Terapia sexuală arată că ultimele decenii au schimbat dinamica relaţiilor la persoanele de toate vârstele

Terapia sexuală arată că ultimele decenii au adus schimbări surprinzătoare în relaţiile dintre persoane la diferite vârste, tinerii afisând tot mai des probleme de dinamică sexuală, iar cei în vârstă dovedind interesul pentru continuarea vieţii sexuale, cu problemele adiacente, arată The Guardian.

1391 afişări
Imaginea articolului Terapia sexuală arată că ultimele decenii au schimbat dinamica relaţiilor la persoanele de toate vârstele

Terapia sexuală arată că ultimele decenii au schimbat dinamica relaţiilor la persoanele de toate vârstele

În situaţii în care altădată era vorba despre tratarea afecţiunilor fizice, terapeuţii realezează că trebuie să se concentreze acum mai degrabă asupra problemelor psihilogice, spune Elle Hunt de la The Guardian.

”Sunt prea multe posibilităţi. Nu ştiu de unde să încep”

Denise Knowles, terapeută în probleme de relaţii şi sex, spune că unul dintre lucrurile pe care le aude cel mai des de la pacienţii săi este ”Sunt prea multe posibilităţi. Nu ştiu de unde să încep”. În urmă cu treizici de ani, Knowles aborda mai ales probleme fizice, disfuncţii de erecţie, dureri în timpul raportului sexual, probleme de ejaculare. Acum îşi defineşte abordarea drept ”bio-psiho-socială”.

“Cred că s-a trecut de la «Asta e problema, cum putem să o rezolvăm», la «Cum abordăm sexul? Ce înseamnă pentru tine? Cum se potriveşte în relaţie şi cum ai ajuns în această situaţie?», şi abia apoi putem să ne ocupăm de ce e în neregulă”, spune Knowles.

Jurnalistul Dan Savage, editorialist pe probleme de sexualitate afirmă că atunci când s-a apucat să scrie era întrebat mereu “Unde găsesc clubul local pentru swingeri?”. Acum fiecare grup are site-ul său. O altă schimbare pe care a remarcat-o în mesajele pe care le primeşte din 1991, când a debutat editorialul său, constă în faptul că a dispărut întrebarea ”E normal?”, pe care o primea aproape în fiecare scrisoare. ”Cred că a ajuns şi la oameni ideea că, atunci când e vorba despre sexualitate umană, variaţia e norma”, spune Savage.

”E adevărat”, arată jurnalistul, ”că este acceptat din ce în ce mai mult faptul că ceea ce consideram cândva «sexul arhetipal», într-o căsnicie heterosexuală, probabil poziţia misionarului, este, de fapt, cea mai mică parte a felului în care se petrec relaţiile sexuale”.

Această situaţie a venit cu un set nou de probleme. „Oamenii se compară cu prietenii noi, cu ce li se spune în presă sau în societate sau cu ceea ce pare că se aşteaptă de la ei, chiar dacă nu e adevărat sau nu are legătură cu posibilităţile reale”, explică terapeutul pe probleme sexuale de la The Guardian, Pamela Stephenson Connolly. Nu a fost niciodată o discuţie mai bogată decât acum în ceea ce priveşte nu doar sexul ci şi tot ce e legat de el, gen, identitate, relaţie, dragoste. Cu toate acestea, discuţia nu a adus nici mai puţină ruşine şi nici o comunicare mai deschisă a problemelor.

Rezultatul este pentru mulţi un fel de blocaj. “Sunt tot felul de îndoieli care îşi fac loc în minţile oamenilor în legătură cu ce înseamnă să fii sexual şi chiar şi în ceea ce priveşte modurile în care ai face asta”, spune Knowles.

Terapeuţii sexuali spun că nu au avut niciodată atât de mulţi clienţi ca în prezent. Pornografia, reţele sociale, telefonia mobilă, toate aduc la terapeut clienţi din ce în ce mai tineri.

“Fiecare terapeut psihosexual cu care am vorbit are o listă de aşteptare plină”, spune Kate Moyle, terapeută în Londra, care arată că majoritatea clienţilor săi au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Chiar şi disfuncţiile erectile, asociate cândva cu problemele de sănătate ale persoanelor în vârstă, sunt acum mult mai întâlnite ca problemă psihologică a celor tineri. “Descoperim că este vorba despre o generaţie de tineri pentru care e mai uşor să aibă o relaţie sexuală cu propriile dispozitive decât cu o persoană”, spune Lovett.

Un studiu din 2016 a arătat că peste jumătate dintre clienţii terapeuţilor au recunoscut faptul că problemele din relaţie au avut ca sursă pornografia. În cazul problemelor de erecţie, procentul celor care au simţit că pornografia este de vină a fost de 25%.

Terapeuta Nicola Buchanan s-a specializat în dependenţe sexuale după ce un număr tot mai mare de persoane au venit la ea pentru a trata disfuncţii erectile şi alte probleme legate de stimuli online. Ea spune că trecerea de la fantasma masturbării la realitatea sexuală a fost mereu o perioadă de tranziţie dar că în aceste zile a ajuns să fie un adevărat salt.

Pentru femei, Lovett identifică influenţa pornografie în aşteptările acestora să aibă orgasm ”în aproximativ 10 secunde”, în perceperea propriului corp şi chiar mutilări şi obsesii legate de plăcerea partenerului.

Multe au afirmat că se simt presate să facă sex anal. Alţi terapeuţi au arătat că se înregistrează o creştere a numărului de femei care sunt afectate de vaginism, contracţii involuntare ale muşchiului constrictor vaginal care previn în mod dureros penetrarea, problemă legată de anxietate.

Psihologul Linda Papadopoulos a arătat într-un studiu din 2010 că “fetele şi băieţii sunt împinşi să imite stereotipurile de gen”, iar impactul este resimţit profund de tinerele femei.

Aplicaţiile pentru întâlniri au creat impresia unui câmp de alegeri nelimitat, mulţi ajungând să îşi supraestimeze atractivitatea. ”Nu intri într-un club cu gândul că am o şansă cu fiecare persoană de aici, dar aceste aplicaţii îţi dau impresia aceasta”, spune Papadopoulos.

O dată cu răspândirea aplicaţiilor, terapeuţii spun că au primit întrebări care arată că oamenii ”se aşteaptă să fie în stare să evite perioadele de curtate”, iar aceste lucru reduce şansele de a crea legături.

Cate Mackenzie, consilieră pentru întâlniri şi terapeută sexuală de două decenii spune că este resimţit tot mai acut “privilegiul sexual”, diferenţa dintre persoanele care pot pur şi simplu să întâlnească alţi oameni şi cei care din tot felul de motive ajung la 30 sau 40 de ani fără să fi avut relaţii sexuale. Ea îşi învaţă clienţii cum să flirteze şi cum să se relaxeze într-o discuţie.

Problemele se menţin şi la nivelul relaţiilor. Cele mai multe contacte sexuale durează între 10 şi 20 minutes, spune Moyle, dar chiar şi acest interval se dovedeşte prea mult pentru nivelul de atenţie divizat cu care suntem obişnuiţi. Mulţi terapeuţi spun că munca lor debutează cu interzicerea aparaturii electronice în dormitor şi stabilirea unor perioade de dormit împreună.

”Dacă primul lucru pe care îl atingi la trezire este un aparat, asta spume destul de mult”, arată Lovett, care, în acelaşi timp, recunoaşte că a constatat o creştere a numărului de relaţii începute şi susţinute cu ajutorul tehnologiei. Un număr surprinzător de mare dintre pacienţii săi îşi urmăresc partenerul folosind mijloace digitale, fără ştiinţa acestuia.

Buchanan spune că se întâlneşte cu tineri care nu au reuşit să aibă nicio relaţie: “Cred că stilul de viaţă pe care îl trăim nu favorizează relaţiile de cuplu”, spune terapeuta.

Savage s-a arătat mereu sceptic cu privire la relaţiile monogame, şi mai ales la felul în care acestea ar asigura pe termen lung posibilitatea de contact sexual: “Oamenii se aşteaptă de la partenerii lor să primească ceea ce s-au obişnuit să primească de la mai multe persoane, sprijin, prietenie, terapie, relaţii sexuale. O relaţie nu poate să reziste cu toate responsabilităţile astea”. Pe baza scrisorilor pe care le primeşte Savage susţine că s-au amestecat zonele gay şi cele straight în ultimii 30 de ani. Rezultatul este o abordare mai pragmatică a sexului. Editorialistul spune că este efectul pe care îl au relaţiile întâmplătoare şi raporturile sexuale de plăcere ca şi tendinţa stabilirii după ce sunt încercate mai multe posibilităţi. Tot mai puţine persoane sunt în relaţiile în care nu vor să fie.

În Statele Unite, numărul divorţurilor între adulţi cu vârste de peste 50 de ani s-a dublat faţă de anii ´90. Iar pentru britanicii de peste 60 de ani, numărul divorţurilor a crescut cu 70% faţă de 1991.

Stephenson Connolly arată că în această perioadă s-au atenuat prejudecăţile legate de vârstă în materie de sex. Astăzi terapeura spune că primeşte scrisori şi de la persoane care au trecut de 80 sau 90 de ani. “Oamenii au aşteptări mai mari acum, că pot să se bucure de sex şi la vârste înaintate, e un progres teribil”.

Soluţiile farmaceutice au jucat un rol important iar atunci când femeile vorbesc despre schimbările hormonale ale vârstei, ”în loc să renunţe, se aşteaptă să găsească moduri de rezolvare, altă schimbare în bine”, spune terapeuta de la The Guardian.

În ciuda faptulul că se vorbeşte foarte mult despre evitarea stigmatizării, terapeuţii sunt de acord că pentru cea mai mare parte a celor cu care vorbesc sexul a rămas un subiect taboo.

Moyle a subliniat faptul că societatea este în continuare heteronormativă iar problemele nu sunt discutate deschis: “Trăim cu acest ciudat paradox: toată lumea pare că face sex şi vorbeşte despre asta, dar nu au loc discuţii normale, în termenii realităţii”.

Chiar şi la nivel individual, Lovett arată că nu are loc o comunicare mai deschisă decât la mijlocul anilor ´80. Buchanan a constatat chiar că se poate vorbi de obstacole mai mari decât în urmă cu 15 ani: “Sunt un pic surprins de ignoranţa cu care oamenii îşi tratează corpurile proprii şi pe cele ale partenerilor”, a arătat Knowles care arată că e nevoie de o educaţie sexuală mai viguroasă şi mai pragmatică.

Faptul că oamenii încep să înţeleagă că e bine să consulte specialişti este cel mai mare pas făcut în ultimele decenii. Terapeuţii spun că investigarea specializată pentru sexualitate este o investiţie în sănătatea şi fericirea pacientului şi a viitorilor parteneri pe care îi va avea acesta, concluzionează publicista britanică.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici