The Telegraph: Fostul principe Nicolae se va muta înapoi în România împreună cu noua sa soţie/ Ce spune nepotul Regelui Mihai despre mătuşa sa, Custodele Coroanei

Cotidianul The Telegraph a publicat, duminică, un articol despre fostul principe Nicolae al României, relatând că acesta intenţionează să se întoarcă în ţară, weekendul acesta, împreună cu noua sa soţie, Alina Binder, unde ar fi primit cu simpatie de către susţinătorii monarhiei.

15076 afișări
Imaginea articolului The Telegraph: Fostul principe Nicolae se va muta înapoi în România împreună cu noua sa soţie/ Ce spune nepotul Regelui Mihai despre mătuşa sa, Custodele Coroanei

The Telegraph: Fostul principe Nicolae se va muta înapoi în România împreună cu noua sa soţie/ Ce spune nepotul Regelui Mihai despre Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei

"Înalt, brunet, atrăgător şi cu picioarele pe pământ", este descris fostul principe Nicolae de către publicaţia The Telegraph, care susţine că acesta şi soţia lui au fost numiţi "Harry şi Meghan" ai ţării.

Publicaţia a mai relatat că odată cu moartea regelui Mihai I al României ar fi putut să moară şi orice speranţă pe care statul român ar fi avut-o privind reinstaurarea monarhiei. Cu toate acestea, Nicolae de Roumanie Medforth-Mills, nepotul cel mare al regelui, în vârstă de 32 de ani, aduce o nouă "urmă de speranţă" poporului român, scrie The Telegraph.

TITLURILE ZILEI

Într-un interviu acordat cotidianului The Telegraph, fostul principe Nicolae a declarat că nu are intenţia de a reprezenta o ameninţare la adresa autorităţii mătuşii sale.

"Nu am considerat niciodată că aş fi în competiţie. Imaginea de ansamblu este că suntem Familia Regală a României, iar interesele noastre sunt de a ajuta ţara, fie din punct de vedere economic, fie social. Din acest motiv ne aflăm aici şi asta trebuie să facem", a declarat fostul principe Nicolae.

Cu toate acestea, cotidianul britanic menţionează că nu toată lumea ar privi cu entuziasm întoarcerea acestuia în ţară, mai ales având în vedere faptul că Regele Mihai a decis în august 2015 să îi retragă titlul principelui Nicolae.

Un comunicat de presă publicat la vremea respectivă sugera că principele Nicolae a decis să se retragă din succesiunea la tron pentru că nu ar fi făcut faţă îndatoririlor regale.

"Nu am fost de acord (cu declaraţia), dar ei au publicat-o oricum", a declarat fostul principe, reafirmând că nu acesta este adevăratul motiv.

Întrebat de ce consideră că propria familie pare să fie împotriva lui, acesta a declarat: "Nu ştiu. Chiar nu înţeleg motivul. Am câteva idei, dar nimic concret. Totul s-a întâmplat brusc, m-au înlăturat din familie şi asta este foarte trist".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici