TOPUL destinaţiilor alese de români pentru vacanţele de Crăciun şi de Anul Nou

Românii au ales Viena, Copenhaga şi Atena ca principale destinaţii pentru petrecerea vacanţelor de Crăciun şi de Anul Nou, din acest an, potrivit datelor Tripsta.

1005 afişări
Imaginea articolului TOPUL destinaţiilor alese de români pentru vacanţele de Crăciun şi de Anul Nou

Topul destinaţiilor alese de români pentru vacanţele de Crăciun şi de Anul Nou (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În afară de Viena, Copenhaga şi Atena, românii au ales să petreacă vacanţa de iarnă şi la Berlin, Londra, Frankfurt, Roma, Ponta Delgada (Portugalia), Johannesburg şi Adelaide.

Amsterdam şi Bruxelles continuă să se numere la rândul lor printre destinaţiile preferate ale românilor, dar şi alte locuri sunt vizate de călătorii români pentru vacanţa de iarnă, între care Portugalia (Lisabona), Italia (Veneţia, Bologna, Cagliari, Catania şi Milano), Spania (Barcelona, Madrid şi Valencia).

În 2014, călătoriile de iarnă ale românilor au avut ca principale destinaţii Atena, Amsterdam şi Berlin, dar şi Milano (Italia), Algiers (Algeria), Colombo (Sri Lanka), Dublin (Irlanda), Gothenburg (Suedia), Hamburg (Germania) şi Helsinki (Finlanda).

Anul acesta, numărul total al rezervărilor făcute de călătorii români pentru vacanţele de iarnă a crescut cu 9%, comparativ cu 2014. Pentru a se pregăti, călătorii români şi-au făcut rezervările de vacanţă cu peste două luni (68 de zile) înainte de data plecării. Pregătirile au fost făcute mai târziu anul acesta comparativ cu anul trecut, când rezervările pentru vacanţa de iarnă au fost realizate cu 9-17 săptămâni în avans.

Potrivit Tripsta, pentru vacanţa de iarnă 2015, preţul mediu plătit pentru un bilet de avion a fost de 303 euro, în creştere faţă de 261 de euro, anul trecut. Atunci când vine vorba despre aranjarea detaliilor de călătorie, majoritatea românilor (90%) au folosit computere de tip desktop pentru a-şi rezerva biletele de avion, în timp ce o zecime dintre ei au făcut acelaşi lucru folosind dispozitive mobile.

În 2005, doi antreprenori au lansat în Atena, Grecia, un start-up numit initial Travelplanet 24. În prezent, agenţia de turism online Tripsta este unul dintre cei mai mari şi mai recunoscuţi lideri ai industriei de profil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici