Prima şedinţă a Executivului, după ce ALDE s-a retras de la guvernare. Câţi miniştri vor părăsi Cabinetul Dăncilă

Guvernul se reuneşte, marţi, în prima şedinţă, după ce ALDE a anunţat ieşirea de la guvernare şi intrarea în opoziţie. Şedinţa va avea loc la ora 13.00. ALDE deţine patru portofolii în cabinetul Dăncilă, însă doar trei miniştri se vor retrage din funcţii, ministrul de externe anunţând că nu-şi va da demisia.

2731 afișări
Imaginea articolului Prima şedinţă a Executivului, după ce ALDE s-a retras de la guvernare. Câţi miniştri vor părăsi Cabinetul Dăncilă

Marţi are loc prima şedinţă a Executivului, după ce ALDE s-a retras de la guvernare

Cei patru miniştri ai ALDE  sunt ministrul de Externe, Ramona Mănescu, ministrul Energiei, Anton Anton, Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie. Ramona Mănescu a menţionat că va rămâne însă în Cabinetul PSD condus de Viorica Dăncilă.

Executivul are pe ordinea de zi un proiect de hotărâre ce prevede acordarea a 1.000 lei fiecărui elev care a obţinut nota 10 la evaluarea naţională şi a 3.000 lei celor care au obţinut 10 la Bacalaureat.

TITLURILE ZILEI

Art. 1. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a – 2019.

Art. 2. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019.

Art. 3. Sumele necesare acordării stimulentelor financiare prevăzute la art. 1 şi art. 2 se alocă din bugetul aprobat pe anul 2019 Ministerului Educaţiei Naţionale, titlul 57. „Asistenţă socială”, cap. 65.01 „Învăţământ”.

Art. 4. Lista beneficiarilor stimulentelor financiare prevăzute la art.1 şi art. 2 şi modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale”, prevede proiectul de hotărâre înscris pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Guvernului.

Guvernul va lua în discuţie şi un proiect de ordonanţă pentru privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/589 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o reţea europeană de servicii de ocupare a forţei de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate şi integrarea mai bună a pieţelor forţei de muncă şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 şi (UE) nr. 1296/2013.

Alte proiecte înscrise pe ordinea de zi a reuniunii de marţi a Executivului sunt:

„- Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2019 privind stabilirea contingentului de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2019

- Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1231/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăştie-Sibiu"

- Proiect de hotărâre pentru suplimentarea pe anul 2019 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 843/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Programul VI de reabilitare a drumurilor, Lot C Reabilitare DN 1H, km 75+446 - km 128+823, Zalău-Răstoci", precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 843/2014

- Proiect de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ''Varianta de ocolire Bârlad''

- Proiect de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ''Drum expres Craiova-Piteşti şi legăturile la drumurile existente'', Tronsonul 2, aflate pe raza localităţii Robăneşti, din judeţul Dolj

- Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Vrancea, Timiş, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Caraş-Severin şi municipiul Bucureşti, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora şi pentru modificarea anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

- Proiect de hotărâre privind aprobarea unor modificări în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi, Buzău, Tulcea, Iaşi, Timiş, Giurgiu, Gorj, Dolj, Cluj şi municipiul Bucureşti

- Proiect de hotărâre privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea în România a Reuniunii Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est, în perioada 14-17 octombrie 2019

- Proiect de hotărâre privind acordarea cetăţeniei domnului "Richard Kristopher Jameill"

- Proiect de hotărâre pentru suspendarea aplicării prevederilor art.3 alin.(3) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 20/2012 privind aprobarea Programului multianual de marketing şi promovare turistică şi a Programului multianual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice

- Proiect de hotărâre privind aprobarea modelului steagului comunei Gugeşti, judeţul Vrancea

- Proiect de hotărâre privind aprobarea stemei comunei Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa

- Proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi”, conform comunicatului de presă al Executivului remis MEDIAFAX.

Guvernul va luat act şi de Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de a doua sesiune ordinară parlamentară a anului 2019

„Documentul este structurat pe 2 secţiuni: prima referitoare la proiecte de legi prioritare aflate în diferite etape ale procedurii de legiferare la Senat şi la Camera Deputaţilor, ţinându-se seama de stadiul procedurii legislative parlamentare în care se află în prezent. Menţionăm că nu au fost preluate în listă proiectele de legi privind aprobarea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului propuse de ministere, având în vedere că acestea intră de drept în dezbaterea Parlamentului cu procedură de urgenţă;

cea de-a doua referitoare la proiecte de legi pe care Guvernul urmează să le adopte şi să le înainteze, spre dezbatere şi adoptare, Parlamentului, în cursul celei de a doua sesiuni parlamentare a anului 2019 şi pentru care este necesar ca finalizarea procedurii parlamentare să se realizeze până la sfârşitul acestei sesiuni.

Având în vedere data la care ne aflăm, au fost actualizate unele termene propuse de ministere/instituţii. Astfel, lista cuprinde în total 128 proiecte de legi, din care 60 aflate deja în procedură parlamentară şi 68 care urmează să fie promovate de Guvern”, conform textului furnizat de Executiv.

ALDE a decis luni ieşirea de la guvernare şi o alianţă cu Pro România. Călin Popescu Tăriceanu a mai anunţat retragerea din Guvern a miniştrilor ALDE, însă Ramona Mănescu a decis să rămână la conducerea MAE.

De cealaltă parte, premierul Viorica Dăncilă a declarat că social-democraţii au decis să rămână la guvernare şi cataloghează acţiunile ALDE drept o decizie de neînţeles. Şeful Executivului a mai spus că face propuneri de miniştri interimari, după retragerea miniştrilor ALDE.

Astfel, pentru aceste portofolii, Dăncilă a anunţat persoanele că vor fi propuşi următorii miniştri interimari: Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneş la Mediu şi Ştefan Radu Oprea vicepremier pentru relaţia cu Parlamentul.

Taguri:
guvern,
şedinţă,
alde

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici