TOP 2019. Care este cel mai scump oraş din lume

Paris, Hong-Kong şi Singapore ocupă, la egalitate, primul loc în topul celor mai scumpe oraşe din lume, în clasamentul realizat de Economist Intelligence Unit care compară preţurile din 133 de oraşe la nivel global, pentru prima data în 30 de ani când trei oraşe conduc topul, informează BBC.

3065 afişări
Imaginea articolului TOP 2019. Care este cel mai scump oraş din lume

TOP 2019. Care este cel mai scump oraş din lume

Anul trecut, capital Franţei a ocupat locul doi în topul celor mai scumpe oraşe din lume, iar în acest an face parte din grupul de patru oraşe europene intrate în top 10.

Studiul realizat de cei de la Economist Intelligence Unit compară preţul unor elemente comune, cum este preţul pâinii, din diferite ţări. Apoi urmăreşte dacă preţurile produselor au crescut sau au scăzut, comparându-le cu costul traiului din New York, care este folosit drept referinţă.

În acest an cele mai scumpe 10 oraşe sunt: 1.Singapore (Singapore), 2.Paris (Franţa), 3.Hong Kong (China), 4. Zurich (Elveţia), 5. Geneva (Elveţia), 7. Osaka (Japonia), 7. Seoul (Coreea de Sud), 7. Copenhaga (Danemarca), 7.New York (SUA), 10.Tel Aviv (Israel), 10. Los Angeles (SUA).

Cele mai ieftine 10 oraşe din lume sunt 1. Caracas (Venezuela), 2. Damasc (Siria), 3. Taşkent (Uzbekistan), 4. Almaty (Kazakhstan), 5. Bangalore (India), 6. Karachi (Pakistan), 6. Lagos (Nigeria), 7. Buenos Aires (Argentina), 7. Chennai (India), 8. New Delhi (India).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici