Antonescu: Ne vom întâlni din politeţe cu Lucian Croitoru, dar nu cădem în capcana lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară, la o emisiune transmisă de de Antena 3, că liberalii se vor întâlni cu Lucian Croitoru dacă vor fi invitaţi şi îi vor spune că nu are calitatea de premier, adăugând că nu vor cădea "în capcana ordinară" a lui Băsescu cu Guvernul de uniune.

34 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Ne vom întâlni din politeţe cu Lucian Croitoru, dar nu cădem în capcana lui Băsescu

Antonescu: Ne vom întâlni din politeţe cu Lucian Croitoru, dar nu cădem în capcana lui Băsescu (Imagine: Mediafax Foto/Ovidiu Dumitru Matiu)

"Domnul prim-ministru desemnat Lucian Croitoru un om pe care nu-l cunosc şi asupra căruia nu doresc să emit vreo judecată de valoare, va avea o întâlnire cu noi, dacă o va solicita, pentru că aşa este civilizat, dar noi nu dăm acolo un concurs, nu facem angajări, deci nu are ce să ne schimbe decizia domnul Croitoru. (...) Dacă în calitatea sa de prim-ministru desemnat doreşte să avem o întâlnire, o vom avea, pentru că aşa e politicos", a susţinut Crin Antonescu.

TITLURILE ZILEI

Întrebat dacă va negocia cu Lucian Croitoru, liderul PNL a menţionat că PNL nu cade în "capcana ordinară" a preşedintelui Băsescu cu Guvernul de uniune naţională.

"Nu există însă niciun fel de dram de şansă ca poziţia PNL în privinţa desemnării unui premier să se schimbe. Nu avem cum să acordăm învestitura unui om pe care l-a trimis Traian Băsescu să facă Guvern, nu avem cum să intrăm în capcana ordinară a lui Băsescu cum că ar face un Guvern de uniune naţională, în care ne-ar mitui şi pe noi şi pe alţii cu două-trei-cinci-şase ministere. Aşa ceva este exclus. Întâlnirea cu domnul Croitoru este numai dintr-un minimun de civilizaţie democratică pe care înţeleg să-l respectăm", a apreciat Antonescu.

Întrebat dacă Lucian Croitoru i-a schimbat punctul de vedere prin intervenţiile sale televizate, preşedintele liberalilor a menţionat că poziţiile sale politice nu se schimbă doar pentru că ar vedea pe cineva la televizor.

"Dacă domnul Croitoru spunea lucruri de 10 ori mai interesante şi mai convingătoare tot nu se schimba nimic. (...) Dacă domnul Croitoru susţine că PSD şi PDL au dat dovadă de mare maturitate făcând alianţa pe care au făcut-o şi guvernând aşa cum au guvernat 9 luni m-am lămurit într-o anumită privinţă", a spus Crin Antonescu, menţionând că în opinia sa Croitoru cunoaşte sistemul politic şi "ar fi trebuit să-l întrebe pe preşedenite atunci când i-a făcut această propunere- onorantă cei drept: "Domne ce susţinere politică am?".

În plus, Antonescu a subliniat că Lucian Croitoru, "asumând teoria preşedintelui că un prim-ministru se desemnează după bunul plac al acestuia şi după aceea pleacă prin oraş să-şi caute majoritate", îi arată de la bun început că el "e altceva decât Iohannis" şi că este un "instrument" al lui Băsescu.

"Domnul Croitoru îmi arată că e un om de casă din punct de vedere politic al lui Băsescu, gata să-i aplice teoriile şi ordinele exact ca domnul Boc, ceea ce domnul Iohannis nu a făcut deloc în raport cu partidele care l-au invitat, ceea ce face diferenţa între statutul de independent autentic al domnului Iohannis şi statutul domnului Croitoru. Croitoru ştie foarte bine că nu are susţinere politică, intră în acest joc ca instrument al lui Băsescu, sperând probabil în taină că un număr de parlamentar, sub formele de presiune şi ademenire ale Băsescu, i-ar putea da votul de învestitură şi s-ar pomeni cu un frumos punct în CV-ul personal şi anume acela de prim-ministru. În rest nu am nimic cu Croitoru, şi cred că nici domnul Croitoru cu noi"", a menţionat liderul PNL.

Întrebat cum poate fi Croitoru un interlocutor al său, în condiţiile în care este liderul care a lansat candidatura lui Iohannis, Antonescu a replicat că liberalii stau de vorbă pe la partid "cu tot felul de oameni, oricare cetăţean paşnic" care doreşte să li se adreseze.

"Îi vom spune politicos lui Croitoru că, din punctul nostru de vedere, nu are pe fond calitatea de prim-ministru, îl vom informa în legătură cu acest lucru dacă va dori să ne viziteze, asta e tot. În legătură cu calificarea şi descalificarea lui Croitoru, cineva se poate descalifica numai dacă anterior a fost calificat ori nu e cazul lui Croitoru, care nu este din punct de vedere politic un personaj. Croitoru are un CV pare cât se poate de onorabil profesional, nu cel mai impresionant încât să ne fie impus ca lumina economică a României, dar din punctul de vedere politic nu există. Orice tehnocrat serios ar fi pus această problemă: "Domnule preşedinte, care este susţinerea parlamentară cu care să încep?", a menţionat Crin Antonescu.

El a criticat, pe de altă parte şi faptul că acum 48 de ore, Băsescu spunea că nu există tehnocrat serios care să preia conducerea Guvernului, explicând gestul şefului statului prin dorinţa de "a-şi asigura nişte avantaje suplimentare" la alegeri şi afirmând că Băsescu nu va fi capabil de un gest de responsabilitate care să pună capăt crizei până la alegeri.

"N-am făcut o propunere care să-l provoace pe preşedinte, am găsit cu onestitate o soluţie neutră. Faptul că Băsescu a ratat-o, nu poate fi pus decât pe aceea că nu-şi permite să mai participe în condiţii relativ egale la această competiţie, doreşte neapărat să-şi asigure nişte avantaje suplimentare, care exced democraţiei. Nu se va ieşţi din criză. Mă tem că preşedintele nu va fi capabil de un gest de responsabilitate până la sfârşitul mandatului său. România pierde foarte mult cu fiecare zi, responsabilitatea e întreagă a preşedintelui. Reafirm ideea de a-l sprijini pe Johannis prim-ministru dacă devin preşedinte", a conchis preşedintele PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici