- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.12.2024, 18:44)
- Iris Dutescu
A avut loc prima reuniune a comitetului pentru protejarea consumatorilor vulnerabili
Miercuri, la Palatul Victoria, s-a desfăşurat prima şedinţă a comitetului interministerial care se ocupă de protejarea consumatorilor vulnerabili şi combaterea sărăciei energetice, potrivit unui comunicat emis de Guvernul României.
Urmărește
212 afișări
A avut loc prima reuniune a comitetului pentru protejarea consumatorilor vulnerabili
Comitetul, înfiinţat în noiembrie, are scopul de a găsi soluţii pentru problemele energetice şi de a proteja categoriile sociale vulnerabile, informează sursa citată.
Coordonarea acestuia este asigurată de vicepremierul Marian Neacşu, alături de Sebastian Burduja, ministrul Energiei, şi Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii. Din echipă fac parte reprezentanţi ai ministerelor, ai instituţiilor de stat, dar şi experţi din mediul academic şi din industria energetică.
Discuţiile de astăzi s-au centrat pe modalităţile prin care să se menţină echilibrul energetic pentru consumatorii casnici şi industriali după ridicarea plafonării preţului la energie, prevăzută la finalul lui martie 2025.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Trump ține „Mitingul Victoriei” în Washington D.C. înainte de ceremonia de învestire de pe 20 ianuarie
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Va trece măcar de etapa întâi Acordul în trei etape Israel-Hamas?
-
Trump afirmă că va permite aplicaţiei TikTok să funcţioneze din nou, dar vrea ca SUA să deţină 50% din acţiuni
-
Iohannis: România salută eliberarea primului grup de ostatici, între care o româncă
„Avem nevoie de o tranziţie lină spre noua etapă din sectorul energiei, care să ţină cont de categoriile vulnerabile de consumatori, să nu ignore consumatorii industriali, iar impactul în viaţa zilnică al trecerii la etapa următoare să fie cât mai redus pentru întreaga societate”, a subliniat vicepremierul Marian Neacşu.
La rândul său, Sebastian Burduja a spus că soluţiile pe termen scurt vor fi completate de investiţii şi măsuri inovative, astfel încât preţurile să scadă semnificativ în următorii ani.
„Avem nevoie de o piaţă cât mai lichidă din aprilie, neblocată de câţiva jucători. Într-un an-doi, vom sta foarte bine la preţul energiei”, a afirmat ministrul Energiei.
În perioada următoare, grupurile de lucru din cadrul comitetului vor analiza problemele esenţiale şi vor propune noi reglementări. Printre priorităţi se numără dezvoltarea unei politici naţionale vizând combaterea sărăciei energetice.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Choupette Lagerfeld, pisica celebrului designer, vine cu vești din viața de „milionară”. Călătorește cu jetul privat și are propria ei avere
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensii cu 660 lei mai mari pentru această categorie de pensionari din România. Vezi dacă te încadrezi!
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:59
-
ieri, 22:18
Mii de oameni la mitingul lui Trump în Washingtown înainte de inaugurare