COMENTARIU: Ţara lui tranzit, ţara de scut

CSAT s-a executat, iar binecuvantarea Parlamentului e parfum de roze garantat. Astfel Aeroportul Kogălniceanu şi Portul Constanţa se înalţă la stelele de infrastuctură strategică şi pentru noi, şi pentru Statele Unite. Mai mult, pe o oarece perioadă, "infrastucturile strategice" vor fi folosite şi drept garaj/hangar pentru avioane cisternă şi avioane de transport, în aşteptarea modernizării "domiciliului" lor obişnuit, undeva în zona Mediteranei.

Această decizie nu are aer de surpriză. A fost doar o avanpremieră a anunţului referitor la poziţionarea elementelor din scutul antirachetă. Pentru că toată gloria nu putea fi luată de aşezările de litoral, fericirea a căzut pe oltenii de la Deveselu. De fapt, pe o bază aeriană dezafectată, care dispune de un teren generos şi în care îşi duce viaţa o unitate militară împuţinată de vremurile vitrege.

Hotărârile au fost anunţate la foc automat, după o şedinţă de CSAT foarte expeditivă şi asezonată cu prezenţa în România a subsecretarului la Departamentul de Stat al SUA Ellen Tauscher. Dacă adaugăm că vine pe undele încă agitate, provocate de eliminarea lui Ben Laden (anemic receptată la noi) şi pe determinarea americană de a continua cu hărţuielile antiteroriste, se poate spune că România a fost "pe fază" şi s-a achitat bine la capitolele "imagine" şi "efect". S-a făcut auzită. Bineînţeles cu intensitatea adaptată poziţiei sale. Mai aproape de tuşă, decât de centru.

La fel, România a marcat pozitiv din postura de aliat, nu de primă mână, dar de nădejde, disciplinat şi prompt. Avem acest talent, de a fi de ispravă în războaiele altora fără să ştim, aparent, să tragem foloasele şi pe spuza proprie. Însă, ce-i al nostru, e al nostru: când e vorba de încăierări de anvergură, ştim să ne ţinem obrazul. Obrazul de soldaţi.

În sfârşit, vom sta bine şi la orgoliul local, de vreme ce preşedintele a zis că şef peste scutul din teritoriul oltenilor veseli va fi un român, care va fi tartore peste câteva duzini de militari de peste Atlantic.

Tristeţea este că această poveste cu scutul antirachetă ar merita o dezbatere serioasă, animată şi cu priză în societatea băştinaşă. Dar nu prea are cine să o ducă, cu argumente miezoase, pro şi contra. Ce se aude tare şi dominant este: "da, să trăiţi, ne simţim blagosloviţi!". Ceva scepticism şi rezervă sănătoase, n-ar strica.

Deşi am primit asigurări că suntem la zenitul nivelului de siguranţă, rămânen la condiţia "de tranzit", "temporar" în păienjenişul pretenţios al arhitecturii de securitate. Când ar trebui să aspirăm la ceva mai mult.

Dar cred că ne place să stăm comod, un pic faliţi, dar înfăşuraţi în scut, sub blânda lumină albastră din curcubeul alertei (teroriste).

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)