Val Kilmer, transportat de urgenţă la spital, din cauza unei tumori

Actorul Val Kilmer a fost transportat de urgenţă la spital săptămâna aceasta, din cauza unei hemoragii la nivelul gâtului, care pare să fi fost cauzată de o tumoare.

3129 afișări
Imaginea articolului Val Kilmer, transportat de urgenţă la spital, din cauza unei tumori

Val Kilmer, transportat de urgenţă la spital, din cauza unei tumori (Imagine: Hepta)

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de pompieri din Santa Monica a confirmat pentru revista People faptul că un bărbat din reşedinţa în care locuieşte Val Kilmer a fost transportat la spital, în urma unui apel la numărul telefonic atribuit serviciilor de urgenţe medicale din Statele Unite ale Americii (911), în noaptea de luni spre marţi, potrivit site-ului TMZ.com.

"Am primit un apel telefonic la ora 11.31 p.m. de la acea adresă. Persoana în cauză a fost transportată la secţia de terapie intensivă a spitalului din apropiere", a declarat aceeaşi sursă.

Val Kilmer, în vârstă de 55 de ani, a fost tratat de medicii de la UCLA Medical Center, iar acum se află în convalescenţă după o intervenţie chirurgicală, afirmă site-ul TMZ.com.

Val Kilmer nu a vorbit niciodată în public despre problemele sale medicale, însă, potrivit jurnaliştilor de la acelaşi site, familia starului era la curent cu afecţiunea acestuia. Agentul de presă al actorului nu a făcut deocamdată niciun comentariu despre aceste informaţii apărute în presa americană.

Val Kilmer a fost unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood în anii 1990. Printre rolurile importante din cariera actorului american se numără cele din filmele "Batman Forever" (1995), "Top Gun" (1986), în care l-a interpretat pe locotenentul Tom "Iceman" Kazansky, şi "The Doors", din 1991, regizat de Oliver Stone, în care l-a interpretat pe legendarul Jim Morrison.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici