152 de parlamentari au semnat moţiunea de cenzură a PNL pentru demiterea Guvernului Dăncilă - surse

Un număr de 152 de aleşi au semnat moţiunea de cenzură pentru demiterea Cabinetului Dăncilă, au spus surse politice pentru MEDIAFAX. Unii liberali nu au semnat, senatoarea PNL, Siminica Mirea, declarând pentru MEDIAFAX, că multor colegi li s-a cerut semnătura fără a vedea conţinutul moţiunii.

4281 afișări
Imaginea articolului 152 de parlamentari au semnat moţiunea de cenzură a PNL pentru demiterea Guvernului Dăncilă - surse

Surse: 152 de parlamentari au semnat moţiunea de cenzură a PNL pentru demiterea Guvernului Dăncilă

Moţiunea de cenzură intitulată "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională", va fi depusă miercuri de PNL după plenul reunit al Parlamentului în care premierul Viorica Dăncilă va prezenta stadiul pregătirilor pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România la începutul anului viitor.

Contactată de MEDIAFAX, senatoarea PNL Siminica Mirea a declarat că principalul motiv pentru care nu a semnat moţiunea de cenzură a fost că au fost cerute semnături înainte ca aleşii liberali să poată consulta textul documentului. În schimb, aceasta a precizat că e sigură în proporţie de 90% că o va vota.

TITLURILE ZILEI

Întrebată dacă există posibilitatea să plece la ALDE sau PSD, senatoarea PNL a spus că încă nu are astfel de planuri.

"Sunt într-adevăr probleme la nivelul organizaţiilor judeţene. În loc să construim, dăm oamenii afară şi nu mai punem alţii în loc. Încă nu voi pleca, dar dacă nu se remediază problemele (...) Dragoste cu sila nu se face", a explicat Mirea, pentru MEDIAFAX, precizând că nu a avut discuţii sau negocieri în această perioadă nici cu ALDE, nicic cu PSD, UDMR sau alte partide din Opoziţie precum USR ori PMP.

În ultimele cinci zile, senatorii Daniel Zamfir şi Marius Nicoară au anunţat oficial că au plecat din PNL şi s-au înscris în ALDE, partid condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Liberalii depun, miercuri, în Parlament moţiunea de cenzură "Opriţi Guvernul marionetă!" pe 20 iunie, preşedintele PNL, Ludovic Orban precizând că dacă aceasta va trece el va fi propunerea partidului pentru funcţia de premier.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a mai precizat, marţi, că, în cazul în care moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă va fi adoptată în plenul reunit al Parlamentului, atunci partidul pe care îl conduce este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării.

În textul moţiunii de cenzură, liberalii acuză partidul de guvernământ că a folosit Curtea Constitutională a României (CCR) pentru "a amputa" atribuţiile preşedintelui Klaus Iohannis.

"PSD, cu mâna CCR, a mutat astfel decizia privitoare la revocarea procurorilor marilor parchete în curtea ministrului Justiţiei, ministru numit politic care poate lua oricând decizii politice arbitrare, înlocuind procurori în funcţie de interese politice. Această abordare contravine poziţiei Uniunii Europene care s-a poziţionat împotriva politizării justiţiei", se arată în documentul liberalilor.

Matematic partidele de Opoziţie ar avea 165 de voturi, din totalul de 233 necesare adoptării moţiunii de cenzură, chiar dacă sunt susţinuţi şi de parlamentarii neafiliaţi înscrişi în Pro România lui Victor Ponta.

Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. În prezent, numărul total al parlamentarior este de 465.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici