ALDE va decide, în curând, dacă sare de la alianţa cu PSD, la cea cu Pro România - surse

Călin Popescu Tăriceanu le-ar fi transmis colegilor de partid un mesaj intern în care le-a comunicat că, la şedinţa formaţiunii de săptămâna viitoare, le va propune spre validare o alianţă politică cu Pro România, au declarat surse din ALDE, pentru MEDIAFAX.

540 afişări
Imaginea articolului ALDE va decide, în curând, dacă sare de la alianţa cu PSD, la cea cu Pro România - surse

ALDE va decide, săptămâna viitoare, dacă sare de la alianţa cu PSD, la cea cu Pro România - surse

Astfel, urmează ca la întrunirea forului statutar al ALDE de săptămâna viitoare să fie discutat subiectul în vederea luării unei decizii în acest sens, au explicat sursele citate.

Acest lucru ar însemna trecerea ALDE în opoziţie şi implicit ieşirea de la guvernare, au mai spus sursele menţionate.

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Executivul funcţionează din inerţie şi nu vrea să facă parte dintr-o „guvernare impotentă”. Acesta a avut, totodată, discuţii cu Pro România pentru a forma o alianţă.

Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu au avut, miercuri seară, o şedinţă a coaliţiei, în care au stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în Parlament. Cele două partide nu au ajuns încă la un consens privind restructurarea Guvernului, potrivit unui comunicat de presă transmis de ALDE.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare şi cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunţat că va merge pe varianta unei remanieri.

Anterior întevederii de miercuri a coaliţiei, Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să îşi asume responsabilitatea guvernării şi să înţeleagă că un partid nu poate să fie şi la putere şi în Opoziţie. De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formaţiuni politice, inclusiv în UDMR.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici