Uma Thurman are o relaţie cu un fost iubit, de care s-a despărţit în urmă cu nouă ani

Actriţa Uma Thurman a început o relaţie cu fostul ei iubit Andre Balasz, de care s-a despărţit în urmă cu aproape un deceniu, afirmă presa internaţională.

286 afișări
Imaginea articolului Uma Thurman are o relaţie cu un fost iubit, de care s-a despărţit în urmă cu nouă ani

Uma Thurman are o relaţie cu un fost iubit, de care s-a despărţit în urmă cu nouă ani (Imagine: HEPTA)

Vedeta filmelor din seria "Kill Bill" a început o relaţie cu Andre Balasz, un magnat din industria hotelieră, la scurt timp după divorţul ei de actorul Ethan Hawke. Uma Thurman şi Andre Balasz s-au despărţit însă în 2006, după o relaţie care a durat doi ani, citată de contactmusic.com.

Relaţia marcată de numeroase despărţiri şi împăcări pe care vedeta americană a avut-o cu logodnicul ei Arpad Busson s-a încheiat în cele din urmă printr-o despărţire definitivă în 2014, iar Uma Thurman a decis, la începutul acestui an, să acorde o nouă şansă fostului ei iubit Andre Balasz, afirmă Mail on Sunday.

TITLURILE ZILEI

Andre Balasz a avut anterior relaţii cu alte câteva femei celebre, precum prezentatoarea de televiziune Chelsea Handler şi cântăreaţa australiană Kylie Minogue.

Actriţă-fetiş a regizorului Quentin Tarantino, Uma Thurman a avut roluri memorabile în "Pulp Fiction", pentru care a fost nominalizată la premiul Oscar, şi în seria "Kill Bill". Printre filmele de referinţă în care a jucat se numără "Legături primejdioase", de Stephen Frears, şi "Producătorii", de Mel Brooks. Ea a apărut, de asemenea, în cinci episoade din serialul "Smash", produs şi difuzat de postul NBC. Cel mai recent rol al său este cel al doamnei H., din filmul "Nymphomaniac", de Lars von Trier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici