Care sunt cele mai vizitate muzee din România în 2011 - FOTO

Castelul Bran, Complexul Naţional Muzeal Astra, Muzeul Brukenthal şi Muzeul Naţional Peleş sunt cele mai vizitate complexe muzeale din România, expoziţiile lor fiind văzute în acest an de sute de mii de persoane, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia MEDIAFAX de reprezentanţii instituţiilor.

1789 afișări
Imaginea articolului Care sunt cele mai vizitate muzee din România în 2011 - FOTO

Castelul Bran (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)

Castelul Bran a avut, în perioada 1 ianuarie-31 august 2011, circa 430.000 de vizitatori până la sfârşitul anului, numărul acestora urmând să depăşească 550.000. Numărul vizitatorilor români la Bran continuă să fie însă mai mare - circa 61% - decât cel al vizitatorilor străini - 39%.

"Anul trecut, Castelul Bran a avut 517.000 de vizitatori, iar anul acesta, estimările sunt că numărul total de vizitatori va creşte cu circa 8% faţă de 2010. Am avut luni în care numărul turiştilor a crescut cu 18%, însă pe primele opt luni media de creştere a fost de 8,6%", a declarat Alexandru Prişcu, directorul Castelului Bran. Creşterea numărului de vizitatori la Castelul Bran s-a datorat numărului mai mare de evenimente organizate faţă de anul trecut, inclusiv nunţi, dar şi climatului economic care şi-a mai revenit în acest an, consideră directorul Castelului Bran.

TITLURILE ZILEI

Şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu a fost foarte vizitat anul acesta. Până la sfârşitul lunii octombrie, Muzeul Astra a avut 348.626 de vizitatori, iar estimările sunt că, până la sfârşitul anului, muzeul din Sibiu va atrage circa 400.000. Numărul vizitatorilor Muzeului Astra este în creştere, având în vedere că, anul trecut, instituţia a avut 230.504 vizitatori, după cum au declarat reprezentanţii muzeului.

O altă instituţie muzeală care s-a regăsit în traseul cultural al turiştilor anul acesta este şi Muzeul Naţional Brukenthal. În lunile ianuarie-octombrie, Muzeul Naţional Brukenthal a înregistrat 311.417 vizitatori. Reprezentanţii muzeului au declarat că această raportare este relativă, deoarece nu include toate cifrele de vizitare, o parte dintre ele urmând să le parvină la sfârşitul anului. Totuşi, estimarea lor este că numărul de vizitatori ai Muzeului Naţional Brukenthal va fi similar cu cel al anului trecut, când expoziţiile instituţiei au fost vizitate de 372.731 de persoane.

Muzeul Naţional Peleş, care include Peleşul şi Pelişorul, a avut, în primele nouă luni ale acestui an, 185.240 de vizitatori, prognoza de vizitatori până la sfârşitul lui 2011 fiind de 282.000. Reprezentanţii Muzeului Naţional Peleş se aşteaptă însă ca prognoza lor să fie depăşită. "Anul trecut, prognoza noastră a fost de 280.000 de vizitatori, iar la sfârşitul anului, prognoza noastră a fost depăşită, Muzeul Peleş având, la 31 decembrie 2010, 280.871 de vizitatori. De asemenea, prognoza noastră pe primele nouă luni a fost de 180.000 de vizitatori, ea fiind depăşită, iar la 30 septembrie, Muzeul Naţional Peleş a avut 185.240 de vizitatori", au explicat reprezentanţii Muzeului Naţional Peleş.

Potrivit acestora, în ultimul an, numărul vizitatorilor străini a mai crescut, iar numărul vizitatorilor români a scăzut, având în vedere că mulţi dintre români au vizitat deja Muzeul Peleş. "Dacă în trecut aveam 75% vizitatori români şi 25% vizitatori străini, anul acesta, raportul s-a echilibrat, ajungând la 60% vizitatori români - 40% străini", au mai spus reprezentanţii Muzeului Peleş. Pe de altă parte, aceştia au precizat că numărul mare de vizitatori atras de Muzeul Naţional Peleş este cu atât mai important cu cât preţul biletelor la acest muzeu este mai mare decât la alte muzee. Astfel, preţul celui mai ieftin bilet la Muzeul Naţional Peleş este de 20 de lei, iar cel mai scump - 70 de lei. Aceste preţuri includ şi ghidajul, iar în funcţie de tichetul achiziţionat, vizitatorii pot avea acces la diferite expoziţii şi tururi opţionale în Peleş şi Pelişor.

Nici instituţiile muzeale din Capitală nu au fost ocolite anul acesta de vizitatori.

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" a fost vizitat, până la 1 noiembrie, de 246.372 de persoane (dintre care 120.300 străini). Reprezentanţii instituţiei au declarat că estimează ca numărul vizitatorilor Muzeului Satului să ajungă la 300.000 până la sfârşitul anului, dat fiind faptul că în luna decembrie muzeul va organiza o serie de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă. Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" a avut anul trecut 303.296 de vizitatori - 180.000 străini (cei mai mulţi, germani, americani şi spanioli) şi restul români.

În ceea ce priveşte Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), acesta a fost vizitat, în perioada ianuarie-septembrie, de 55.817 persoane, iar estimările sunt că, până la sfârşitul anului, instituţia va fi vizitată de peste 70.000 de persoane (dintre care circa 30% sunt vizitatori străini). Anul trecut, MNAR a avut 81.300 de vizitatori, după cum au declarat reprezentanţii instituţiei.

Un alt muzeu important al Capitalei, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), a avut, în perioada 1 ianuarie-18 noiembrie, 65.850 de vizitatori, dintre care 20.600 au plătit preţul biletului de intrare, în timp ce 45.250 au vizitat instituţia în mod gratuit. Numărul de vizitatori ai MNIR este în creştere, având în vedere că, anul trecut, instituţia a fost vizitată de 59.224 de persoane. Pe de altă parte, MNIR pregăteşte încă două expoziţii temporare şi o micro-expoziţie "exponatul lunii" până la sfârşitul anului, au declarat reprezentanţii instituţiei. Ei au precizat că nu pot face o estimare a vizitatorilor până la sfârşitul anului, însă au precizat că, în medie, la vernisajul unei expoziţii temporare a muzeului participă între 80 şi 100 de persoane care primesc bilete gratuite. Tot de gratuitate beneficiază şi centrele de plasament, asociaţiile/ fundaţiile care au în grijă persoane cu handicap, dar şi delegaţiile oficiale şi personalul din alte muzee. În ceea ce priveşte biletele cu plată, reprezentanţii MNIR au spus că nu poate fi făcută o estimare exactă a numărului acestora.

Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti (MNAC) are, în medie, circa 60.000 de vizitatori pe an, după cum a declarat Mihai Oroveanu, directorul instituţiei. El a precizat însă că aceste estimări sunt "modeste", întrucât numai la Noaptea Muzeelor instituţia pe care o conduce este vizitată gratuit de aproximativ 9.000 de vizitatori. De asemenea, MNAC organizează tot felul de manifestări, precum Rokolectiv - un festival de muzică electronică şi arte conexe -, care atrag şi câte o mie de tineri pe seară, dar şi programe de conferinţe şi programe pentru copii, care atrag, de asemenea, foarte multe persoane, a explicat Mihai Oroveanu.

Muzeul Ţăranului Român a avut, anul trecut, 47.027 de vizitatori la expoziţia permanentă, 36.982 la târguri şi 10.191 la expoziţiile temporare. Anul acesta, în primele zece luni, Muzeul Ţăranului Român a avut peste 34.000 de vizitatori la expoziţia permanentă, peste 40.000 de vizitatori la târguri şi peste 9.000 de vizitatori la expoziţiile temporare. Potrivit lui Virgil Ştefan Niţulescu, directorul general al Muzeului Ţăranului Român, în general, tendinţa este de scădere a numărului de vizitatori la expoziţia permanentă a instituţiei şi de creştere a numărului celor care vizitează expoziţiile temporare şi toate celelalte evenimente organizate de muzeu. "Publicul adult român cunoaşte expoziţia permanentă", a explicat Virgil Niţulescu, precizând că aceasta este vizitată în general de grupuri de copii şi turişti străini.

Muzeul Municipiului Bucureşti - care include Palatul Şuţu, ansamblul Curtea Veche şi Observatorul Astrononic Amiral "Vasile Urseanu" - a avut, de la începutul anului, aproximativ 50.800 de vizitatori. În 2010, Muzeul Municipiului Bucureşti a avut aproximativ 80.000 de vizitatori, potrivit informaţiilor puse la dispoziţia MEDIAFAX de reprezentanţii instituţiei.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti, care a fost închis pentru renovare şi modernizarea expoziţiei permanente în ianuarie 2009 şi redeschis pe 17 septembrie anul acesta, a fost vizitat, în prima lună (17 septembrie-17 octombrie), de 59.835 de persoane, număr de vizitatori care, între 2000 şi 2009, era înregistrat de-a lungul unui an. Din totalul vizitatorilor înregistraţi în acest interval, 34.047 au fost copii şi studenţi, numărul adulţilor ridicându-se la 25.788. Un număr-record de vizitatori pe parcursul unei singure zile a fost atins pe 23 octombrie, când 4.955 de persoane au vizitat expoziţia.

Vizitatorii au fost atraşi anul acesta şi de alte instituţii muzeale, cetăţi şi case memoriale reprezentative din ţară.

Astfel, Cetatea Râşnov a avut anul acesta, până în prezent, circa 187.000 de vizitatori, cei mai mulţi dintre aceştia fiind persoane adulte - peste 120.000 de adulţi, restul fiind copii, potrivit informaţiilor oferite MEDIAFAX de reprezentanţii Primăriei Râşnov, în subordinea căreia funcţionează cetatea. Pe de altă parte, în 2010, Cetatea Râşnov a fost închisă în cea mai mare parte a anului.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva (care include mai multe entităţi, printre care Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Sarmizegetusa Regia, Casa memorială Aurel Vlaicu, Casa memorială Avram Iancu, Muzeul Etnografic şi Artei Populare Orăştie, Muzeul de Etnografie din Brad) a avut anul trecut 49.698 de vizitatori, iar anul acesta va avea peste 50.000 de vizitatori, după cum au declarat reprezentanţii instituţiei. Totuşi, numărul vizitatorilor Cetăţilor Dacice nu poate fi precizat cu exactitate, întrucât siturile respective pot fi vizitate gratuit de cei interesaţi.

Din Complexul Muzeal "Moldova", cele patru muzee principale - Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii "Ştefan Procopiu", Muzeul de Artă şi Muzeul Etnografic al Moldovei - din Palatul Culturii de la Iaşi au fost închise în 2008, edificiul aflându-se în restaurare. De asemenea, au fost închise pentru restaurare şi se află în continuare în curs de reamenajare Palatul Memorial "Al.I. Cuza" de la Ruginoasa, Muzeul Memorial "Mihail Kogălniceanu" şi Muzeul Memorial "Poni-Cernătescu" din Iaşi.

Sunt deschise publicului Muzeul Unirii din Iaşi şi Muzeul Viei si Vinului din Hârlău, care au avut, în 2010, 30.235 de vizitatori, în timp ce anul acesta, până în luna septembrie inclusiv, au înregistrat 32.008 de vizitatori, au declarat reprezentanţii instituţiei.

Casa Muzeu "Constantin Brâncuşi" Hobiţa a avut, până în prezent, 13.200 de vizitatori, conducerea Muzeului Judeţean Gorj, în subordinea căreia se află casa memorială, estimând că, până la sfârşitul acestui an, numărul de vizitatori va fi de circa 13.500. Cei mai mulţi vizitatori (circa 70%) sunt români, iar circa 30% - străini. Totodată, cei mai mulţi vizitatori străini au fost, în ordine, francezi, englezi, spanioli, italieni şi americani. În 2010, Casa Memorială Brâncuşi a avut 11.724 de vizitatori, după cum au declarat reprezentanţii Muzeului Judeţean Gorj.

O altă categorie de muzee care a atras atenţia vizitatorilor anul acesta a fost cele de pe litoral. Astfel, Muzeul Marinei Române din Constanţa, care include şi o expoziţie permanentă la Mangalia, va avea, până la sfârşitul anului, peste 30.000 de vizitatori, potrivit estimărilor reprezentanţilor instituţiei. Anul trecut, Muzeul Marinei a avut circa 32.200 de vizitatori, dintre care aproximativ un sfert au fost străini, au declarat reprezentanţii instituţiei.

Muzeul Callatis din Mangalia a avut, în 2010, circa 5.000 de vizitatori, reprezentanţii instituţiei declarând că estimează că, până la sfârşitul acestui an, numărul celor interesaţi să vadă expoziţiile instituţiei va rămâne aproximativ la fel cu anul trecut. Dintre vizitatorii muzeului, circa 15% sunt străini.

Pe de altă parte, mari muzee din ţară - Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Banatului din Timişoara şi Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea - sunt închise pentru restaurare.

Muzeul de Istorie a Transilvaniei a fost închis în martie 2009, organizând expoziţii temporare în diverse spaţii din oraş. Totodată, este în continuare vizitabilă Colecţia de Istorie a Farmaciei, un mini-muzeu amplasat în clădirea primei farmacii din oraş, din secolul al 16-lea - Casa Hintz.

Muzeul Banatului din Timişoara, ce cuprinde secţii de istorie, arheologie şi ştiinţele naturii, adăpostit în Palatul Huniazilor, a fost închis în primăvara acestui an pentru renovarea edificiului, proces ce se va întinde pe următorii patru ani, edificiul aflându-se într-o stare de degradare avansată. Muzeul va amenaja, în schimb, o expoziţie permanentă de ştiinţele naturii, la Bastion Thereza, şi va inaugura, la jumătatea lunii decembrie, Expoziţia memorială "Traian Vuia", în localitatea ce poartă numele inventatorului, din judeţul Timiş.

Muzeul Ţării Crişurilor, un complex ce cuprinde secţii de istorie, artă, etnografie, ştiinţele naturii, precum şi case memoriale, îşi avea expoziţia permanentă în Palatul baroc, ce a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice, expoziţia fiind închisă în 2006. Colecţiile au rămas depozitate în palat, contra unei chirii, urmând să fie mutate într-un nou sediu - fosta Şcoală de cadeţi - şi reamenajată expoziţia permanentă, o dată ce se vor încheia lucrările de renovare la acesta. Între timp, muzeul a mai organizat expoziţii temporare, în 2-3 săli din Palatul baroc, evenimente cu acces gratuit, precum Zilele muzeului şi Târgul meşterilor populari.

(Material realizat de Madalina Cerban şi Laura Mitran, madalina.cerban@mediafax.ro; laura.mitran@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici