Un scriitor chinez vrea să îşi facă operaţie estetică pentru a semăna cu Shakespeare

Un scriitor chinez de bestseller-uri vrea să îşi facă o operaţie estetică, ce va costa peste 150.000 de dolari, pentru a semăna cu William Shakespeare (1564 - 1616).

46 afișări
Imaginea articolului Un scriitor chinez vrea să îşi facă operaţie estetică pentru a semăna cu Shakespeare

Un scriitor chinez vrea să îşi facă operaţie estetică pentru a semăna cu Shakespeare (Imagine: www.wikipedia.org)

Zhang Yiyi va trebui să-şi facă 10 liftinguri faciale în 10 luni, pentru a arăta ca bardul britanic. De asemenea, va trebui să se ducă la control lunar, după fiecare operaţie, potrivit postului public de radio chinez.

Potrivit medicilor, operaţiile nu vor fi foarte dificile, deoarece Zhang are o faţă cu un nas ascuţit şi ochi mari, precum Shakespeare. Chirurgul-şef Zheng Churong a spus că procedura implică operaţii la ochi, bărbie şi alte părţi ale feţei. Scriitorul a decis să îşi urmeze planul după ce a aflat despre riscurile pe care le implică această procedură. Costul operaţiei va fi acoperit cu banii pe care i-a câştigat din vânzarea celei mai recente cărţi ale sale, la care a lucrat timp de patru ani, informează shanghaidaily.com.

TITLURILE ZILEI

"Viaţa este o încercare de a deveni o persoană mai bună. Cred că operaţiile acestea merită toţi banii", a spus Zhang. Totuşi, artistul a fost criticat că ar căuta publicitatea, în loc să se axeze pe scris.

Aceasta nu este prima dată când Zhang este în atenţia media. El a scris o scrisoare în care cerea în căsătorie o prezentatoare TV celebră. În scrisoare, el îi prezenta acesteia motivele pentru care trebuie să se căsătorească cu el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici