Tim Robbins, onorat pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Karlovy Vary

Actorul, regizorul, producătorul, scenaristul şi muzicianul american Tim Robbins va primi premiul Globul de Cristal pentru întreaga carieră la cea de-a 53-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, Cehia, potrivit hollywoodreporter.com.

122 afişări
Imaginea articolului Tim Robbins, onorat pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Karlovy Vary

Tim Robbins, onorat pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Karlovy Vary

Tim Robbins, în vârstă de 59 de ani, a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, graţie evoluţiei sale din "Misterele Fluviului/ Mystic River" (2003), şi este regizorul filmului "Culoarul morţii/ Dead Man Walking", pentru care a fost nominalizat la premiile Academiei americane în 1995.

De asemenea, a câştigat un premiu pentru interpretare la Festivalul de la Cannes şi un Glob de Aur pentru rolul din "Jos de culise/ The Player" (1992).

La Festivalul de Film de la Karlovy Vary, Tim Robbins îşi va prezenta două lungmetraje, "Bob Roberts" şi "Între artă şi adevăr/ Cradle Will Rock".

De asemenea, Robbins va urca pe scenă pentru un recital alături de trupa sa, The Rogues Gallery Band.

Cea de-a 53-a ediţie a Festivalului de la Karlovy Vary va avea loc în perioada 29 iunie - 7 iulie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici