ALDE Braşov a adoptat o rezoluţie prin care îi cere lui Călin Popescu Tăriceanu să rupă alianţa cu Pro România

„Domnule preşedinte, Biroul Politic ALDE Braşov, întrunit astăzi, respinge compromisul cu cei ce conduc PRO România, din pricina discordanţelor majore de politici. Vă cerem să denunţaţi de îndată înţelegerea cu Victor Ponta şi să renunţaţi la această alianţă otrăvită care îngroapă partidul nostru”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

2501 afişări
Imaginea articolului ALDE Braşov a adoptat o rezoluţie prin care îi cere lui Călin Popescu Tăriceanu să rupă alianţa cu Pro România

ALDE Braşov a adoptat o rezoluţie prin care îi cere lui Tăriceanu să rupă alianţa cu Pro România

Redăm integral documentul adoptat de ALDE Braşov, intitulat „Rezoluţie de la Braşov, pentru salvarea identităţii liberale”:

„Domnule preşedinte Tăriceanu,

În urmă cu ceva timp, organizaţia ALDE Braşov adopta o rezoluţie, alături de alte filiale din ţară, prin care vă cerea să nu renunţaţi, să nu depuneţi armele, în ciuda rezultatului modest obţinut de ALDE, la alegerile pentru Parlamentul European.

Aşa cum era firesc, am considerat important să nu cedăm, ci să ne ridicăm împreună. Să rezistăm, să luptăm, să recâştigăm încrederea oamenilor. V-am cerut atunci să reintraţi în cursa pentru funcţia supremă în stat, fiind convinşi că dumneavoastră, nu altcineva, aveţi capacitatea de a intra în turul al doilea al prezidenţialelor. V-am ştiut un om echilibrat. Şi v-am cerut asta, pentru că am avut încredere, domnule preşedinte.

Mulţi dintre noi, care am venit în ALDE, în ultimii ani, suntem vechi liberali, dezamăgiţi de politica incoerentă a celor care au preluat frâiele vechiului PNL, şi l-au predat fostului PDL şi oamenilor lui Băsescu. Lupi în blană de oaie. Adică celor care, în urmă cu exact zece ani, tăiau pensiile şi salariile românilor, cu 25%. Palma pe care a dat-o PDL-ul românilor, a dat-o ulterior şi oamenilor cu credinţă şi rădăcini liberale. Unii liberali incomozi am fost îndepărtaţi, iar alţii, care am fost dezamăgiţi, am plecat. Ne-a rămas însă activă fibra liberală.
Mulţi dintre noi ne-am regăsit în ALDE. Am considerat atunci că ne vom regrupa şi că vom clădi din nou, pentru a nu ne pierde identitatea. Am venit mulţi, pentru că am avut încredere, domnule preşedinte.

Pretutindeni în această lume, ţinta oricărui partid politic este să guverneze şi, prin politica pe care o propune, să ţină cuoamenii, să îşi ajute ţara. Am înţeles, în 26 mai, că sunt momente în viaţă când, după pierderea unei bătălii, e mai bine să te retragi pentru a te regrupa. Dar nu am făcut-o atunci. Timp de 90 de zile ne-am lins rănile şi am strâns din dinţi. Dumneavoastră la Bucureşti, noi în satele şi oraşele din provincie. Am rămas uniţi, pentru că am avut încredere, domnule preşedinte. Noi, de aici, din ţară, am privit nedumiriţi deciziile conducerii centrale, de a retrage partidul de la guvernare. Dar le-am înţeles. Era poate necesar ca partidul să se regrupeze, pentru un alt război. Am acceptat, deci, să părăsim guvernarea, să renunţăm la cea de-a doua funcţie în stat, să retragem miniştri şi secretari de stat din funcţii. Aparent, un act de onoare, de altfel. Dar am renunţat până şi la ideea de a desemna un candidat propriu la prezidenţiale. Acest lucru e nefiresc. Noi tocmai v-am acordat toată încrederea, domnule preşedinte.

Şi e la fel de nefiresc ca, peste noapte, noua ordine de zi să fie scrisă în agendă de domnul Ponta. O nouă ordine de zi, cu un alt candidat la prezidenţiale, cu sintagme noi, de centru-stânga, cu accente arogante şi cu epoleţi în culise.
Domnule preşedinte, încrederea începe să pălească. ALDE a pierdut sau a abandonat tot. Dar nu putem accepta să ne părăsim şi crezul liberal, şi spiritul liberal, şi principiile care ne-au ţinut anii aceştia. Nu stă în fibra noastră şi nu acceptăm să ne pierdem identitatea. Ştim că politica e arta compromisului, dar prin infiltrarea lui Ponta şi Tudose, compromisul dă pe dinafară şi înăbuşe credinţa liberală. încrederea noastră se prăbuşeşte, domnule preşedinte.

După ce lupul a îmbrăcat blana de oaie şi a înghiţit, rând pe rând, spiritul liberal, a venit rândul de a îmbrăca noi înşine cămăşi cu epoleţi? Nu vă lăsaţi amăgit. Avionul în care aţi urcat a fost deturnat. Nu ne cereţi să urcăm în avion cu un pirat deghizat în copilot iscusit. Dacă mai sunteţi pilot şi comandant, gândiţi-vă la pasageri. Dacă mai sunteţi lider, gândiţi-vă la ţara asta şi la oamenii ei. Mulţi dintre aceştia au găsit în noi o pavăză împotriva abuzurilor şi a nedreptăţilor. Dacă le pierdem încrederea, vom pierde şi raţiunea de a mai exista în politică.
Nu putem accepta în casă oameni care au stat la masă cu cei care au încurajat protocoalele secrete, cu cei care, în via lui Ghiţă sau în vilele serviciilor de informaţii plămădeau doasare la comandă, propriilor colegi.

Pe lângă motivele invocate mai sus, mai sunt şi altele : Poziţia exprimată de Ponta e profund discordantă cu cea asumată până acum de ALDE. Prin vocea dumneavoastră, ALDE a condamnat mereu protocoalele secrete, ori Ponta le acceptă şi devine exponent al statului paralel. Prin vocea dumneavoastră, ALDE a anunţat ieşirea de la guvernare, ori Ponta vorbeşte deja că va merge el însuşi la Iohanis pentru un nou guvern PSD-ALDE-Pro România. În numele cui vorbeşte? Prin vocea dumneavoastră, PSD este considerat rău astăzi pentru ca ALDE să îi mai fie partener de guvernare. Dar pentru Ponta, mâine, acelaşi PSD ar redeveni, brusc, valid pentru o nouă guvernare, alături de ALDE şi Pro România. Nu suntem un partid de centru-stânga, pentru a face parte din planul dlui Ponta de unificare a ”stângii”. Unii suntem vechi liberali, care punem la loc de cinste credinţa, tradiţia, familia, valoarea oamenilor şi forţa de a lupta împotriva abuzurilor şi a nedreptăţilor de orice fel Nu ne dorim ,,acoperiţi” care să scrie agenda partidului pentru a consolida statul paralel. Suntem pe fronturi opuse. Nu ne dorim un Ponta, un Maior, un Tudose, cocoţaţi, la sfârşit de noiembrie, pe piedestalul unei structuri politice de factură liberală, ce va fi rapid înăbuşită şi anihilată. Mai grav şi mai profund e că temele majore ale politicii ALDE sunt în discordanţă cu cele ale lui Ponta şi Tudose. Ar fi un mariaj nefiresc. Ancora luptei împotriva abuzurilor, pe care ALDE şi-a asumat-o în aceşti ani, se va sfâşia sub povara exponenţilor statului paralel.

Domnule preşedinte, Biroul Politic ALDE Braşov, întrunit astăzi, respinge compromisul cu cei ce conduc PRO România, din pricina discordanţelor majore de politici. Vă cerem să denunţaţi de îndată înţelegerea cu Victor Ponta şi să renunţaţi la această alianţă otrăvită care îngroapă partidul nostru”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici