Meteo. Încă două judeţe din ţară sub Cod Roşu de furtună şi ploi torenţiale. Râurile vor ieşi din albie

  • Hidrologii au emis, sâmbătă dimineaţa, o avertizare Cod roşu de inundaţii, valabilă pe râuri din judeţele Mureş şi Harghita
  • Avertizarea este valabilă până la ora 16
  • De asemenea, s-a emis o avertizare de Cod Roşu pentru mai multe localităţi din judeţul Mureş
3224 afișări
Imaginea articolului Meteo. Încă două judeţe din ţară sub Cod Roşu de furtună şi ploi torenţiale. Râurile vor ieşi din albie

Meteo. Încă un judeţ din ţară sub Cod Roşu

Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Mureş şi Harghita
 
Hidrologii au emis, sâmbătă dimineaţa, o avertizare Cod roşu de inundaţii, valabilă pe râuri din judeţele Mureş şi Harghita până la ora 16.00.
 
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş, Niraj, Târnava Mică, în judeţele Mureş şi Harghita.
 
Fenomele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Gurghiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Lăpuşna, Niraj – bazin superior amonte S.H. Miercurea Nirajului, au mai transmis hidrologii.
 
Avertizarea este în vigoare sâmbătă între orele 9.10 şi 16.00.

Cod Roşu de ploi în judeţul Mureş

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţa, o avertizare nowcasting de ploi pentru mai multe localităţi din judeţul Mureş, valabilă până la ora 10.00.
 
Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Sovata, Gurghiu, Hodac, Brâncoveneşti, Ibăneşti, Reghin, Batoş, Eremitu, Aluniş, Solovăstru, Beica de Jos, Suseni, Ideciu de Jos, Chiheru de Jos din judeţul Mureş.
 
Conform meteorologilor, se vor semnala averse de ploaie ce vor cumula 50-60 l/mp, după ce, în ultimele trei ore, în zonă s-au acumulat aproximativ 60 l/mp.
 
Avertizarea este în vigoare până la ora 10.00.
 
Localităţile Sovata, Gurghiu, Hodac, Brâncoveneşti, Ibăneşti, Deda, Batoş, Eremitu, Aluniş, Solovăstru, Lunca Bradului, Vătava, Beica de Jos, Răstoliţa, Ruşii-Munţi, Suseni, Ideciu de Jos, Chiheru de Jos, Sărăţeni, Măgherani din judeţul Mureş sunt, până la ora 9.00, sub avertizare Cod portocaliu de ploi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici