Video Activităţile lui Radu Mazăre în închisoare: Trage la maşină şi calcă cearşafuri, feţe de pernă/ Iubita lui: S-a mai îngrăşat

Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, a anunţat, sâmbătă, după vizita la Penitenciarul Rahova, că solicitarea fostului primar de a-şi petrece ziua de naştere, care e pe 5 iulie, cu familia a fost aprobată, astfel că vor sta cu toţii la masă atunci.

3732 afișări

"Face aceleaşi lucruri în fiecare zi, că astea sunt condiţiile. E bine. Face sport cât poate să facă. Iese într-o curte, merge, face exerciţii. Da, a fost aprobată cererea şi ziua lui o să ne-o petrecem împreună, la masă. Nu este o perioadă uşoară, dar ce să fac. Aşa am spus (că vom cununa celălat cuplu din penitenciar- n.r.), dar să vedem cum va fi procedura pe mai departe, pentru că nu ştiu dacă ceilalţi au reuşit să-şi depună documentele, să poată să fie în aceeaşi zi. Dacă va fi în altă zi, iar nu ştiu dacă se poate face lucrul ăsta. Radu arată bine, e ok. S-a îngrăşat un pic faţă de cum era înainte, dar în condiţiile normale. Se mai uită la televizor, dar nu foarte mult. Mai mult citeşte", a declarat Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, după vizita la Penitenciarul Rahova.

Tânăra a explicat şi ce muncă face fostul primar al Constanţei, după gratii, la atelierul de croitorie. "Nu ştiu dacă neapărat el croieşte, însă ştiu că trage la maşină şi calcă cearşafuri, feţe de pernă, de astea au probabil nevoie", a completat Roxana Mihalache.

Vineri, ea s-a prezentat la sediul Primăriei Sectorului 5 pentru a depune dosarul pentru cununia civilă, solicitată a avea loc pe data de 10 iulie. Roxana Mihalache a precizat că nu există pregătiri speciale, pentru că va fi o căsătorie simplă.

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, vrea să se căsătorească cu iubita sa pe data de 10 iulie, aşteptând în acest sens un răspuns de la oficialii Primăriei Sectorului 5. Iniţial, fostul edil a vrut să se căsătorească pe 5 iulie, atunci când împlineşte şi 51 de ani, dar acest lucru nu va fi posibil.

Taguri:
radu mazăre,
rahova,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici