Antonescu: Vom respecta decizia CC pe Statut, dar parlamentarii nu sunt funcţionari publici

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte Statutul parlamentarilor va fi respectată, însă a precizat că termenul declarat neconstituţional avea menirea de a stabili o diferenţă între parlamentari şi funcţionari.

751 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Vom respecta decizia CC pe Statut, dar parlamentarii nu sunt funcţionari publici

Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Luăm act de poziţia Curţii Constituţionale, respectăm hotărârea Curţii şi, evident, forma finală a legii va fi în concordanţă cu decizia Curţii. Nu pot da detalii acum pentru că nu ştiu exact ce articole vizează şi nu cunoaştem motivarea, dar vă asigur că se va proceda întru totul cu respectarea hotărârilor Curţii", a declarat Antonescu.

El a fost întrebat despre situaţia majorării termenului de la 15 la 45 de zile în care poate fi contestat un raport al ANI în ceea ce priveşte incompatibilitatea, fapt care a fost reţinut de CC drept neconstituţional.

"Noi, cei care am votat amendamentul domnului Chiuariu, am pornit de la ideea că între parlamentari şi funcţionari publici există diferenţă, mare. Cu alte cuvinte, parlamentarii nu sunt funcţionari publici, sunt altceva. Asta n-a însemnat, în gândirea noastră, în intenţia noastră, că parlamentarii sunt deasupra legii, numai că nu putem nici lua accepţiunea perfectei egalităţi, pentru că atunci nu am mai avea demnităţi în stat. Atunci am putea să punem problema că preşedintele ar fi putut fi anchetat deşi era preşedinte, în fiecare zi, atunci am putea pune problema că fiecare dintre cetăţenii României poate să angajeze România şi să semneze tratate internaţionale. Am ajunge într-o chestiune care dizolvă orice formă de organizare şi, în sensul acesta, parlamentarii nu au fost şi nu sunt funcţionari publici", a explicat liderul PNL.

De asemenea, în ceea ce priveşte perspectiva cazării la hotel în continuare a senatorilor, în condiţiile în care noul Statut al parlamentarilor nu va intra curând în vigoare, Antonescu a precizat că urmează o discuţie administrativă cu secretarul general al Senatului, chestorii şi liderii grupurilor parlamentare.

Curtea Constituţională (CC) a admis, miercuri, sesizarea PDL şi PPDD de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Statutului parlamentarilor referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate.

În aceste condiţii, Statutul se va întoarce în Parlament, pentru a fi pus în acord cu decizia CC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici