Antonescu: Nu vrem alianţă cu nimeni. Există un circuit al alianţelor care s-a consumat

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că liberalii nu vor face deocamdată alianţă cu nimeni, dar că în turul doi al alegerilor prezidenţiale va fi susţinut candidatul dreptei, oricare ar fi el, fără vreo negociere sau "tocmeală".

506 afişări
Imaginea articolului Antonescu: Nu vrem alianţă cu nimeni. Există un circuit al alianţelor care s-a consumat

Antonescu: Nu vrem alianţă cu nimeni. Există un circuit al alianţelor care s-a consumat (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Crin Antonescu a afirmat că PNL nu vrea deocamdată să facă alianţă cu vreun alt partid de dreapta, motivând că liberalii abia au ieşit dintr-o alianţă.

"Nu vrem alianţă cu nimeni, abia am ieşit dintr-o alianţă. Există un circuit al alianţelor, fiecare cu fiecare, care s-a consumat. E important să vedem şi ca partide ce putem face. E adevărat că PSD e cel mai mare partid, dar văd o reţinere la ei să spună că sunt PSD. Se ascund după tot felul de tufe mici, ca Daniel Constantin, fac alianţe gen USD, îl aduc până şi pe Tăriceanu, apoi îl chinuie şi îl ţin acolo pe scaun, că poate vin înapoi liberalii. Spune că te numeşti PSD, eşti ditamai partidul. Domnul Blaga sau PDL au o atitudine un pic mai demnă, ei merg cu partidul lor. Restul, cu cât sunt mai mici, visează uniuni mai mari", a spus Crin Antonescu.

El a precizat că PNL vrea să se aşeze la masă cu cetăţenii, fără a fi nevoie să intre în vreo alianţă.

Antonescu a spus că, dacă se va pune problema unei moţiuni de cenzură a opoziţiei în Parlament, atunci aceasta poate fi susţinută de toate partidele de dreapta.

Cât priveşte alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu a spus că vede posibilă o susţinere a candidatului dreptei în turul al doilea de scrutin, în cazul în care acesta se va confrunta cu cel nominalizat de PSD.

"Vom merge frumos, fiecare cu candidatul său. Vom avea candidat noi, liberalii, şi unul dânşii (celelalte partide de dreapta - n.r.). Dacă unul se califică în turul doi şi se va confrunta cu candidatul socialist, putem să votăm acel candidat, nu ne trebuie vreo negociere, tocmeală sau alianţă. E prematur să discutăm despre asta", a afirmat liderul PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici