Train Delivery, o încercare de reinventare a unui spaţiu marginalizat, Gara de Nord din Capitală - FOTO

Gara de Nord din Bucureşti, un spaţiu pe cât de intens circulat pe atât de ignorat şi marginalizat, încearcă să se reinventeze în acest weekend prin cultură, artă, film, dezbateri şi jocuri, în cadrul evenimentului Train Delivery.

675 afișări
Imaginea articolului Train Delivery, o încercare de reinventare a unui spaţiu marginalizat, Gara de Nord din Capitală - FOTO

Train Delivery, o încercare de reinventare a unui spaţiu marginalizat, Gara de Nord din Capitală (Imagine: Cristian Munteanu/Mediafax Foto)

Un loc intens circulat, Gara de Nord continuă să fie un spaţiu de oameni "ignoranţi" în tranzit, care nu par să fie sensibilizaţi de diferitele forme de cultură ce le sunt dedicate în cadrul proiectului Train Delivery.

Cu trei zile de Train Delivery "nu poţi face primăvară", chiar dacă în sprijinul călătorilor vin organizatorii acestui eveniment, dar şi bucureştenii care s-au adunat în număr destul de mare, sâmbătă după amiază, pe o căldură insuportabilă, pe peronul 14 al Gării de Nord.

Aici sunt garate mai multe vagoane reconvertite în spaţii artistice şi culturale. De exemplu, unul dintre vagoane găzduieşte un spaţiu de relaxare şi librărie, altul este transformat de Institutul Polonez intr-o sală de expoziţie, într-un altul se află o braserie, iar în altul publicul este invitat la "dumele de mestecat din trenul fericirii".

Singurul inconvenient este cel al căldurii foarte mari din aceste vagoane, motiv pentru care cei mai mulţi dintre vizitatorii peronului 14 petrec foarte puţin timp în interiorul acestora, preferând să admire expoziţiile şi diversele standuri amenajate în această zonă.

Spaţiul a fost animat de artişti, care au pictat unele dintre aceste vagoane, dar şi unul dintre pereţii din dreapta peronului, la atmosfera destinsă contribuind şi o scenă care găzduieşte reprezentanţii muzicale.

Nu în ultimul rând, peronul 14 este un bun pretext pentru susţinătorii diverselor cauze sociale, politice şi economice să îşi promoveze ideile.

Evenimentului i s-a alăturat şi Muzeul CFR, la care publicul are acces chiar din peronul 14, instituţia putând fi vizitată între orele 9.00 şi 19.00. Pe lângă expoziţia permanentă a instituţiei, publicul este invitat la proiecţia filmului "Muzeul CFR - 75 de ani".

Seria evenimentelor din cadrul proiectului Train Delivery continuă în faţa biroului de informaţii, unde este amplasată o mini-scenă, unde un DJ mixează muzică, atrăgând atenţia călătorilor care îşi cară bagajele pe lângă el.

La Salonul Regal din Gara de Nord este găzduită o instalaţie de bagaje inedită, un proiect realizat de Timea Hont şi Alina Bucur, care cuprinde atât o valiză a oamenilor străzii, murdărită cu aurolac, cât şi valize ale unor actori culturali şi vedete, precum Florin Iaru şi Amalia Enache.

Tot la Salonu Regal ar fi trebuit să fie proiectat, sâmbătă, de la ora 17.00, documentarul "Fundaţia Bruce Lee", un film realizat de Casa Jurnalistului, despre oamenii din canalele de la Gara de Nord. Proiecţia a fost însă mutată la sala de spectacole a CFR, din cauza unor defecţiuni tehnice. Totuşi, la Salonul Regal a avut loc o dezbatere pe marginea acestui subiect.

Train Delivery, o iniţiativă lăudabilă, are evident nevoie şi de sprijinul autorităţilor, de exemplu, pentru reabilitarea sălii de spectacole a CFR - care găzduieşte proiecţii de scurtmetraje ShortsUp -, unde aerul greu îţi taie respiraţia, răpind din plăcerea vizionării.

Train Delivery este, potrivit organizatorilor, un eveniment urban-feroviar care îşi propune să revitalizeze un spaţiu simbolic al Bucureştiului - Gara de Nord.

Astfel, participanţii la eveniment pot descoperi Gara de Nord aşa cum nu au mai cunoscut-o niciodată, de la Muzeul CFR, Salonul Regal, Sala de Spectacole (unde pot fi urmărite filme care ţin de cultura feroviară, precum "Trenuri bine păzite" de Jiri Menzel), sălile de aşteptare, Salonul Mama şi Copilul, crâşmele tradiţionale, dar şi locul de unde "doamnele Gării de Nord" anunţă trenurile.

De asemenea, publicul îi poate asculta pe Silvia Dumitrescu & Discotecă, Rodion, Avant'n'Gard, "plus o duminică plină de jazz".

La Train Delivery, publicul poate redescoperi un monument istoric şi un bun cultural marcant pentru identitatea oraşului, pe care istoria recentă l-a aruncat în desuetudine. Inaugurată în 1872, Gara de Nord este cel mai important nod feroviar al României: 200 de trenuri şi 10.000 de oameni trec zilnic prin ea. Puţini dintre ei ştiu că Gara de Nord a rezistat bombardamentelor Aliaţilor în 1944 şi că fostul dictator Nicolae Ceauşescu plănuia să o dărâme. Şi mai puţini au intrat în Salonul Regal construit special pentru vizita împăratului Franz Joseph al Austro-Ungariei, un spaţiu în care Carol I îşi aştepta trenul personal.

Totodată, la etajul Gării de Nord se află o sală de spectacole de 450 de locuri, iar Muzeul CFR găzduieşte una dintre cele mai interesante diorame cu trenuri electrice în miniatură din România.

Evenimentul, care a debutat vineri, se va încheia duminică, la ora 23.00. Intrarea la eveniment este liberă.

Train Delivery vine în continuarea iniţiativei Street Delivery, fiind organizat de Fundaţia Cărtureşti şi Căile Ferate Române (CFR), cu o finanţare ArCuB.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici