Un nou roman de Stephen King, ecranizat la Hollywood

Studiourile Warner Bros. şi compania de producţie cinematografică CBS Films vor adapta pentru marele ecran romanul "The Stand", de Stephen King, considerat un punct de reper în literatura postapocaliptică, informează hollywoodreporter.com.

53 afișări
Imaginea articolului Un nou roman de Stephen King, ecranizat la Hollywood

Un nou roman de Stephen King, ecranizat la Hollywood (Imagine: Adrian Paduretu/Mediafax Foto)

Acest roman a reprezentat o sursă de inspiraţie atât pentru producătorii serialului de televiziune "Lost", cât şi pentru muzica grupului rock Anthrax.

Warner Bros. şi CBS Films vor încerca în săptămânile următoare să aleagă un scenarist şi un regizor pentru acest proiect. Nu se ştie deocamdată dacă romanul va fi adaptat într-un singur film sau în mai multe. Potrivit presei de specialitate, Stephen King va fi implicat şi el în adaptarea romanului său pentru marele ecran.

CBS deţine drepturile de ecranizare a romanului "The Stand" de mai mulţi ani, însă abia recent a ajuns la concluzia că are şanse mai mari de a reuşi cu acest proiect cinematografic dacă va avea un partener de producţie.

Romanul "The Stand" prezintă lupta dintre bine şi rău, după ce un virus de origine necunoscută a distrus aproape în întregime populaţia celor două Americi. Deşi conţine multe personaje, precum Trashcan Man şi Mother Abigail, iar acţiunea se întinde pe parcursul mai multor ani, intriga romanului se concentrează asupra unui grup de supravieţuitori care luptă cu Randall Flagg, reprezentantul răului suprem.

Romanul a fost publicat iniţial în 1978 şi reeditat în 1990. În ediţia din 1990, King a revizuit şi adăugat câteva pasaje care au lipsit din ediţia iniţială. Postul ABC a produs şi difuzat o miniserie de şase episoade, în 1984, inspirate din "The Stand", iar recent, compania Marvel Comics a lansat, având aceeaşi sursă de inspiraţie, un roman de benzi desenate bine primit de criticii de specialitate, dar şi de public.

Romanele lui Stephen King au stat la baza multor adaptări cinematografice de succes, realizate la Hollywood în anii 1980 şi 1990, însă admiraţia marilor studiouri hollywoodiene pentru acest scriitor a început să pălească în ultimul deceniu. Odată cu ambiţiosul proiect al studiourilor Universal, care au anunţat recent că vor realiza un lungmetraj inspirat din seria "The Tower", şi cu noul proiect "The Stand", se pare că Stephen King are toate şansele de a-şi recăpăta "titlul" de cel mai adorat scriitor de la Hollywood.

Stephen King, un maestru al genului horror, a scris peste 40 de cărţi şi 200 de povestiri. El a câştigat premiul World Fantasy, premiul Bram Stoker şi premiul O. Henry. În 2003, el a primit medalia Fundaţiei Naţionale de Carte, pentru contribuţia sa remarcabilă la literatura americană. Numeroase poveşti scrise de King, precum "The Shining" şi "Carrie", au stat la baza producerii unor pelicule hollywoodiene de succes.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici