AEP anunţă că peste 22.000 de alegători din diaspora s-au înscris pentru votul prin corespondenţă

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis că numărul alegătorilor din străinătate care s-au înregistrat pentru votul prin corespondenţă, până vineri, ora 16.00, este de 22.636 de persoane şi depăşeşte numărul celor care au optat pentru votul la urne.

446 afişări
Imaginea articolului AEP anunţă că peste 22.000 de alegători din diaspora s-au înscris pentru votul prin corespondenţă

AEP anunţă că peste 22.000 de alegători din diaspora s-au înscris pentru votul prin corespondenţă

„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că numărul alegătorilor din străinătate care s-au înregistrat până astăzi, 6 septembrie 2019, ora 16:00, cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă este de 22.636 de persoane şi depăşeşte numărul celor care au optat pentru votul la secţia de votare. Pentru votul la secţia de votare figurau înregistrate până la acelaşi moment 21.900 de persoane”, arată reprezentanţii AEP, într-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, aminteşte cetăţenilor români care au locuiesc în străinătate că mai au la dispoziţie doar 5 zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro şi le recomandă să opteze cu încredere pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri.

Sursa citată mai spune că „în privinţa informaţiilor vehiculate în spaţiul public potrivit cărora alegătorii români din străinătate ezită să se înregistreze pe portalul www.votstrainatate.ro din cauza suspiciunii că datele lor personale ar putea ajunge la Agenţia Naţională de Înregistrare Fiscală (ANAF) sau la alte instituţii ale statului, Autoritatea Electorală Permanentă reiterează unele precizări şi aduce clarificări suplimentare, după cum urmează:

1. Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral sunt destinate exclusiv proceselor electorale.

2. În conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, datele alegătorilor români din străinătate care se înregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro sunt doar la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Afacerilor Externe şi vor fi utlizate doar pentru acest scrutin.

3. Listele electorale permanente cu cetăţenii români înregistraţi ca alegători la secţia de votare sau prin corespondenţă se întocmesc doar pentru alegerile prezidenţiale din acest an.

4. Datele din Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) sunt deţinute de Autoritatea Electorală Permanentă şi, ulterior proceselor electorale de până acum, au fost puse la dispoziţia altor autorităţi doar în chestiuni care privesc strict procesele electorale şi nu au fost furnizate organelor fiscale”.

 

Care sunt paşii pentru înscrierea la votul prin corespondenţă

AEP prezintă şi paşii necesari exercitarea votului prin corespondenţă:

„1. ÎNREGISTRAREA - completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate şi copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627 din 26.08.2019, care abrogă Ordinul nr. 500/2016).

2. PRIMIREA DOCUMENTELOR - Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin cores¬pondenţă:

• două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două autocolante cu menţiunea „VOTAT", marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
• instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot;
• două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară, pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondenţă în ţară îl va aplica pe plicul exterior.

3. VOTAREA

• Pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea „VOTAT" pe patrulaterul cu candidatul preferat;
• Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează;
• Se completează certificatul de alegător, menţio¬nând data şi semnând olograf;
• Se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează;

ATENŢIE! În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru Preşedintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conţine candidatul pentru care optează, alegătorul se asigură că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin.

4. EXPEDIEREA – Alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are trei variante de expediere a plicului exterior sigilat care conţine votul său:

- îl trimite în ţară, depunând plicul la orice oficiu poştal ori în orice cutie poştală a statului-gazdă;
- îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa;
- îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din ţara-gazdă după caz”.

AEP mai precizează că înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face doar în nume propriu.

„Orice acţiune de utilizare a datelor de identitate în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală. Faptele de acest gen, realizate cu scopul de a genera înfiinţarea artificială de secţii de votare semnifică inducerea în eroare a autorităţilor publice şi pot aduce prejudicii statului român”, conform sursei menţionate.

AEP atrage atenţia tuturor cetăţenilor cu drept de vot care intenţionează să se înregistreze pe portal să acţioneze individual, respectând principiile onestităţii şi corectitudinii, şi să nu divulge datele de identificare proprii unor terţe părţi în scopul facilitării înscrierii unui grup de alegători de către o singură persoană.

„Accesaţi portalul www.votstrainatate.ro pentru a vă preînregistra şi a vă asigura exercitarea dreptului de vot în cele mai bune condiţii. Întrebări şi sesizări legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro”, recomandă Autoritatea Electorală Permanentă.

Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la BEC este 22 septembrie, iar pe 12 octombrie va începe campania electorală, care se va desfăşura pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici