Ediţie specială „Marius Tucă Show” | Actorul Marius Manole: Dacă eu sunt bine, pot avea în faţă şi o piatră / Uneori simţi publicul care te urăşte... Îmi plac spectacolele care nu plac tuturor

Ediţie specială „Marius Tucă Show” la care invitat a fost actorul Marius Manole.

Urmărește
2143 afișări

 

Redăm cele mai importante idei din emisiune:

Update ora 10.30 Marius Manole despre întâlnirea cu Rodica Mandache: „Mi-au dat lacrimile”

Actorul Marius Manole a vorbit despre momentul în care s-a întâlnit pentru prima dată cu Rodica Mandache: „Mi-au dat lacrimile. Am plecat cu impresia că a fost o întâlnire ratată”, a explicat artistul marţi, invitat într-o ediţie specială ”Marius Tucă Show”. Citeşte continuarea...

Update ora 19.57 Marius Manole: Am plecat de oboseală din radio

Actorul Marius Manole a vorbit despre momentul în care a renunţat la activitatea în radio: „Am plecat de oboseală din radio”, a explicat artistul marţi, invitat într-o ediţie specială „Marius Tucă Show”.

„Am plecat de oboseală din radio. Aş mai fi rămas din multe motive. A fost cea mai grea perioadă, dar foarte frumoasă”, a mărturisit actorul.

Cu ce ai înlocuit radioul în viaţa ta?, l-a întrebat Marius Tucă. „Cu somnul. Nu poţi să îl înlocuieşti cu nimic”, a spus Marius Manole.

Actorul a prezentat mult timp matinalul de la Smart FM în compania lui Marius Tucă.

Update ora 19.36 Marius Manole, despre actorii de stand-up comedy: E foarte greu ce fac ei. Gândeşte-te cât de tare i-ar afecta dacă nu ar reacţiona publicul la glumele lor. Eu nu aş putea să fac chestia asta. 

Update ora 19.33 Manole, despre ce l-a marcat ultimii 30 de ani: Mult timp nu am fost atent la nimic din ce s-a întâmplat. Aveam teatru, călătoream mult, nu ştiam ce se întâmplă. Au fost întâlnirile cu Yuri Kordonsky, cu Victor Rebengiuc... 

Update ora 19.27 Actorul, despre regizorii cu care lucrează foarte bine: De-asta este Andrei Şerban un regizor mare. Pot să fac o pauză de trei luni şi să nu mai joc un spectacol al lui şi când îl reiau, într-o singură zi totul este ca şi cum nu m-aş fi oprit deloc. Atât de adânc sunt întipărite lucrurile pe care le lucrezi cu el. Citeşte continuarea... (...) Lucrez foarte bine cu Radu Afrim deoarece îmi dă voie să fac tot ce îmi trece mie prin cap. Toată lumea spune că este un regizor foarte dur. Pentru mine nu e dur. Mai ştiu un lucru: am siguranţa faptului că orice „prostie” fac... el o va lăsa în spectacol dacă este bună. Dacă nu, o va scoate. 

Update ora 19.21 Marius Manole, despre spectacolele care sunt apropiate de sufletul lui: „Pădurea spânzuraţilor”, „Trei surori”, „Richard al III-lea”, „Viforul”. „Viforul” iar e un spectacol în care te lupţi cu publicul. Vin oamenii în sală şi te văd îmbrăcat contemporan. Mie îmi place că nu le place. Îmi plac spectacolele care nu plac tuturor. 

Update ora 19.14 Despre publicul din sală: Dacă eu sunt bine, pot avea în faţă şi o piatră. Totul pleacă de la starea şi siguranţa mea. Uneori simţi publicul care te urăşte... De exemplu jucăm acum „Trei surori”. Simţi prieteni care au venit şi sunt împotriva ta.

Update ora 19.05 Marius Manole: Susţin două mandate la conducerea unui teatru, după un examen corect.

Ştirea iniţială:

Un interviu în exclusivitate cu Marius Manole despre 30 de ani de libertate, 30 de ani de democraţie.

Suntem într-adevăr liberi?

Ce fel de democraţie trăiţi?

Prietenie. Dragoste. Ură. Cât s-au schimbat relaţiile umane în cei 30 de ani de libertate?

Care ar trebui să fie prioritatea zero a generaţiei de astăzi?

Ce eveniment sau personalitate l-a marcat în cei 30 de ani de democraţie?

Sunt doar câteva întrebări la care va răspunde Marius Manole, începând cu ora 19.00, la „Marius Tucă Show”, LIVE pe Mediafax.ro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici