VIDEO Marius Tucă Show. Ora 19:00, la Aleph News. Invitaţii de azi: istoricul Marius Oprea şi publicistul Ion Cristoiu

Despre istoria recentă şi despre istoria mai puţin recentă am vorbit la Marius Tucă Show cu istoricul Marius Oprea – una dintre puţinele voci care şi-au păstrat obiectivitatea într-o lume în care toată lumea crede că ştie cel mai bine.

128 afișări
Imaginea articolului VIDEO Marius Tucă Show. Ora 19:00, la Aleph News. Invitaţii de azi: istoricul Marius Oprea şi publicistul Ion Cristoiu

Marius Tucă Show

Pe un şerveţel, la o masă, într-un restaurant, îşi nota Rossini muzica (asta în caz că-i venea vreo idee în timp ce mânca). Pe un şerveţel îşi nota Caragiale idei la berărie, în timp ce observa oamenii. Pe un şerveţel îşi scria Hemingway ideile care-i veneau pe neaşteptate, în timp ce bea cu băieţii. Tot pe un şerveţel au împărţit lumea Stalin şi Churchill. Vedeţi? De la şerveţele ne vin şi bunele, şi relele.

Acum avem aplicaţii în telefon, în care ne notăm tot ce ne trece prin cap, dacă ne trece ceva prin cap. Probabil că dacă ar fi avut o aplicaţie pe mobil, Stalin şi-ar fi notat ceva de genul "să nu uit azi să-mi iau sud-estul Europei şi pastilele pentru ficat".

În altă ordine de idei, modul în care a fost gestionată pandemia de la început şi până acum a născut dezbateri fără sfârşit în spaţiul public. Obligativitatea purtării măştii în aer liber sau condiţionarea libertăţii individuale de vaccinare sunt doar două dintre controversele acestei perioade.

Ursul Arthur a fost extras, dar ursul Arthur trăieşte în noi. Nu am văzut pe nimeni în spaţiul public să spună cum se spune în mod traditional, când se întâmplă vreo d-asta: "Arthur sunt eu". Ei, lasă, că spunem noi. De la conferinţa de presă a ministrului Mediului de ieri am înţeles că n-am înţeles nimic. Doar că ăştia nu au avut măcar bunul simţ să se pună de acord cu ce mint în public. Prinţul zice c-a omorât o ursoaică, de la Mediu 'ce c-a fost „recoltat" (cum se zice la intelectuali) un urs. Vezi ce zicem? Cine seamănă ursoaice culege urşi!

Ion Cristoiu e de departe cea mai argumentată voce când vine vorba de blana lui Arthur din pădure. Vino diseară să-l vezi la Marius Tucă Show. Doi dinozauri de presă vorbind despre un urs. Hai, că-i bine, Doamne ajută!

Marius Tucă Show. Diseară, de la şapte, la Aleph News. "Martinel avea un an / Şi era cam năzdrăvan / Dar şi nepoliticos / Toate le făcea pe dos" (în cauza de faţă, se cuvine să menţionăm că nu avem cunoştinţă dacă Martinel a fost sau nu recoltat pe bază de nepoliteţe)  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici