Vizitatorii Veneţiei, tot mai supraponderali. Gondolierii, nevoiţi să reducă numărul pasagerilor

  • Se reduce numărul pasagerilor care pot naviga pe gondolă
  • Motivul? Turiştii Veneţiei sunt tot mai supraponderali după carantină
  • „Să mergi cu peste jumătate de tonă la bord este periculos”, spune preşedintele Asociaţiei Gondolierilor din Veneţia
283 afișări
Imaginea articolului Vizitatorii Veneţiei, tot mai supraponderali. Gondolierii, nevoiţi să reducă numărul pasagerilor

Vizitatorii Veneţiei, tot mai supraponderali. Gondolierii, nevoiţi să reducă numărul pasagerilor

Mulţi dintre noi ne-am îngrăşat în carantină, iar o altă dovadă, în afară de cântar, este faptul că gondolierii din Veneţia au redus numărul de pasageri pe care îi pot transporta. Aceştia dau vina pe numărul din ce în ce mai mare de turişti supraponderali, scrie Independent. 
 
În anii trecuţi o gondolă putea transporta de la şase la 14 persoane, în funcţie de mărimea acesteia. În prezent, pot fi transportate între cinci şi 12 persoane. 
 
„Turiştii sunt acum supraponderali … Să mergi cu peste jumătate de tonă la bord este periculos”, susţine Raoul Roveratto, preşedintele Asociaţiei Gondolierilor din Veneţia. 
 
„În acelaşi timp, gondolierii au obligaţia să se asigure din timp că barca nu se va scufunda în timpul mersului", a menţionat acesta. 
 
Dar aceasta nu este singura măsură care va fi introdusă. Pentru a proteja meseria de gondolier, tinerii pot moşteni licenţa taţilor lor fără a mai susţine examenul pentru obţinerea permisului. Acum, singura condiţie impusă este ca noii candidaţi să aibă o experienţă de cel puţin patru ani în operarea acestor vase.  
 
Astăzi, Veneţia are 433 de gondolieri, iar un tur privat cu gondola costă în jur de 80-120 de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici