INTERVIUL INTEGRAL „Marius Tucă Show”. Gelu Voican Voiculescu: N-am participat la execuţia Ceauşeştilor fiind pro-legionar, ci fiind anticomunist radical (Partea I). VIDEO

Fostul vicepremier şi membru CFSN, Gelu Voican Voiculescu, a povestit la emisiunea Marius Tucă Show cum a trăit primele zile ale Revoluţiei, implicarea în procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu, dar şi despre arestările şi relaţia pe care a avut-o regimul comunist.

4387 afișări

Prezentăm principalele declaraţii ale lui Gelu Voican Voiculescu în emisiunea Marius Tucă Show:

„Sunt acuzat de crimă contra umanităţii. Este un proces absolut suprarealist, adică se bazează pe niciun fel de probă În rechizitoriu sunt acuzat că prin apariţiile mele la televiziune am creat o stare de spirit favorabilă unei psihoze a terorismului şi am contribuit la moartea a 862 de inşi care au murit după 22 decembrie”.

„Auzind ce s-a întâmplat, dintr-o curiozitate aproape de nestăpânit, am vrut să văd la faţa locului dacă existau instigatori. La 21 decembrie fusesem şi văzusem cu ochii mei, acolo nu putea fi vorba de nicio instigaţie, era o masă de oameni, foarte numeroşi oameni, veneau şi schimburile care ieşeau, deci acolo s-a ieşit spontan şi imposibil de planificat şi de organizat”.

„Am fost închis în 85 şi condamnat la un an şi jumătate, din care am făcut doar 11 luni, culmea, beneficiind de un decret de graţiere a lui Nicolae Ceauşescu care atuncea în 86 aniversa 50 de ani de la prima lui condamnare din 36 (...) E, în memoria acestei premiere a lui a dat un decret şi toate pedepsele sub 10 ani erau graţiate”.

„Am mai fost arestat şi în 59, când am fost exmatriculat ca agitator periculos în rândurile tineretului, exponent al reacţiunii interne, mână în mână cu reacţiunea externă. Şi aşa am fost dat afară din facultate”

„În al doilea rând aveam şi o ereditate de reacţionar, n-am fost UTC-ist niciodată, nici membru de partid nu puteam fii că aveam doar 18 ani şi eram un element cu origine nesănătoasă, prin faptul că proveneam din familii de foşti aristocraţi... Şi oameni care au avut anumite funcţii în trecut”.

„Numele de Voiculescu m-a ferit de soarta care a avut-o alţi veri de-ai mei care au fost daţi afară din liceu. Îi chema Sturdza şi unul din ei a devenit maistru strungar la 23 August, iar sora lui a fost casieră la Teatrul Municipal, angajată de mătuşa ei Lucia Sturdza Bulandra”.

„Mama mea a fost ostilă noii puteri. Nu vedea cu ochi buni cariera politică şi în general atmosfera politică, dar nici pe Ion Iliescu şi cei cu care m-am alăturat, spunându-mi că după procesul de la Târgovişte soldat cu execuţia Ceauşeştilor trebuia să mă retrag”.

„N-am participat la execuţia Ceauşeştilor fiind pro-legionar, ci fiind anticomunist radical.  Pentru mine comunismul însemna doctrina om contra om, înţelegeţi? Ceea ce numeau ei că totul e pentru oameni şi aşa mai departe”.

„Securitatea îmi deschisese dosarul ăsta de urmărire informativă D.U.I. având tot felul de bănuieli legate de mine. Că particip la activităţi subversive. Tipărire de manifeste, răspândire şi aşa mai departe. Nu m-au prins cu nimic concret, întotdeauna au nimerit pe alături, dar mărturisesc că au avut intuiţii bune”.

„Am găsit un şir de turnători. Mai puţin prieteni, dar apropiaţi, mai ales colegi de la serviciu şi alte persoane, pe unele le bănuiam (...) Alţii m-au luat prin surprindere când i-am aflat abia după 89, văzându-mi dosarul. Nu bănuiam că sunt oameni care s-ar fi pretat la asemenea mârşăvii”

„Îl cunoşteam pe Adrian Păunescu încă din epoca 65-66, îl frecventam dar, culmea, Adrian mă suspecta că aş putea fi recrutat, racolat (...)Adrian Păunescu  mi-a spus că a fost chemat la CC de Ceauşescu care i-a spus că iasă la radio şi să încerce să întoarcă lucrurile”

„Gregorian Bivolaru era un practicant de yoga, atât. Care pretins profesor yoga, nici măcar nu avea o calificare. Era un personaj mediocru”

„Şi de Petre Ţuţea ştiam, l-am cunoscut personal, luam uneori masa, dacă se poate spune aşa, la lactobar Dorna. Era un geniu, un om care uimea prin stilul socratic”

Redăm prima parte a interviului:

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o nouă ediţie specială, vorbim în aceste ediţii speciale despre ceea ce a însemnat acum 30 de ani revoluţia română dar mai ales ceea ce a însemnat fuga procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Unul dintre martorii acestui eveniment a fost nimeni altul decât, aş putea spune celebru, Gelu Voican Voiculescu. Bine aţi venit.

Gelu Voican Voiculescu: Bună seara.

Marius Tucă: Bine aţi venit. Ce calitate mai aveţi acum la 30 de ani de la revoluţia din decembrie? În afară de aceea de inculpat, bănuiesc că veţi fi şi condamnat şi probabil ani grei de temniţă.

Este un proces absolut suprarealist, adică se bazează pe niciun fel de probă. Între altele sunt, suntem, acuzaţi de moartea a 862 de persoane

Gelu Voican Voiculescu: Da. Crimă contra umanităţii.

Marius Tucă: Se dau ani mulţi şi grei de temniţă aici.

Gelu Voican Voiculescu: Da.

Marius Tucă: Ce da, văd că sunteţi foarte relaxat sau nu vă... Nu vă e teamă că o să vă trimită la închisoare?

Gelu Voican Voiculescu: Nu.

Marius Tucă: De ce?

Gelu Voican Voiculescu: Pentru că este un proces absolut suprarealist, adică se bazează pe niciun fel de probă. Între altele sunt, suntem, pentru că şi eu şi preşedintele Iliescu şi mă refer şi la calitatea lui de preşedinte al Institutului Revoluţiei Române, unde eu sunt director general, că m-aţi întrebat ce calitate am, suntem acuzaţi de moartea a 862 de persoane, fără însă a se preciza că toţi au murit până în 25 decembrie seara când s-a anunţat execuţia soţilor Ceauşescu despre care, cum bine aţi precizat, urmează să vorbim. Aşadar, până în 25 seara eu nu avem niciun fel de funcţie, eram perfect necunoscut, doar semnatar al comunicatului...

Marius Tucă: Cum eraţi perfect necunoscut pentru că v-am văzut la televizor încă din primele ore ale Revoluţiei române.

Gelu Voican Voiculescu: Da, m-aţi văzut, dar numele meu nu spunea nimic.

Marius Tucă: Şi mă întrebam cine este domnul cu barbă pentru că nu eraţi orice fel de figură mai ales pentru decembrie 89.

Gelu Voican Voiculescu: Aşa este dar nimeni nu ştia numele meu şi eram doar semnatarul comunicatului către ţară al CFSN, Consiliul Frontului Salvării Naţionale, şi în rechizitoriu sunt acuzat că prin apariţiile mele la televiziune am creat o stare de spirit favorabilă unei psihoze a terorismului care a determinat moartea...

Marius Tucă: Cum adică, staţi, staţi puţin, prin apariţia la televiziune?

Gelu Voican Voiculescu: Da.

Marius Tucă: Aţi creat o stare de psihoză în rândul populaţiei?

Gelu Voican Voiculescu: Da.

Marius Tucă: Şi al teroriştilor.

Gelu Voican Voiculescu: Şi am contribuit la moartea a 862 de inşi care au murit după 22 decembrie.

Marius Tucă: Domnul Gelul Voican, ne cunoaştem de 30 de ani, am făcut nenumărate emisiuni...

Gelu Voican Voiculescu: Aşa scrie în rechizitoriu.

Marius Tucă: Deci prin apariţia dumneavoastră.

Gelu Voican Voiculescu: Da, şi luările de cuvânt, or eu nu am apărut până în 25 seara nicăieri, în afară de 22 decembrie când eram în tot grupul care, cum bine ştiţi, eram în jurul lui Ion Iliescu când a citit Comunicatul către ţară.

Marius Tucă: Cum aţi ajuns acolo?

Gelu Voican Voiculescu: Aşa cum au ajuns şi ceilalţi. Am ieşit în stradă la 21 decembrie şi în...

Marius Tucă: Păi nu că unii n-au ajuns aşa cum au ajuns alţii, unii au fost trimişi sau au ştiut exact de ce se află acolo.

Gelu Voican Voiculescu: Eu nu ştiu cine a ştiut şi ce a ştiut, eu unul nu am ştiut nimic.

Marius Tucă: Unde stăteaţi în Bucureşti?

Gelu Voican Voiculescu: Stăteam în strada Barbu Iscovescu 25.

Marius Tucă: Deci undeva în zona privilegiată a Bucureştiului.

Gelu Voican Voiculescu: Aparent, da.

Marius Tucă: Cum adică aparent?

Gelu Voican Voiculescu: E, nu toţi locatarii din cartierul ăla erau ştabi.

Marius Tucă: N-am spus că eraţi. Şi ce făceaţi atunci? Lucraţi undeva sau eraţi...?

Gelu Voican Voiculescu: Da, lucram în proiectarea minieră şi...

Marius Tucă: Unde aveaţi sediul serviciului?

Gelu Voican Voiculescu: Pe Mendeleev, colţ cu strada Biserica Amzei, în sediul Ministerului Minelor.

Marius Tucă: Da, ştiu foarte bine zona. Aşadar ascultaserăţi Radio Europa Liberă, cum am ascultat toţi atunci, evenimentele de la Timişoara, a venit Bucureştiul.

Gelu Voican Voiculescu: Fusesem la Baia Mare într-o delegaţie şi tocmai mă întorsesem pe 18 decembrie, dar am văzut cu ochii mei trenurile oprind prin diverse gări unde staţionau membri ai gărzilor patriotice cu cozi de lopeţi albe, proaspăt...

Marius Tucă: Gărzi trimise să readucă ordinea la Timişoara.

Gelu Voican Voiculescu: Da, dar toată lumea vorbea vrute şi nevrute, nu puteai deduce nimic exact. Fapt este că la momentul respectiv...

Marius Tucă: Când v-aţi întors în Bucureşti, pe data de?

Gelu Voican Voiculescu: 18 decembrie.

Marius Tucă: În stradă când aţi ieşit?

Gelu Voican Voiculescu: Pe 21.

Marius Tucă: De ce aţi ieşit în stradă?

Gelu Voican Voiculescu: Pentru că lucram intens că aveam lucrare  de proiect şi un proiect mare care trebuia să fie gata până în 28 decembrie pentru că se închidea anul mai devreme. Doi de obicei predam în sfârşitul lunii exact, dar acuma fiind Anul nou aşa se întâmpla, totdeauna în 28 decembrie. Am pus peniţa jos pentru că lucram pe calc diverse planşe şi am ieşit după întreruperea discursului lui Ceauşescu, fiind foarte aproape de Piaţa Palatului şi, dacă vreţi să intrăm în amănunte...

Auzind ce s-a întâmplat, dintr-o curiozitate aproape de nestăpânit, am vrut să văd la faţa locului dacă existau instigatori

Marius Tucă: Era pe la prânz pe 21, da?

Gelu Voican Voiculescu: Da, la 12, aşa ceva. Şi bineînţeles că la radio ascultam în direct transmisia.

Marius Tucă: Nu aveaţi televizor la serviciu, la birou.

Gelu Voican Voiculescu: Nu. Auzind ce s-a întâmplat, dintr-o curiozitate aproape de nestăpânit...

Marius Tucă: Bolnavă.

Gelu Voican Voiculescu: Nu bolnavă, dar de nestăpânit pentru că am vrut să văd la faţa locului...

Marius Tucă: Ce se întâmplă.

Gelu Voican Voiculescu: Ce se întâmplă. Mi-am luat, dacă vreţi acuma amănunte anecdotice, pentru precauţie mi-am luat la mine o sacoşă ca şi cum aş fi trecător care are o anumită treabă şi am mers la Lido, prin spatele Ateneului să văd ce se întâmplă. Deja mitingul se spărsese şi o serie de grupuri fugeau spre Intercontinental pentru că instinctiv se ştia că acolo sunt străini şi că deci va fi un loc mai puţin pretabil la represiune violentă. Şi m-am întors, deja camioane cu militari fie că erau de la USLA, de la trupele de securitate sau de la MApN deja se desfăşurau pe bulevardul Bălcescu, Magheru şi cum i-o mai fi spunând că era pe segmente şi m-am reîntors la serviciu şi s-a format un lanţ de trăgători chiar în dreptul podgoriei, restaurantul Podgoria şi Grădiniţa. Uitându-mă pe fereastră eram curios să văd...

Marius Tucă: Aveaţi fereastra spre bulevard?

Gelu Voican Voiculescu: Da, da, da. Eram pe colţ.

Marius Tucă: Deci aveaţi fereastra spre bulevard, nu spre Mendeleev, Amzei şi aşa mai departe.

Gelu Voican Voiculescu: Da. Şi am privit şi eram preocupat dacă existau instigatori. Şi în prima încercare de a vedea la faţa locului tot asta încercam să decelez.

Marius Tucă: Cum aşa? Ultimul lucru la care m-aş fi gândit în momentele acelea să mă uit dacă există instigatori. De ce?

Gelu Voican Voiculescu: La 21 decembrie fusesem şi văzusem cu ochii mei, acolo nu putea fi vorba de nicio instigaţie, era o masă de oameni, foarte numeroşi oameni, veneau şi schimburile care ieşeau, deci acolo s-a ieşit spontan şi imposibil de planificat şi de organizat.

Marius Tucă: Pe 21?

Gelu Voican Voiculescu: Da, seara.

Marius Tucă: A, seara. Nu, vorbeam de miting.

Gelu Voican Voiculescu: De miting.

Marius Tucă: Că vă uitaţi de la fereastra biroului nu cumva să existe instigatori. De unde până unde?

Gelu Voican Voiculescu: Nu, voiam să văd eu şi singurul instigator în ghilimele pe care l-am văzut, care era mai matur, era actorul Alexandru Finţi. Nu-l cunoşteam personal, dar vă daţi seama că nu putea fii... Restul erau numai puştime, dar puştime în jur de 16 ani, nici măcar spre 20. M-am amestecat printre ei.

Marius Tucă: Deci aţi coborât din nou.

Gelu Voican Voiculescu: Da. Şi-am scandat colo alături de ei.

Marius Tucă: La ce oră era asta?

Gelu Voican Voiculescu: Era în jur de 15. E, la un moment dat vis-a-vis, în dreptul Institutului de Economie ieşise şi Cazimir Ionescu.

Marius Tucă: Îl cunoşteaţi?

Gelu Voican Voiculescu: Îl cunoşteam vorbindu-ne cu dumneavoastră pentru că luam amândoi cărţi pe sub mână de la librăria Papirus. Şi cu ocazia asta ne-am mai intersectat, dar vă repet, nu eram prieteni.

Marius Tucă: Şi de ce vorbeaţi cu dumneavoastră?

Gelu Voican Voiculescu: Pentru că nu ne cunoşteam bine, dar ne ştiam  cum ne cheamă din mai multe...

Marius Tucă: Pe Ion Iliescu îl întâlniserăţi până la ziua aceea?

Gelu Voican Voiculescu: Nu, nu. Ion Iliescu...

Marius Tucă: Dar pe alt membru din CFSN în afară de Cazimir Ionescu îl întâlniserăţi până la 21...

Gelu Voican Voiculescu: Da, pe Adrian Sârbu îl cunoşteam încă de când terminase IATC-ul, mă rog, ce făcuse el, regia şi era la Studioul Sahia...

Marius Tucă: Păi şi de unde îl cunoşteaţi?

Gelu Voican Voiculescu: Îl cunoşteam...

Marius Tucă: Din oraş.

Gelu Voican Voiculescu: Din oraş ca să vă spun aşa, nu mai ţin minte acum cum ne-am cunoscut, dar ne-am cunoscut cam cu vreo cinci ani înainte de revoluţie, el fiind mult mai tânăr ca mine, dar...

Marius Tucă: Deveniserăţi prieteni, amici, vorbeaţi între...

Gelu Voican Voiculescu: Oarecum, dar tot aşa, dat fiind diferenţa de vârstă nu eram foarte apropiaţi.

Marius Tucă: Tot cu dumneavoastră.

Gelu Voican Voiculescu: E, eu nu-i spuneam cu dumneavoastră, dar eram aşa într-o relaţie de... mi-amintesc că, acuma dacă stau să mă gândesc, el era preocupat şi filma mitingurile organizate de Adrian Păunescu şi eu eram interesat să văd cum apar văzute de aproape asemenea filmări.

Marius Tucă: Manifestări.

Gelu Voican Voiculescu: Da. Şi de aicea cred că am pornit.

Marius Tucă: Deci pe altcineva nu, ne-am îndepărtat de subiect. Deci aţi coborât în stradă, oameni tineri, foarte tineri, 16 ani...

Gelu Voican Voiculescu: Oameni foarte tineri.

Marius Tucă: Pentru că e bine de precizat pentru cei care ne urmăresc astăzi şi care nici măcar nu erau născuţi cei mai mulţi dintre ei la revoluţie. Câţi ani aveaţi la revoluţie domnule Gelu Voican Voiculescu?

Gelu Voican Voiculescu: 49 neîmpliniţi. Împlineam în februarie 90 49.

Marius Tucă: Şi la anul în februarie împliniţi?

Gelu Voican Voiculescu: Împlinesc 79.

Marius Tucă: Mulţi înainte.

Singurii care rămâneau erau aceşti tineri care erau chiar faţă în faţă cu scutierii şi strigau cele mai incredibile lozinci animaţi  Alexandru Finţi

Gelu Voican Voiculescu: E, şi la un moment dat cordoanele s-au pus în mişcare folosind şi bastoanele şi...

Marius Tucă: Erau forţe de securitate, nu? Sau erau jandarmi?

Gelu Voican Voiculescu: Nu existau jandarmi atunci erau trupe de securitate conduse de generalul Ghiţă care s-au transformat pe urmă în jandarmerie. Acuma, pentru mine erau scutieri, nu ştiam cui aparţin scutierii. Dar apropo de Cazimir că nu am continuat, Cazimir era pe trotuar şi, destul de prudent, mi-a spus, eu eram în carosabil, mi-a spus ”du-te şi strigă şi spune-le că la radio e grevă generală”. Şi am spus asta, ăştia tinerii au repetat şi au strigat mai departe şi, mă rog, ştiţi cum, lumea era foarte prudentă, tot bulevardul Magheru până la Piaţa Romană unde era celebra turtă de beton pe care urma să se facă un monument...

Marius Tucă: Pe care a părut scris celebrul îndemn al revoluţiei ”De Crăciun ne-am luat raţia de libertate”, nu? Parcă acolo.

Gelu Voican Voiculescu: Da. Era ocupat de oameni. În momentul când pe la Patria, la ARO se ambalau motoarele TAB-urilor, toată lumea instantaneu trecea pe trotuare  şi parcă se lipeau de ziduri, dispăreau...

Marius Tucă: Da, imaginea e incredibilă.

Gelu Voican Voiculescu: Cum se potoleau iar coborau. Singurii care rămâneau erau aceşti tineri care erau chiar faţă în faţă cu scutierii şi strigau cele mai incredibile lozinci animaţi de Finţi, Alexandru Finţi.

Marius Tucă: Ce fel de lozinci? Împotriva regimului?

Gelu Voican Voiculescu: Moarte lui Ceauşescu, Ceauşescu pică nu vă fie frică, tot felul de chestiuni din astea m-au determinat să cobor în stradă şi să caut instigatorii pentru că erau de un curaj nebun şi puneau nişte semne de întrebare, cum tinerii ăştia au nebunia să strige aşa ceva că astea erau lucruri...

Marius Tucă: De neimaginat.

Gelu Voican Voiculescu: De arestat, ce mai, pentru aşa ceva.

Marius Tucă: De neimaginat cu 24 de ore în urmă, adică... de neimaginat până atunci.

Gelu Voican Voiculescu: Da şi, cum să vă spun, în momentul când s-au pus în mişcare cordoanele atunci sigur că pentru a n oară lumea care era în...

Marius Tucă: S-a lipit de ziduri.

Gelu Voican Voiculescu: Eu am înşfăcat câţiva tineri din ăştia şi i-am luat cu mine şi i-am băgat în institutul meu de proiectări, ei fiind uşor speriaţi de gestul meu. Dar m-au urmat pentru că în felul ăsta scăpau şi ne-am dus în pod, sus, ca să nu vină după noi. Jos, efectiv, se arestau, m-am uitat de sus...

Marius Tucă: Păi, asta trebuie să spuneţi, începuseră arestările.

Gelu Voican Voiculescu: Cu dubele de TV-uri, erau îmbarcaţi la grămadă, pe cine găseau trecând pe strada...

Marius Tucă: Nu conta, ai strigat, n-ai strigat...

Gelu Voican Voiculescu: Biserica Amzei, pe acolo, pe la Podgoria erau luaţi.

Am fost închis în 85 şi condamnat la un an şi jumătate, din care am făcut doar 11 luni, culmea, beneficiind de un decret de graţiere

Marius Tucă: Bun. Vreau să vă întreb acum, până la acel moment avuseseră de-a face în vreun fel cu regimul Ceauşescu?

Gelu Voican Voiculescu: Ei, cum să nu. Am fost închis în 85 şi condamnat la un an şi jumătate, din care am făcut doar 11 luni, culmea, beneficiind de un decret de graţiere...

Marius Tucă: A lui Nicolae Ceauşescu.

Gelu Voican Voiculescu: A lui Nicolae Ceauşescu care atuncea în 86 aniversa 50 de ani de la prima lui condamnare din 36, când era un copilandru...

Marius Tucă: Ce-aş putea să spun, doi condamnaţi...

Gelu Voican Voiculescu: Şi beneficiase de o condamnare de nu ştiu cât la procesul de la Târgovişte, unde l-a apărat ca avocat Eugen Jebeleanu. E, în memoria acestei premiere a lui a dat un decret şi toate pedepsele sub 10 ani erau graţiate. Deci nu amnistiate, ci graţiate. Adică nu mai făceau executarea pedepsei, dar vinovăţia rămânea. Eu având un an şi jumătate, am intrat automat în acest decret.

Marius Tucă: Şi de ce fuseserăţi condamnat, avuseserăţi de-a face cu regimul?

Gelu Voican Voiculescu: Da.

Marius Tucă: Păi spuneţi.

Gelu Voican Voiculescu: Imediat vă spun. Şi abia în ianuarie 89 am beneficiat de decretul de amnistie, când a scutit...

Marius Tucă: Deci cât aţi stat în închisoare?

Gelu Voican Voiculescu: 11 luni.

Marius Tucă: Cum a fost?

Gelu Voican Voiculescu: Suportabil. Acuma ştiţi, era foamete afară, foamete în ghilimele dar ştiţi că nu se găsea nimic. E, vă daţi seama că nici în mâncarea de penitenciar nu găseai multă carne în supă şi în general.

Marius Tucă: Şi unde aţi fost închis? Unde aţi făcut cele 11 luni?

Gelu Voican Voiculescu: Le-am făcut la arestul IGP-ului, cum se numea atuncea, la cercetări penale, pe Calea Rahovei.

Marius Tucă: A, n-aţi intrat în penitenciar propriu-zis.

Gelu Voican Voiculescu: Doar ultima parte am făcut-o la aşa-zisul penitenciar Rahova care era pe şoseaua Alexandriei şi a fost demolat şi acuma pe locul ăla s-a refăcut actualul penitenciar care chiar e numit în ghilimele Rahova, dar e tot pe şoseaua Alexandriei. Dar grosul l-am făcut în arestul Direcţiei de cercetări penale ale miliţiei nu ale securităţii. Eram luat de acolo şi dus la etajul întâi şi anchetat de Securitate, dar trimis înapoi în celulele miliţiei. Ceea ce îi făcea pe gardienii miliţieni să mă respecte foarte mult, să-mi vorbească cu dumneata pentru că erau impresionaţi că mă duceau subofiţerii de Securitate şi mă predau la ei şi aveau senzaţia că sunt un personaj mai diferit decât hoţii curenţi care erau la IGP. Deşi acolo era crema infractorilor.

Am mai fost arestat şi în 59, când am fost exmatriculat ca agitator periculos în rândurile tineretului, exponent al reacţiunii interne, mână în mână cu reacţiunea externă. Şi aşa am fost dat afară din facultate

Marius Tucă: Cazier greu.

Gelu Voican Voiculescu: Ca agitator periculos în rândurile tineretului, exponent al reacţiunii interne, mână în mână cu reacţiunea externă

Marius Tucă: Nu era IGP că nu exista poliţie.

Gelu Voican Voiculescu: IGM, pardon, IGM. Şi asta a fost ultima. În 70 am mai fost arestat de Securitate şi atuncea am scăpat fără trimitere în judecată, fiind scos de sub urmărire penală. Am mai fost arestat şi în 59, când am fost exmatriculat...

Marius Tucă: Cazier greu.

Gelu Voican Voiculescu: Ca agitator periculos în rândurile tineretului, exponent al reacţiunii interne, mână în mână cu reacţiunea externă. Şi aşa am fost dat afară din facultate în anul doi, la 18 ani.

Marius Tucă: Şi deci eraţi mână în mână cu reacţiunea externă într-un fel?

Gelu Voican Voiculescu: Nu, erau formule stereotipe de...

Marius Tucă: Păi, şi în facultate agitatorul tânăr de 18 ani...

Gelu Voican Voiculescu: Aşa mă calificase Securitatea.

Marius Tucă: Ce făcuserăţi de aţi fost clasificat...

Gelu Voican Voiculescu: Aveam cruciuliţă la gât.

Marius Tucă: Foarte grav.

Gelu Voican Voiculescu: N-am mers la muncă voluntară şi n-am participat la acele reuniuni forţate, obligatorii din noaptea de Paşti, când voiau să împiedice studenţii să meargă la Înviere...

Marius Tucă: La biserică.

Gelu Voican Voiculescu: Şi la biserică şi la Înviere...

Marius Tucă: Păi la biserică nu e şi Învierea?

Gelu Voican Voiculescu: Ba da, ba da, dar o luau de cu seara. Făcând reuniuni dansante foarte atractive cu muzică rock cu tot ce era interzis, doar, doar să capteze tineretul şi aşa mai departe.

Marius Tucă: Numai să nu meargă la biserică. Să nu meargă la Înviere.

Gelu Voican Voiculescu: În al doilea rând aveam şi o ereditate de reacţionar, n-am fost UTC-ist niciodată, nici membru de partid nu puteam fii că aveam doar 18 ani şi eram un element cu origine nesănătoasă.

Marius Tucă: De ce?

Gelu Voican Voiculescu: Păi, prin faptul că proveneam din familii de foşti...

Marius Tucă: Foşti ce?

Gelu Voican Voiculescu: Foşti aristocraţi... Şi oameni care au avut anumite funcţii în trecut.

Marius Tucă: Ca de exemplu?

Gelu Voican Voiculescu: Da. Fost ministru legionar de externe în timpul lui Antonescu, Mihail Sturdza, bunicul meu a fost ministru în guvernul Averescu, Octavian Tăslăuanu, şi, mă rog, nu are rost să mă laud cu antecesorii mei. Noroc că tatăl meu se numea doar Voiculescu, fiind din Dioşti, de lângă Zănoaga şi el...

Marius Tucă: În judeţul Dolj, foarte aproape de Craiova, pentru cei care nu ştiu. Întâmplarea face ca această fetiţă care a dispărut, Luiza, să fie din Dioşti.

Gelu Voican Voiculescu: A, da?

Marius Tucă: Da, e din Dioşti, Luiza şi Alexandra dintr-o comună de lângă.

Gelu Voican Voiculescu: N-am ştiut. Şi tatăl meu venise în 1939 din America, unde fusese vreo şase ani trimis de compania Shell la care lucra, la Astra Română şi să se specializeze în meseria de...

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici