Alegerile în PSD | Victor Negrescu: La Congres să se exprime mai multe persoane ca să nu fie o luptă pentru orgolii

Victor Negrescu a declarat că bunele intenţii privind organizarea alegerilor în PSD au fost acoperite „de o acută gălăgie generată de forfota candidaturilor”, precizând că Congresul ar trebui să fie o reuniune în care să fie dezbătute idei politice mai mult decât „o luptă pentru orgolii”.

160 afișări
Imaginea articolului Alegerile în PSD | Victor Negrescu: La Congres să se exprime mai multe persoane ca să nu fie o luptă pentru orgolii

Alegerile în PSD | Victor Negrescu: La Congres să se exprime mai multe persoane ca să nu fie o luptă pentru orgolii

„În ultimele ore am fost sunat de zeci de colegi din Partidul Social Democrat, jurnalişti şi reprezentanţi din mediul asociativ, sindical şi patronal pentru a fi întrebat despre eventuala candidatura la o funcţie la Congresul de sâmbătă. Doresc să le mulţumesc acestora pentru interes şi pentru sprijinul acordat, mult peste aşteptările mele. Partidul Social Democrat are nevoie de o reformă reală, de o reclădire ideologică, de un mesaj pro-european, de o schimbare de atitudine dar şi de profesionalism şi consecvenţă în abordarea unor subiecte cheie privind nevoile reale ale societăţii, iar în intern are nevoie de o revalorizare a membrului de partid, un plan de carieră politică şi de o reorganizare pentru a folosi capacitatea şi expertiza fiecărui coleg”, a scris Victor Negrescu, miercuri, pe Facebook.

TITLURILE ZILEI

Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene a adăugat că unul dintre cele mai importante lucruri la Congresul extraordinar al PSD este proiectul politic în care sunt cuprinse valorile şi mesajele partidului.

„Reiterez însă ceea ce am mai spus şi cu alte ocazii, cel mai important lucru la acest Congres este proiectul politic, mai exact mesajele şi valorile pe care partidul le îmbrăţişează în lupta sa politică. Proiectul politic nu trebuie să fie al unei persoane sau al unui candidat, el trebuie să fie al partidului şi trebuie scos din zona dezbaterilor pentru funcţii. Din păcate lupta între persoane pare să primeze. De aceea m-am abţinut privind utilitatea unui astfel de Congres în această perioadă chiar dacă unii în mod eronat s-au supărat considerând, la insistenţele celor care în trecut asociau România cu persoane fizice, că acest demers era animat de alte interese. Din păcate am avut dreptate. Intenţiile bune privind organizarea de alegeri interne au fost acoperite de o acută gălăgie generată de forfota candidaturilor”, a explicat social-democratul.

Negrescu mai spune că situaţia poate fi totuşi salvată dacă toţi colegii din partd, inclusiv candidaţii la alegerile interne, dacă PSD se va axa pe recâştigarea încrederii electoratului.

„Nu este prea târziu pentru a salva situaţia. Este nevoie de implicarea tuturor celor care nu sunt interesaţi de funcţii pentru ca această întâlnire cu colegii veniţi din toată ţara să devină un moment de recâştigare a încrederii în capacitatea Partidului Social Democrat de a fi principala forţă politică din România. De aceea consider că este important ca la acest Congres să se exprime mai multe persoane, nu doar candidaţii, pentru a transforma reuniunea într-o dezbatere de idei politici mai mult decât o luptă pentru orgolii. Trebuie introduse mijloace interactive pentru a asigura participarea celor prezenţi. Putem găsi formule pentru a transmite un mesaj real de modernizare şi reapropiere de nevoile reale ale cetăţeanului dacă se doreşte acest lucru”, a completat Victor Negrescu.

El a mai precizat că PSD trebuie să câştige prezidenţialele cu un candidat din partid, iar pentru a fi atins acest scop toţi social-democraţii trebuie să reuşească să se unească. Dacă acest mesaj nu este priceput în PSD, atunc partidul va ajung în situaţia de a mai avea un Congres peste şase luni.

„Tocmai pentru că înţeleg miza acestui Congres înţeleg şi faptul că Partidul Social Democrat are momentan mai multă nevoie de oameni care să muncească pentru refondarea partidului decât de un alt candidat. Mandatul tuturor celor aleşi la acest Congres este clar şi limitat. Trebuie să câştige alegerile prezidenţiale cu un candidat al Partidului Social Democrat şi nu pot face acest lucru dacă cei aleşi nu o să reuşească să ne unească şi să ne implice cu respect pe toţi. Dacă aceste lucruri nu se înţeleg, ne vedem peste mai puţin de şase luni în acelaşi loc, la un nou Congres, într-o situaţie chiar şi mai dificilă decât cea de acum”, a conchis fostul europarlamentar.

Congresul extraordinar al PSD va avea loc pe 29 iunie, social-democraţii urmând să aleagă preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al formaţiunii.

Taguri:
negrescu,
congres,
psd

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici