VIAŢĂ de VIP: Ducesa de Devonshire, strămoaşa prinţesei Diana: Ménage à trois şi un vot pentru un sărut

Fetele Spencer din aristocraţia britanică au fost "pop icons" la vremea lor. Lady Georgiana Spencer, născută pe 7 iunie, strămoaşa prinţesei Diana, a acceptat să intre în cercul vicios al triunghiului amoros, cu ducele ei.Diana, prinţesă de Wales a divorţat de Charles când soţul imperial a trădat-o cu jupâneasa Camilla.

2703 afișări
Imaginea articolului VIAŢĂ de VIP: Ducesa de Devonshire, strămoaşa prinţesei Diana: Ménage à trois şi un vot pentru un sărut

VIAŢĂ de VIP: Ducesa de Devonshire, strămoaşa prinţesei Diana: Ménage à trois şi un vot pentru un sărut (Imagine: Wikipedia)

Secolul XVIII, Marea Britanie: Droguri, Jocuri de noroc, Alcool şi one-night stand-uri în budoar

Stră-stră-stră-stră-mătuşa prinţesei Diana, Lady Georgiana Spencer a dus o viaţă flamboiantă şi autodistructivă. Pentru longilina Georgiana, cu buze de fragă şi corp de codană, leacuri şi pharmakon (în latineşte, remediu şi otravă) pentru decepţiile amoroase erau alcoolul, jocurile de noroc, drogurile şi nopţile-n alcov cu mulţi politicieni britanici influenţi.

TITLURILE ZILEI

În particular, ducesa suferea de depresie şi bulimie. Sânge din sânge şi atavism inconturnabil: Prinţesa Diana avea aceleaşi maladii, mânca pe ascuns, în episoadele de tristeţe întunecată. Deşi în blitz-uri de paparazzi părea impenetrabilă, ca o cariatidă ce susţine, în poziţie de coloană, "cornişa" şi aparenţele pentru Casa Regală a Marii Britanii.

La 17 ani, adolescenta timidă Georgiana se căsătoreşte cu Ducele de Devonshire, aristrocrat crème de la crème, bogat şi influent. Universul bogăţiei şi puterii politice o propulsează înspre societatea trendy de la sfârşit de secol XVIII. Prinţul de Wales o adoră. E sister & soeur cu Maria Antoaneta şi gazdă de salon social, unde vine toată protipendada de marchize să fluture evantaie şi toată elita de conţi, să-şi afişeze fracuri şi mustăţi la un cidru fin.

Dar Georgiana voia mai mult, nu-i convenea imaginea de "hostesă" în societatea lorzilor. Se foloseşte de relaţiile pe care le legase cu distinşii cu sânge albastru şi iese la rampă, pe scena politică.

Daţ-mi un sărut pentru un vot!

Shakespeare l-a facut celebru pe regele Richard al III-lea cu faimoasa sintagmă: "Dau un regat pentru un cal!". Istoria frivolităţii de la origini până în prezent o consemnează pe Georgiana Devonshire când zice lasciv: "Dau un sărut pentru un vot!"

Poziţia Ducelui William de Devonshire a făcut imposibilă ascensiunea bărbatului înspre scena politică. Aşa că familiile celor doi proaspăt uniţi în biserică, neamul Spencer şi stirpea Cavendish, au hotărât să o avanseze pe Georgiana drept figură publică a ambiţiilor politice, citim în The Telegraph.

Ducesa a fost una dintre primele femei implicate în politica din Anglia. În campania pentru alegerile din 1784, Lady Georgiana Devonshire dădea la schimb săruturi pentru voturile bărbaţilor, pe estrada ce trona în faţa încăperilor decorate pentru votare.

Dragostea maselor şi promiscuitatea maladivă din Ducat

Ducesa era activistă şi iniţia acţiuni umanitare, răspândea în Anglia spiritul carităţii. Adulată de public, la fel ca Diana, Georgiana era, de fapt, devastată în intimitate. Ducele de Devonshire era unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai vremii când a luat-o pe fata Spencer în Ducat. Era intangibil, melancolic şi greu de impresionat: tipul bărbatului care dincolo de faţada machiavelică şi impenetrabilă, ascunde o personalitate promiscuă.

Ducesa i-a făcut cunoştinţă soţului ei cu cea mai bună prietenă, Lady Elizabeth Foster (Bess), care a devenit metresa Ducelui. Cei trei au trăit într-un ménage à trois maladiv, cu scandaluri iscate de gelozia patologică şi chinuitoare a Georgianei, timp de 25 de ani. Lady Elizabeth a avut doi copii nelegitimi cu Ducele: un fiu Augustus Clifford, şi o fiică, Caroline Rosalie.

Georgiana a făcut câteva avorturi, înainte de a naşte patru copii: trei cu soţul ei şi unul nelegitim cu Charles Grey, al 2-lea Conte Grey (viitor prim-ministru). Tot ea, încorsetată în relaţia bolnăvicioasă, a crescut fiica nelegitimă a Ducelui, pe Charlotte. După decesul Georgianei, Ducele s-a căsătorit cu Lady Elizabeth Foster.

Ce-i sub crinolina şi dincolo de chipul copilăros ale Ducesei de Devonshire?

Închipuiţi-vă o ducesă lipsită de control la jocurile de noroc, în serile sumbre de beţie, atunci când se intoxica cu narcotice, atunci când se culca cu politicienii. Ducesa este epitomul aristocraţiei britanice în era în care Regele George al III-lea era apucat de streche, în care se petreceau Revoluţia Franceze şi Americană, în care Napoleon era înfrânt la Waterloo.

Ducesa era "fashion icon", la fel ca mlădiţa din arborele genealogic Spencer de după două veacuri, prinţesa Diana. Cu privirea ei vălurită şi luciri enigmatice în buclele ei răsfirate, Ducesa a fost model pentru portretiştii englezi ai epocii, Gainsboroug şi Reynolds. La două secole după Lady Devonshire, prinţesa tunsă scurt şi cu outfit Chanel, Diana, a fost model pentru fotograful celebrităţilor, Mario Testino.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici