VIAŢA MONDENĂ în 2012: logodna Jolie-Pitt, sarcina ducesei Kate, divorţul Cruise-Holmes

Logodna celebrului cuplu de actori Angelina Jolie-Brad Pitt, a căror căsătorie este aşteptată de multă vreme, sarcina ducesei de Cambridge, soţia prinţului William, dar şi divorţul cuplului Tom Cruise-Katie Holmes se numără printre evenimentele care au marcat lumea mondenă internaţională în 2012.

286 afișări
Imaginea articolului VIAŢA MONDENĂ în 2012: logodna Jolie-Pitt, sarcina ducesei Kate, divorţul Cruise-Holmes

VIAŢA MONDENĂ în 2012: logodna Jolie-Pitt, sarcina ducesei Kate, divorţul Cruise-Holmes

CĂSĂTORII - LOGODNE

În 2012, multe vedete au decis să "intre în rândul lumii", fie logodindu-se, fie căsătorindu-se.

Astfel, în luna aprilie, celebrii actori Angelina Jolie şi Brad Pitt au confirmat că s-au logodit şi că urmează să se căsătorească în curând, spre încântarea numeroşilor fani ai celor doi artişti americani. Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici - Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Jolie şi Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Dl şi dna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

O altă vedetă de la Hollywood, Hugh Hefner, patronul grupului Playboy, s-a logodit şi a obţinut deja licenţa de care are nevoie pentru a se căsători în noaptea de Revelion cu logodnica sa, Crystal Harris.

În decembrie, Ronnie Wood, chitaristul trupei The Rolling Stones, s-a căsătorit pentru a treia oară, la vârsta de 65 de ani, cu producătoarea de teatru Sally Humphreys, în vârstă de 34 de ani, în cadrul unei ceremonii private, la care Rod Stewart a fost cavaler de onoare.

Tot la capitolul "logodne celebre ale anului 2013" pot fi menţionate cele dintre cântăreaţa canadiană Avril Lavigne şi compatriotul ei Chad Kroeger, solistul trupei Nickelback, dintre prinţesa Madeleine a Suediei şi anglo-americanul Christopher O'Neill, dintre cântăreaţa română Monica Irimia, membră a grupului Cheeky Girls, şi omul de afaceri britanic Shaun Taylor, dintre starleta americană Miley Cyrus şi actorul australian Liam Hemsworth, dintre prezentatorul de televiziune american Jimmy Kimmel şi iubita sa, Molly McNearney, dintre actriţa americană Jennifer Aniston şi actorul Justin Theroux, dintre rockerul american Marilyn Manson şi actriţa Seraphim Ward, dintre Steven Tyler, solistul în vârstă de 63 de ani al trupei americane Aerosmith, şi iubita sa, Erin Brady, dar şi logodna actriţei americane Halle Berry cu iubitul ei, actorul francez Olivier Martinez.

În ceea ce priveşte căsătoriile regale, anul 2012 a fost marcat de cea a lui Guillaume, marele duce moştenitor al Luxemburgului, care şi-a unit destinul cu logodnica lui, contesa belgiană Stéphanie de Lannoy.

Un alt nume mare de la Hollywood, cântăreţul şi actorul american Justin Timberlake s-a căsătorit cu logodnica lui, actriţa Jessica Biel, în sudul Italiei, după o relaţie de cinci ani.

Iar alte două actriţe americane extrem de apreciate de public şi de criticii de cinema s-au căsătorit la rândul lor: Anne Hathaway, cu iubitul ei, Adam Shulman, şi Natalie Portman, cu balerinul şi coregraful francez Benjamin Millepied.

Lor li se alătură alţi actori care au decis să se căsătorească anul acesta: Evan Rachel Wood cu Jamie Bell, Antonio Sabato Jr. cu Cheryl Moane Marie, Ryan Reynolds cu Blake Lively, Stanley Tucci cu sora actriţei Emily Blunt, Felicity, Sara Ramirez cu Ryan Debolt, Alec Baldwin cu Hilaria Thomas, Cynthia Nixon cu Christine Marinoni, Carey Mulligan cu Marcus Mumford, Chris Noth cu Tara Lynn Wilson.

Totodată, Saif Ali Khan şi Kareena Kapoor, două dintre cele mai cunoscute staruri de la Bollywood, s-au căsătorit în Mumbai, într-o ceremonie spectaculoasă, considerată evenimentul monden al anului 2012 în India.

Nici muzicienii nu s-au lăsat mai prejos, numărul celor care s-au căsătorit în 2012 fiind unul destul de mare. Astfel, Jared Followill, basistul trupei Kings of Leon, şi-a unit destinul cu modelul Martha Patterson, cântăreaţa britanică Annie Lennox s-a căsătorit pentru a treia oară, cu medicul sud-african Mitch Besser, rapperul american Bobby Brown s-a căsătorit cu Alicia Etheredge, iar Neil Diamond a spus "Da" pentru a treia oară în faţa ofiţerului de stare civilă, unindu-şi destinul cu Katie McNeil, managerul său de turneu. De asemenea, cântăreţul american Jerry Lee Lewis s-a căsătorit pentru a şaptea oară, Roger Waters, fost basist şi vocalist al trupei Pink Floyd, s-a căsătorit cu Laurie Durning, iar britanicul Bryan Ferry s-a căsătorit cu Amanda Sheppard.

NAŞTERI - SARCINI - ADOPŢII

Alte vedete au decis să devină părinţi, anul 2012 fiind unul destul de "prolific" din acest punct de vedere.

La începutul lunii decembrie, casa regală britanică a confirmat faptul că prinţul William şi ducesa de Cambridge vor avea primul lor copil, care se va naşte în 2013. Informaţia a fost dată publicităţii după ce ducesa Catherine a fost internată la o clinică din Londra din cauza unei forme severe de greţuri matinale de care suferă multe femei aflate în primul trimestru de sarcină. Vestea despre sarcina ducesei de Cambridge, care a adus bucurie în sufletele a milioane de britanici, a fost însă umbrită de un eveniment mai puţin obişnuit, în care au fost implicaţi doi prezentatori de radio australieni. Cei doi DJ-i, dorind să joace o farsă, au telefonat la clinica King Edward al VII-lea din Londra şi, pretinzând că sunt regina Elizabeth a II-a şi prinţul Charles, au obţinut de la o infirmieră de serviciu informaţii confidenţiale despre sarcina prinţesei britanice. În urma acelei farse, asistenta medicală care a transferat apelul telefonic către secţia în care era internată ducesa de Cambridge a fost găsită decedată - o sinucidere, potrivit presei britanice -, iar întreaga opinie publică din regat, inclusiv familia regală, s-a declarat şocată şi îngrozită de această tragedie.

Kate Middleton s-a căsătorit în aprilie 2011 cu prinţul William, în cadrul unei ceremonii fastuoase la Londra, care a "reparat" blazonul monarhiei britanice, serios afectat după "anii negri" ce au urmat divorţului dintre Charles şi Diana.

Şi alte case regale europene au avut motive de bucurie în 2012. Astfel, prinţesa moştenitoare a tronului Suediei, Victoria, a născut o fetiţă, a doua în ordinea succesiunii la tronul suedez, iar prinţesa Marie, a doua soţie a prinţului Joachim, fiul cel mic al reginei Margrethe a Danemarcei, a născut tot o fetiţă.

Două cântăreţe celebre, care au dominat scena muzicală internaţională în ultimii ani, au devenit în acest an mămici pentru prima dată. În ianuarie, Beyonce a născut o fetiţă, Blue Ivy Carter - acesta fiind primul ei copil şi al soţului său, rapperul Jay-Z -, iar în toamna acestui an, Adele a născut un băieţel.

Tot pentru prima dată au devenit mame în acest an actriţa americană Anna Faris, actriţa Megan Fox, actriţa britanică Sienna Miller, cântăreaţa şi actriţa americană Jessica Simpson, actriţa spaniolă de origine română Elsa Pataky, actriţa de telenovele şi cântăreaţa Natalia Oreiro, actriţa şi cântăreaţa americană Hilary Duff şi actriţa Claire Danes.

De asemenea, alte femei celebre din industria de divertisment, care aveau deja copii, au devenit din nou mame în 2012: Reese Witherspoon, Adriana Lima, Gisele Bündchen, Drew Barrymore, Sarah Michelle Gellar, Uma Thurman, Mira Sorvino, Maggie Gyllenhaal, Jennifer Garner, Sophie Ellis-Bextor şi Alessandra Ambrosio. Iar o compatrioată a acesteia din urmă, modelul brazilian Camila Alves, soţia actorului Matthew McConaughey, este însărcinată cu al treilea copil al cuplului.

Nici bărbaţii nu s-au lăsat mai prejos din acest punct de vedere şi foarte mulţi actori şi muzicieni celebri au devenit tătici în 2012 sau urmează să devină în prima parte a anului 2013. Printre aceştia se remarcă regizorul britanic Guy Ritchie, cântăreţul britanic Robbie Williams, actorul suedez Stellan Skarsgard, cineastul american David Lynch, actorul american Josh Lucas, doi membri ai trupei Kings Of Leon - Nathan Followill şi Caleb Followill - şi celebrii actori americani Bruce Willis şi Robert Downey Jr.

Creatorul de modă Tom Ford şi partenerul de viaţă al acestuia, Richard Buckley, care au o relaţie de peste 25 de ani, au devenit părinţii unui băieţel născut de o mamă surogat.

Iar actriţa americană Katherine Heigl şi soţul ei, cântăreţul Josh Kelley, au devenit din nou părinţi, după ce au adoptat o a doua fetiţă. Katherine Heigl mai are o fiică, Naleigh, în vârstă de 3 ani, pe care a adoptat-o în 2009, din Coreea de Sud.

Doi muzicieni britanici celebri, Ozzy Osbourne şi Sting, au devenit în acest an bunici. Ozzy Osbourne a devenit pentru a cincea oară bunic, după ce Lisa Stelly, logodnica fiului său Jack Osbourne, a născut o fetiţă, iar Sting a devenit bunic pentru prima oară, după ce Joe Sumner, fiul său cel mare, a devenit tată pentru prima dată, la două luni după ce s-a căsătorit cu iubita sa, Kate Finnerty.

DIVORŢURI - DESPĂRŢIRI

2012 a fost, însă, şi un an al despărţirilor, un număr foarte mare de vedete luând decizia de a divorţa sau de a se separa de partenerii lor de viaţă.

Cel mai răsunător divorţ al anului 2012 a fost cel dintre actorii americani Tom Cruise şi Katie Holmes, finalizat în vara acestui an, punând astfel capăt în mod oficial unei căsnicii care a durat cinci ani.

La rândul său, cântăreţul de salsa Marc Anthony a cerut în mod oficial divorţul de soţia sa, cântăreaţa şi actriţa americană Jennifer Lopez, de care se despărţise în iulie 2011.

Divorţul cântăreţei americane Katy Perry a fost finalizat tot în vara acestui an, la şase luni de la depunerea actelor în instanţă.

Actorii americani Danny DeVito şi Rhea Perlman s-au despărţit în acest an, după o căsnicie care a durat trei decenii.

Pe lista celebrităţilor care au decis să divorţeze în acest an de partenerii lor de viaţă figurează şi actorul francez Jean-Paul Belmondo - care s-a despărţit de iubita sa, Barbara Gandolfi, fostă model Playboy şi concurentă la titlul de Miss Belgia -, cântăreţul american Stevie Wonder - care a decis să divorţeze de cea de-a doua sa soţie, creatoarea de modă Kai Millard Morris -, top-modelul german Heidi Klum - care a cerut divorţul de soţul ei, cântăreţul Seal -, actriţele Mena Suvari şi Zooey Deschanel - ambele au solicitat oficial divorţul de soţii lor, Simone Sestito, respectiv Ben Gibbard -, dar şi Kimberly Buffington-Quaid, soţia actorului Dennis Quaid, care a solicitat reluarea procedurii de separare legală de soţul său, la doar câteva luni după ce şi-a retras cererea de divorţ, în încercarea de a acorda mariajului ei o a doua şansă.

Printre vedetele care au decis să se despartă în acest an de partenerii lor de viaţă se numără şi actorii Jennie Garth şi Peter Pacinelli, actriţa Gillian Anderson, actorul de comedie Martin Lawrence, actorii Zac Efron şi Lily Collins şi cântăreaţa australiană Dannii Minogue.

La rândul său, actorul britanic Daniel Radcliffe, protagonistul seriei cinematografice "Harry Potter", s-a despărţit de iubita lui, Rosie Coker, punând astfel capăt unei relaţii care a durat doi ani şi jumătate.

Anul 2012 nu a fost unul prea bun nici pentru relaţiile din viaţa actriţei americane Eva Longoria, care, după ce s-a despărţit definitiv la începutul anului de Eduardo Cruz, fratele actriţei spaniole Penelope Cruz, a avut în vară o relaţie cu sportivul american Mark Sanchez, de care s-a despărţit în luna octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici