Adina Vălean şi Corina Creţu au fost alese în funcţii de vicepreşedinte PE

Adina Vălean (PNL) şi Corina Creţu (PSD) au fost alese, marţi, în funcţii de vicepreşedinte al Parlamentului European, Vălean obţinând, din primul tur, 394 de voturi, iar Creţu, din al doilea tur, 406 voturi.

733 afișări
Imaginea articolului Adina Vălean şi Corina Creţu au fost alese în funcţii de vicepreşedinte PE

Adina Vălean şi Corina Creţu au fost alese în funcţii de vicepreşedinte PE (Imagine: Stefan Micsik/ Mediafax Foto)

În primul tur al alegerilor din PE pentru cele 14 funcţii de vicepreşedinte au votat 729 de europarlamentari, 717 voturi fiind valabil exprimate. După primul tur, şase dintre candidaţi au obţinut majoritatea necesară, de cel puţin 359 de voturi, şi au fost aleşi în funcţii de vicepreşedinţi, printre aceştia fiind Adina Vălean, cu 394 de voturi.

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a avut, în primul tur, 342 de opţiuni favorabile, neîntrunind în această etapă majoritatea necesară de 359 de voturi.

TITLURILE ZILEI

În al doilea tur, Corina Creţu a obţinut 406 voturi.

Cele 14 funcţii de vicepreşedinte PE au fost vizate de 15 candidaţi.

Cătălin Ivan a anunţat, marţi, înainte de votul pentru vicepreşedinţii Parlamentului European, că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean care candidează din partea PPE pentru un post de vicepreşedinte PE, caracterizând-o drept "o trădătoare".

"În primul rând o susţinem pe Corina Creţu, pentru că ea trebuie să fie vicepreşedinte al Parlamentului European după toată activitatea pe care a depus-o. Suntem bucuroşi că nu mai este Laszlo Tokes (vicepreşedinte al PE - n.r.)", a declarat Cătălin Ivan.

Referitor la votul pentru cele 14 funcţii de vicepreşedinţi, Cătălin Ivan a precizat că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean.

"În general, trădătorii îşi merită soarta, iar eu nu pot s-o văd altfel pe Adina Vălean decât ca pe un trădător. Am dus multe bătălii împreună, ştiu cât de vehementă era împotrriva lui Traian Băsescu într-o anumită perioadă. Schimbarea asta radicală de discurs pe noi ne-a uimit, ca să folosesc un cuvânt elegant. Voturile noastre nu le va avea, pentru că oricât de mult ne-am dori ca România să aibă cât mai mulţi reprezentaţi în funcţiile importante din PE, contează şi calitatea acestora", a afirmat Ivan.

La rândul său, Monica Macovei a precizat că europarlamentarii PPE vor vota cu Adina Vălean.

"Toată lumea are înţelegeri. E firesc, eu vă spun că cei din PPE vor vota cu Adina Vălean, potrivit înţelegerii", a precizat Macovei, întrebată dacă există europarlamentari din PPE care ar putea să nu voteze cu Adina Vălean.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, marţi, că dezavuează afirmaţia lui Cătălin Ivan că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean ca vicepreşedinte al PE, arătând că, în mod normal, candidaturile Adinei Vălean şi Corinei Creţu trebuie susţinute de toţi europarlamentarii români.

Pocora a precizat că pentru prima oară de la aderarea României la UE există şansa reală de a obţine două poziţii de vicepreşedinte al Parlamentului European, prin Adina Vălean şi Corina Creţu, iar acest lucru ar trebui susţinut de toţi europarlamentarii români.

PPE a propus şase candidaţi, printre care şi Adina Vălean, pentru cele şase posturi de vicepreşedinte pe care le are, în timp ce S&D are alocate trei posturi, una dintre propuneri fiind Corina Creţu.

În mod normal, în urma rezultatului alegerilor, S&D ar fi putut avea cinci posturi, dar a renunţat la două pentru a obţine funcţia de preşedinte al Parlamentului European, pentru jumătate din mandat.

Social-democratul german Martin Schulz a fost reales preşedinte al Parlamentului European (PE) marţi, din primul tur, cu voturile principalelor forţe eurofile, şi anume PSE, PPE şi liberalii, relatează AFP.

Schulz, preşedintele în exerciţiu al instituţiei, care a fost candidatul socialiştilor la preşedinţia Comisiei Europene (CE) în alegerile europene, a obţinut 409 voturi "pentru" dintre cele 612 exprimate, din totalul de 751, în baza unui acord de coaliţie cu PPE (centru-dreapta) şi liberali.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici