum coordonat de Marius Chivu, "Cum să trăieşti cu o soţie necredincioasă", de Alberto Moravia.
(Material realizat de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro).
Citește pe alephnews.ro: Topul celor mai dorite branduri de lux. Prada a fost doborâtă de Miu Miu
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Avertismentul dat de oamenii de știință: Peste jumătate din populația lumii s-ar putea îmbolnăvi de boli transmise de țânțari
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a luat coniac și bere de la magazinul din apropierea casei
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe