Al doilea om în stat: Nu mă miră că românii spun că ţara e tratată în UE ca fiind de mâna a doua - Mediafax

Al doilea om în stat: Nu mă miră că românii spun că ţara e tratată în UE ca fiind de mâna a doua

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat duminică, în cadrul Consiliului Naţional PSD, că atitudinea unor lideri UE sau firme faţă de ţara noastră duce la opinia conaţionalilor că suntem trataţi ca o ţară de mâna a doua.

621 afişări

Imaginea articolului Al doilea om în stat: Nu mă miră că românii spun că ţara e tratată în UE ca fiind de mâna a doua

Al doilea om în stat: Nu mă miră că românii spun că ţara e tratată în UE ca fiind de mâna a doua

"Protestele din vară au fost tratate pentru a stigmatiza, dar în Franţa protestele sunt tratate cu mănuşi, ca să nu mai spun de protestele din Belgia, Germania. Acţiuni mult mai dure din ţări europene sunt considerate legitime, în timp ce aici au fost catalogate ca stat corupt şi totalitar", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la şedinţa PSD.

Tăriceanu a vorbit şi desăre dubla măsură a unor firme în privinţa unor state precum România.

"Nu mă miră că românii spun că ţara e tratată incorect şi România este tratată ca o ţară de mâna a doua. Se vând produse de calitate inferioară pentru cetăţenii noştri, consideraţi de mâna a doua. Aceleaşi firme vând produse de calitate altor state UE, dar second hand pentru ţări second hand. Unul din pericole este promovarea unui discurs naţionalist cu. E cazul sa promovăm o Uniune fără dublă măsura, fără cetăţeni de mâna a doua. E singura agenda şi strategie prin care ţara îşi poate asigura dezvoltarea", a mai spus Tăriceanu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PSD ,
TARICEANU ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.