Adrian Năstase: Dragnea a făcut prea multe compromisuri, iar timpul a trecut în defavoarea lui

Fostul premier al României Adrian Năstase a declarat sâmbătă că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut numeroase compromisuri în privinţa legilor justiţiei, iar timpul a trecut în devafoarea lui, susţinând că legea amnistiei ar fi trebuit dată de mult timp.

6326 afișări
Imaginea articolului Adrian Năstase: Dragnea a făcut prea multe compromisuri, iar timpul a trecut în defavoarea lui

Adrian Năstase: Dragnea a făcut prea multe compromisuri, iar timpul a trecut în defavoarea lui

"În ceea ce priveşte situaţia actuală faţă de Liviu Dragnea, eu cred că în momentul de faţă el este mult mai hotărât. El a oscilat foarte tare, a încercat să facă numeroase compromisuri, şi timpul a trecut în defavoarea lui. (...) Cred că o astfel de lege de graţiere şi amnistie ar fi trebuit dată mai demult. Ultima lege de acest gen a fost dată în 2002 sau 2003 de guvernul pe care l-am condus şi cred că, periodic, în funcţie de schimbarea contextului economic, politic, în funcţie de politica penală a Guvernului, astfel de legi trebuie date. Cred acum că o astfel de lege ar fi nefericită", a precizat Adrian Năstase în cadrul evenimentului organizat cu prilejul zilei Franţei, la Ambasada din Bucureşti.

TITLURILE ZILEI

Adrian Năstase l-a lăudat-o pe Viorica Dăncilă, chiar dacă are ”unele mici probleme de exprimare”.

"Mulţi critică pentru unele mici probleme de exprimare, faptul că nu este atentă la textul pe care îl citeşte, dar eu cred că în condiţiile date, face o treabă foarte bună. Eu cred că mulţi sunt dezamagiţi pentru că nu s-a împiedicat în problemele de guvernare până acum. Sunt unele decizii serioase care au fost luate, unele măsuri potrivite, cred că pensionarii sunt mulţumiţi, reglementarea nouă referitoare la legea off-shore a fost bine apreciată, sunt multe lucruri bune. Dacă aţi fi dorit mai multe autostrăzi trebuia să nu îl votaţi pe Traian Băsescu în 2005", a mai adăugat fostul premier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici