FOCUS: "Purificarea lui Constance Brown" - Parabole despre istoria lumii spuse pe un culoar

"Purificarea lui Constance Brown", un spectacol în montarea trupei britanice Stan's Cafe, care prezintă parabole depre istoria universală, cu referiri la trecutul recent, toate interpretate pe un culoar ce face parte dintr-o instalaţie artistică, a avut prima reprezentaţie la Bucureşti, luni seara.

26 afișări
Imaginea articolului FOCUS: "Purificarea lui Constance Brown" - Parabole despre istoria lumii spuse pe un culoar

"Purificarea lui Constance Brown" - Parabole despre istoria lumii spuse pe un culoar

De altfel, fiecare poveste a spectacolului face referiri la teme istorice şi sociale intrate, oarecum, în pop-cultura oricărei naţiuni.

Şi pentru că "Purificarea lui Constance Brown" face referire în primul rând la diferitele concepte de putere în sensul foucaultian al cuvântului, personajul principal apare în diferite ipostaze care demonstrează acest lucru. Astfel, Constance este Regina Elisabeta I a Angliei, îmbrăcată în rochie albă, purtând cunoscuta sa perucă grea şi ţinând într-o mână globul pământesc şi în alta un cuţit.

În următoarea scenă, Constance este o femeie musulmană, acoperită complet, care circulă pe culoarul unui bloc populat cu personaje diferite-simboluri ale multiculturalismului. Femeia este când salutată prietenos de o parte din vecini, când înjurată de alţii.

Constance este şi subiectul unui ritual de exorcizare, când scena devine din nou un spaţiu de joc de 4 metri pătraţi, dar femeia scapă, lăsând preotul catolic singur, în ploaie.

La finalul spectacolului, publicul a fost invitat să treacă prin culoar şi să ajungă în culise. Acolo, spectatorii au fost întâmpinaţi de actori şi de recuzita lor şi au putut vedea inclusiv liste cu succesiunea scenelor, lipite pe uşile de intrare pe culoar.

"Purificarea lui Constance Brown" a fost prezentat la ediţia din 2007 a Edinburgh Fringe Festival şi a fost creat de Gerard Bell în timpul turneului Stan's Cafe cu spectacolul "It's Your Film", o reprezentaţie de 3 minute pentru un singur spectator, care a fost jucată de 4.500 de ori în ţări precum Croaţia, Brazilia, Portugalia şi Italia.

Spectacolul "Purificarea lui Constance Brown" este prezentat la Sala Dalles şi a fost adus la Bucureşti de trupa britanică, împreună cu o altă instalaţie, "Dintre toţi oamenii din lume", o reprezentare a lumii cu boabe de orez.

"Dintre toţi oamenii din lume/ Of All the People in the World" arată statistici privind economia şi societatea lumii realizate cu boabe de orez. Vizitatorul este invitat să ia bobul său de orez şi să vadă populaţia lumii împărţită în populaţii de boabe de orez.

Instalaţia a fost adaptată la contextul românesc. Astfel, este prezentat, cu ajutorul boabelor de orez, numărul de oameni care au fost la concertul lui Michael Jackson în anii '90, numărul de senatori din Parlamentul României, numărul de milionari din lume, numărul de evrei morţi în România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi numărul de soldaţi britanici sau numărul de angajaţi la Microsoft.

Instalaţia "Dintre toţi oamenii din lume" a fost prezentată la Edinburgh Fringe Festival, în 2006.

Cele două spectacole ale companiei Stan's Cafe au fost aduse la Festivalul Naţional de Teatru cu sprijinul British Council din România.

"Purificarea lui Constance Brown" mai are reprezentaţii de marţi până vineri.

Festivalul Naţional de Teatru (1 - 10 noiembrie), aflat la a XVIII-a ediţie, a fost deschis sâmbătă, cu spectacolul "Sunetul tăcerii/ The Sound of Silence", în regia lui Alvis Hermanis, pe muzică de Simon and Garfunkel, la Teatrul Naţional Bucureşti.

 

Material realizat de Oana Ghiţă, oana.ghita@mediafax.ro

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici